Deocamdată singurii care nu vor pensii speciale sunt… pensionarii. Cei obișnuți, desigur! Nedemnitari, nealeși, neimpuși… Ei și-ar dori măcar niște pensii decente, dar cine să le audă vocea? Parlamentarii nu au însă probleme în a se face auziți. Dimpotrivă! Mai ales între ei. Într-o cârdășie în care vorbele care îi avantajează sunt potrivite grabnic în proiecte legislative „speciale”. Să rămână scris! Și a rămas, dar nu doar pentru ei, ci și precedent pentru alți „speciali”.
Astfel, pensiile speciale ale aleșilor, nesimțite fie și doar ca sfruntare la adresa veniturilor simplilor pensionari, au ridicat capacul unei adevărate cutii a Pandorei. Una în care, rând pe rând, cei ce își pot face auzită vocea, își impun pretențiile pentru recunoașterea de către țară a drepturilor lor. Iar de la pensiile speciale ale parlamentarilor, mai grabnic ar fi trebuit să le numească „pensii alese”, am putea ajunge la pensii speciale pentru multe alte categorii „speciale”. Speciale nu prin ceea ce au făcut indivizii pentru noi, ci prin șansa de a se face auziți prin formele de a-și acorda drepturi.
Prin urmare, deputatul pesedist Anghel Stanciu, care, luat de valul șansei de a reînvia Gospodăria de partid ca (de)servire pentru noii lectori MAN, parlamentarii, cel ce s-a lansat într-o chemare tovărășească la adresa camarazilor de plen, s-a gândit, echitabil, și la angajații care fac posibilă prestațiile lor prin parlament. Funcționarii parlamentari. Așa că i-a nominalizat și pe aceștia la oficina de partid a pensiilor speciale. Păi, nu trebuie să se gândească și la binele domnișoarelor de azi pentru ziua în care nurii nu vor mai fi ceea ce au fost?! Și nu trebuie să aibă și ele parte de o recunoatere nemisogină a calităților din tinerețile petrecute pe lângă aleșii bătrânicioși?!
E drept, pentru că și în socialismul tovarășului Stanciu (ăsta nume de nomenclaturist!) trebuie să existe o ierarhizare, inclusiv la pensie, pentru angajații forului s-au creat „speciale” mai limitate. Pensii „de lux”, dar nu ca sumă rotundă pe ani de sluj pe lângă mandatele aleșilor, ci un procent (e drept, supradimensionat) din ultimul salariu de dinaintea pensionării.
Și cum se știe deja ordinea de înscriere la înscrisurile speciale, după manifestarea parlamentarilor s-au prezentat la goarna drepturilor și primarii. Să își ia și ei țara, adică primăriile, înapoi! Și dreptul la o pensie specială. S-au grupat dară ca voce și cer o pensie „de primar”, raportată tot la numărul de mandate. Poate inclusiv la cele de arest…
După care, cum și primarul are în subordine funcționare care îi fac cafeaua (și nu numai!), protocol fără de care imaginea primarului ar fi mult mai șifonată, vor urma „speciale” și pentru funcționarii din primării. Apoi alți „proletari”, președinții de CJ, secretarele de CJ, amantele și alte tovarășe de viață (vorba camaradului Anghel!) ce vor ridica, rând pe rând, capacul Pandorei, după cum va reuși fiecare să demonstreze că face parte din specia specială a „demnitarilor”.
Și uite așa vom avea, evolutiv, „pensii speciale”, „pensii alese”, „pensii de lux”, în fapt, toate niște pensii nesimțite, iar pensionariilor de rând le vor mai ajunge, probabil, doar fișicurile de după trecerea postașului pe la ușa „demnitarilor”…
Lasă un răspuns