„Corespondențe” – experimente vizuale de peste Ocean…

Ceea ce de milenii realizează arta persană, iar o artista ca Monir actualizează, cum se poate vedea în retrospectiva de la Guggneheim Museum, încearcă şi artiştii americani. La Pace Gallery, vedem două expoziţii semnate de Tara Donovan şi repectiv Dan Walsh, care se potrivesc de minune cu ideea lui Baudelaire din poema „Corespondenţe”, când spune: La Nature est un temple où de vivants piliers/Natură e un templu cu colonade vii. Astfel de colonade vii, ce sunt, de fapt, o „pădure de simboluri”, vedem şi în spaţiul galeriei. Dar artiştii nu sunt conştienţi de influenţele lor, nici de faptul că aşa ceva e déjà vu, realizat de mult şi mult mai bine. Şi artiştii americani sunt chiar buni profesionişti, dovadă că realizează din forme geometrice sau labirintice adevărate spectacole vizuale.

Mulţi artişti contemporani încearcă să realizeze corespondenţe culturale, fie cu înaintaşii, cu simboluri consacrate, fie cu ei înşişi, ca un fel de jocuri în cadrul propriului stil. Aşa încearcă Matt Saunders, care expune la Marian Goodman Gallery un triptic de trei proiecţii, în care imaginile se suprapun. Adică el încearcă să facă un dialog între o proiecţie şi alta, între imaginile pe care le proiectează, dar efectul este lametabil, fiindcă nu reuşeşte să producă decât un şoc vizual, o bombardare a ochilor cu imagini frânte, fără legătură. Legătura ar trebui să o facă vizitatorul, să construiască o poveste bis din câteva elemente oferite pe ecrane, precum o damă în costum de epocă, suplă, graţioasă, care trece printr-un peisaj cenuşiu de ploaie. Mai apoi vedem şi stropi. Dar punctele pot fi orice. Totul se amestecă în chip bizar, fiindcă sentimentul este că asistăm la o defecţiune tehnică de proiecţie. Arta trebuie percepută de om, nu de maşină, iar percepţia normală dacă este bruiată, nu mai ai nici un racord cu ceea ce se comunică. Dacă se vrea acest lucru. Dar se vrea?

Un cu totul alt tip de proiecţie vedem, la aceaşi galerie, în experimentul numit Filmroom Eat, realizat de Maria Nordman. Doi tineri stau la o masă şi mănâncă dintr-un animal fript. La început taie din carne cu cuţitul, ajutându-se de furculiţă, apoi, când dau de coaste, lasă instrumentele ajutătoare şi folosesc mâinile. Aşa ajung să smulgă os cu os şi să-l despoaie. Tinerii sunt îmbrăcaţi elegant, dar masa devine pantagruelică. Această scenă este filmată (alb/negru) de două ori: o dată în plan general, a două oară, în gros-plan. Şi rezultatul este proiectat pe două ecrane. Se petrece o corespondenţă insolită, întrucât ceea ce vedem în plan general – devastarea animalului fript –, se suprapune peste detaliile operaţiei. Este un efect optic foarte intresant, precum experienţa numită Standing Pictures, în care tablourile pictate pe o parte şi pe cealaltă parte se află într-un fel de rastel şi pot fi văzute prin glisare. E tot un joc vizual, pe care privitorul îl poarte mânui singur. Sunt două astfel de picturi mişcătoare, din care rezultă varii corespondenţe vizuale.

Cu o astfel de intenţie se poate măsura şi expoziţia lui Niele Toroni, din seria artiştilor italieni, pe care Marian Goodman i-a expus în acest an sistematic. De data aceasta, experimentatul Toroni (n. 1937, Muralto) ne oferă un spectacol din puncte, de coresponmdente repetitive, foarte ordonate, cu intervale regulate, rezultând forme geometrice în care suprafeţele sugerează volume. E un joc al acţiunii, nu al contemplării. Această manieră are un nume: „imprint”. E o tehnică de imprimare pe care Toroni a experientat-o şi i-a fost fidel, dovadă că el este reprezentat că atare în mai toate marile muzee din America şi Europa. L-aş raporta la englezul Damien Hirst, cunoscut că „artistul bulinelor”, fiindcă imprimă pe pânză varii jocuri de buline colorate, dar prin altă tehnică, numită „spot-paintings”

În fine, ultima expoziţie de la Marian Goodman Gallery ne face o puternică demonstraţie a dinamicii vizuale pe cazul unor corespondenţe între pictură şi sculptură, contrapunandu-i pe artiştii Lawrence Weiner, cu o lucrare lingvistică, Gerhard Richter, cu Strip, o pânză de 11 x 2,2 metri, Anne Truitt, cu totemuri monolitice, din lemn colorat, toate aflate în faţă giganticei lucrări Asymmetrical Pyramid a lui Sol Lewitt. Că această corespondenţă să continuie, într-o altă sală, cu superbul dialog dintre Think Pink a lui John McCracken şi piesă muzicală din corzi de elastic imaginată de Fred Sandback.

Tot un fel de corespondenţe este şi ceea ce ne explică artistul Joe Smith că a vrut să realizeze prin expoziţia să de la faimoasa biserica St. Paul of Apostle de pe Columbus Avenue. Această biserică, prin programul Openingsny, oferă artiştilor prilej de a-şi expune opera în corespondenţe cu spaţiul bisericii. Fapt foarte riscant, la limita blasfsemiei, în cazul lui Smith, fiindcă instalaţiile pe care le expune el aici, nu au nimic sacru, sunt ca nuca în perete lângă imaginile monumentale ale bisericii, lângă tablouri care reprezintă botezul Domnului, de pildă, sau pe Sf. Pavel în drum spre Damasc. Instalaţiile lui Smith nu trezesc nici un fel de sacralitate, dimpotrivă, sunt atee, antagonice faţă de iconografia religioasă. Ce poate să reprezinte lucrarea Monument with Wheels, adică o stivă de lemne de foc pe un cărucior? În alt loc, în loc de lemne, sunt sticle sau o construcţie din plăci transparente, ca un joc copilăresc de cuburi. Smith nu găseşte nici o corespondenţă credibilă cu simbolurile bisericii, reprezentate arhitectonic, pictural sau sculptural. Instalaţiile lui sunt ridicole, dovedesc parcă neputinţa omului contemporan în faţa miturilor şi valorilor consacrate. Această să fie forţa artei contemporane, ceea ce expune Smith în St. Paul the Apostle? E decepţionant. Dacă biserica a acceptat aşa ceva, a făcut-o fie în batjocură, fie din lipsa de prozeliţi. Dar pentru asta, ar trebui întrebat reprezentantul ei, Frank Sabatte. Poate că s-a vrut tocmai să se sublinieze derizoriul artistic, involuţia umană şi s-a apelat la anti-artă. O raţiune trebuie să fie, fiindcă americanii nu fac nimic întâmplător. Însă în cazul semnalat, cea mai frumoasă corespondenţă din lume, aceea dintre religie şi artă, este spulberată.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*