În basmele românești, ca probe în cadrul procesului de inițiere a lui Făt-Frumos, apar Balaurul (Șarpele cu multe capete) și Zgripțuroaica (Pasărea Mare, Grifonul). Şarpele este un animal cosmic prin excelenţă, fiind alcătuit din materia primordială. El este prezent de la începutul lumii în opera creată. Chiar pare a fi preexistent, ca un element fluent al Apelor primordiale. El încarnează o făptură „inferioară, obscură, incomprehensibilă şi misterioasă“. Simbolismul mitic al şarpelui cosmic legat de Apele primordiale apare astfel şi în mitologia getică. El este semnul biblic al cunoașterii interzise (Naga sau Neaga, „cel care neagă”).
Şarpele mai apare încolăcit pe coiful getic de aur de la Băiceni-Cucuteni, aflat sub scaunul de domnie, ca semn al înţelepciunii regelui get (Naga; Neaga; Neagu), dar apare şi ca friză a şarpelui „zburător” (aerian, ceresc, dragon solomonar) cu multiple capete de pasăre (Gaya Vultureanca) pe cele patru cupe – pahare bitronconice din Tezaurul de la Agighiol (două exemplare), Tezaurul de la Rogozen (Bulgaria; un exemplar) şi Tezaurul getic de la Porţile de Fier (sau Craiova?; un exemplar) aflat acum la New York – U.S.A. (Metropolitan Museum).
Revenind la cercetarea noastră, putem spune că cea de a doua cnemidă din Tezaurul de la Agighiol (cea creată pentru piciorul stâng?) este de această dată făurită din argint aurit. La o primă cercetare are pe laturi un decor cu şerpi, capete de păsări și spirale. Dimensiunile sunt: LA=72 mm; Î=460 mm.; G=902,5 g. În partea sa superioară are un chip uman ciudat, de parcă ar dori să reprezinte o față de mumie egipteană cu privirea fixă, fiind „înfășurată” în bandaje „aurite”, ca o mască mortuară, ca un chip (o față) al (a) unui sol din celălalt tărâm. Posibil să fie reprezentarea unui „Gorgoneion”, al unei măști magice a gorgonei Medusa, una dintre cele trei gorgone ale mitologiei eline. Ea era fiica monstruoasă a lui Phorcys și Ceto, cea care transforma oamenii în stană de piatră dintr-o singură privire. Aceste gorgone aveau „…mâini uriașe din aramă, cu gheare ascuțite de oțel. În loc de păr, capul le era acoperit cu șerpi veninoși, care mișunau șuierând. Cu colți ascuțiți ca junghierele, cu buzele roșii ca sângele și cu ochii sclipind de furie, chipurile lor oglindeau atâta răutate și erau atât de înfricoșătoare, încât oricine le arunca o singură privire se prefăcea în stană de piatră”. Medusa era singura muritoare dintre cele trei gorgone și a fost ucisă de Perseu, cel care i-a tăiat capul și l-a folosit ca și armă. Capul său terifiant ajunge în mâinile Atenei, iar aceasta îl pune pe scutul său de luptă. Atunci când a murit Medusa era însărcinată cu Poseidon, iar din corpul său fără viață au ieșit doi nou născuți: calul înaripat Pegas și uriașul cu paloș de aur Chrysaor. O parte dintre cercetători și istorici susțin că gorgona este de fapt o mască al cărei corp îi este alipit mai târziu. Aceste cuvinte stau și la baza explicitării gorgoneionului, care este un obiect de cult, fiind de fapt o mască neînțeleasă. Purtătorul acestei măşti magice avea calitatea de a-i împietri pe cei care îl priveau cu duşmănie.
Pornind de la ipoteza existenței Bisericii Egiptene (secta de la Memphis) în viața geților de aur, chipul de pe cnemida menționată poate reprezenta pe zeul creator Ptah (Pitah, Pteh, Peteh, Tatenen sau „Tatăl cel Bătrân”) de la Memphis, simbolizat printr-o mumie umană. Această reprezentare a creatorului are mâinile întinse și ține sceptrul regal care are formă de cap de pasăre. Astfel, patronul spiritual al meșteșugarilor, se extinde în a fi zeu creator, lumea născându-se din gândurile și cuvintele sale. Treptat acesta devine o zeitate funerară, numită Ptah-Sokar-Osiris (Asar).
Cele două laturi ale cnemidei „stângi” de la Agighiol sunt decorate cu şerpi, capete de păsări și spirale („conflictul” Șarpe – Pasăre), simboluri ale spiritualității și ale tărâmului nevăzut (Lumea Cealaltă).
Deși posibil să formeze o singură pereche, atât de diferitele cnemide din mormântul princiar de la Agighiol (Tulcea) au un mesaj al lor special: cnemida dreaptă reprezintă prin imagistica sa Lumea Reală, a noastră, iar cnemida stângă reprezintă Celălat Tărâm. De aceea proverbele românești din bătrâni spun că atunci când pornești la un drum „Să calci cu dreptul!” (cu sens de „Să îți meargă bine!”, „Să ai noroc!”). Partea dreaptă a corpului avea o înaltă semnificație (partea cea bună; partea solară; mâna dreaptă, piciorul drept, ochiul drept, etc), iar partea stângă era cea misterioasă (partea lunară; mâna stângă, piciorul stâng, ochiul stâng, etc.). Cu mâna dreaptă se făcea cele mai importante acțiuni, iar mâna stângă era folosită în alte scopuri. Tot în același înțeles, cu piciorul drept se pornea la drum, iar piciorul stâng era acela care îl urma pe primul.
Regele get, purtătorul acestui „costum” princiar de ritual, „călca” și în Lumea celor vii și în Lumea celor morți, îndeplinindu-și misiunea sa regală, fiind purtătorul de taină și cunoscător al tainelor acestei Lumi. Astfel acesta se dovedește a fi purtătorul unei funcții bivalente, aceea de preot și rege, în același timp.
Dar suma tainelor ce se „ascund” în semnificațiile tezaurului princiar get de la Agighiol (Tulcea) nu se termină aici, pentru că a apărut ca un semn peste timp o altă cnemidă, în mormântul princiar descoperit la Vrața (Vraca) în Bulgaria. Nu pot să nu fac o legătură între numele acestei localităţi (Vraţa) şi termenul de „Vrata”. În contextul de hinduism și mitologia hindusă, „Vrata” (termen pronunțat: „vrat” sau „brat”) denotă o practică religioasă (îndeplinirea anumitor obligații cu scopul de a obține binecuvântarea divină, pentru îndeplinirea unuia sau a mai multor dorințe). Etimologic, „Vrata”, este un cuvânt sanscrit, utilizat în mai multe limbi indo-europene. El înseamnă „să promit” sau „să promită”. În jainism, „de vratas” (elemente de auto – control) formează nucleul de practicii jainiste. Călugării Jain urmează cinci Mahavratas (vratas mari), în timp ce laicii urmează cinci Anuvratas (vratas minuscule). În plus, există mai multe posturi comune care sunt, de asemenea, numite „vratas”. Un „vrata” poate consta din una sau mai multe acțiuni. Astfel de acțiuni pot include post complet sau parțial în anumite zile speciale, un pelerinaj (thirtha), la un anumit loc sau locuri, o vizită (darshan și puja) la un anumit templu sau temple, recitarea de mantre și rugăciuni, efectuarea de puja și havans. În conformitate cu scripturile hinduse, la „Vrata” asistă persoana care face „Vrata” cu scop de a realiza și de a îndeplini dorințele sale. Uneori, rudele apropiate sau din familie pot efectua „Vrata” în numele altei persoane. Obiectul de efectuarea Vrata este la fel de variat ca și dorința umană și poate include câștig, sănătate și bogăție, concepere de urmași, de ajutor și asistență divin în timpul unei perioade dificile în viața cuiva. În India antică, „Vrata” a jucat un rol semnificativ în viața indivizilor și continuă să fie practicat şi în timpurile moderne.
Tumulul de la Vraţa (Bulgaria) ce ascundea această comoară, cunoscut ca Movila Mogilanska, era pe jumătate distrus de un terasamentul construit în apropiere. În 1965-1966 a fost făcută o explorare arheologică, iar istoricii bulgari au descoperit un mormânt antic parțial jefuit. Astfel, în camera principală a mormântului s-au găsit două schelete, unul al unui bătrân, iar celălalt al unei femei tinere. Tezaurul ce însoțea acest rege get era format dintr-o cnemidă de argint aurit, două ulcioare de argint, patru fiale, vase de bronz și arme diferite (vârfuri de săgeți, săbii și sulițe). Mormântul prin inventarul său bogat, se dovedește a fi al unui prinț-basileus local. Alături de acesta se afla și o prințesă, prezență dovedită de existența unei coroane de aur de 205 grame și inele decorate cu figuri de sfincși și ornamente vegetale. Arheologii, pe baza cercetărilor efectuate au concluzionat că acest mormânt datează din secolul IV î.e.n.
După câteva zeci de ani o nouă descoperire avea să completeze panoplia de cnemide getice studiate, cu aceea descoperită în tumulul Golyamata Movila (Marea Movilă), situat între satele Zlatinitsa și Malomirovo, în regiunea Yambol, Bulgaria. Acest mormânt este datat la mijlocul secolului al IV-lea î.e.n.
Cele două cnemide descoperite în Bulgaria sunt atât de asemănătoare cu cele descoperite la Agighiol, în România, încât putem spune că sunt două perechi „surori”. Cnemida de la Vraţa seamănă cu cnemida din tezaurul de la Agighiol pe care am semnalat-o ca fiind pentru piciorul stâng, iar cnemida descoperită în tumulul Golyamata Movila are caracteristicile cnemidei pentru piciorul drept al basileului de la Agighiol.
Prin aceste descoperiri arheologice deosebite făcute de-a dreapta şi de-a stânga fluviului Dunărea se dovedește că acești basilei făceau parte dintr-aceeași mare frăție a comandanțiilor geți (Gaeții, Fii Mamei Gaya Vultureanca). Geţii ocupau în acea perioadă un imens spaţiu geografic, ce se întindea de la Munţii Balcanici, până la Dunăre şi de aici până în nordul Carpaţilor (actuala Ucraină), din Pannonia şi până la Marea Neagră şi Nistru. Strabon menționează (19 e.n.) că geții sunt de neam tracic și că ei „locuiesc și pe un mal și pe celălat al Istrului”. Desprinderea geto-dacilor din grupul tracilor de nord este relatată, în sec. V î.e.n., de către Herodot în contextul conflictului dintre sciţi şi perşii conduşi de regele Darius, care a avut loc în zona Dunării Inferioare, în anul 514 î.e.n. (Herodot, Istorii, V,3, în FHDR) „Înainte de-a ajunge la Istru, (regele perşilor, Darius), birui mai întâi pe geţi, care se cred nemuritori. Căci tracii, locuitorii din Salmydessos şi cei care ocupă ţinutul aşezat mai sus de oraşele Apollonia şi Mesambria – pe nume scirmiazi şi nipseeni – s-au predat lui Darius fără luptă. Geţii, însă, fiindcă s-au purtat nechibzuit, au fost îndată înrobiţi, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci.” (Herodot, Istorii, IV, 93, Ibidem, p. 47 – 49)
Despre regina masa-geților Tomiris, ce la anul 529 î.e.n. a învins pe Cirus, regele Perșilor, i-a tăiat capul și l-a aruncat într-un cazan cu sânge de om, cu mesajul înfricoşător: „duşmanul lacom să se sature de sânge”, istoricul Jordanes (Iordanes) pe la anul 551 d.H., scrie în lucrarea sa „Getica sau Despre originea şi faptele geţilor”: „După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomiris a trecut spre acea parte din Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor, un nume care vine de la Sciția Mare, şi a construit cetatea Tomis pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei”. Pe-atunci era episcop şi locuia undeva la Dunărea de Jos, în Dacia. Got de origine, Iordanes avea pe atunci acces la documente care au dispărut de mult, precum cele 12 cărţi scrise de Cassiodorus. Mărturia lui este cea mai bună dovadă că regina Tomiris a pus bazele cetăţii Tomis, orașul Constanța de astăzi. Iată în ce evenimente de marcă ale istoriei antice au fost implicați strămoșii noștrii geto-daci și cu câtă seriozitate tratau problemele legate de viață și de moarte.
Revenind la cnemidele noastre de ritual, singura diferență vizibilă între cele două perechi de apărători de gambă getice ar fi aceea că cele din Bulgaria sunt ambele din argint aurit, iar cele de la Agighiol sunt una din argint și una din argint-aurit. Expresiile celor două chipuri umane ce sunt reprezentate în partea superioară a acestora sunt la fel de diferite, de parcă ar fi două perechi de cnemide amestecate din greșeală. Unul dintre chipuri (cnemida de la Golyamata Movila, cea pentru piciorul drept) este viu și expresiv, iar celălalt (cea de la Vraţa; cnemida pentru piciorul stâng) este un chip mort, mumificat (gorgoneionul; masca Medusei; chipul zeului creator egiptean Ptah). Mihai Gramatopol în studiile sale menționează că în partea superioară a acesteia apare chipul lui Dionysos imberb, cu cunună de iederă pe frunte. În jurul gâtului are două feline (I. Berciu). Pe partea stângă a acestei cnemide apare o pasărea de pradă care ține în gheare un șarpe dragon (I. Marazov). Același model de cnemidă apare și la călărețul de pe placa de argint cu scena vânătorii ursului descoperită la Letnița (Loveci; Bulgaria). Mai există o ipoteză pentru interpretarea acestui chip uman şi anume aceea a existenței unui tatuaj magic pe fața acestui personaj. Ca argument al acestei ipoteze avem cadavrul nobilului scit de la Pazyryk (Altai) ce are pe piciorul drept tatuat, între genunchi și încheietură, un model asemănător cu o cnemidă (Mondes disparus, 1991, p. 234). Prin aceste simboluri reprezentate se dovedește caracterul apotropaic la acestor cnemide, cu rol de protecție supranaturală, de natură magică.
Chipul uman de pe cnemida „dreaptă” descoperită în tumulul Golyamata Movila (Marea Movilă), situat între satele Zlatinitsa și Malomirovo, în regiunea Yambol (Bulgaria) are la gât același model de colier cu amfore și aceeași aranjament al podoabei capilare în bucle, ca și cnemida „dreaptă” din Tezaurul de la Agighiol. Pe partea dreaptă a aceleiași cnemide (cea care îmi este vizibilă), în partea de sus apare un cavaler călare, cu un rhyton în mâna dreaptă, ce privește în față Șarpele-Balaur încolăcit (semn al Sfântului Gheorghe – Cavaler Danubian). În partea de jos se află un personaj regal care stă pe un tron și bea ceva dintr-o cupă (rhyton), iar în spatele său se află un al doilea personaj uman care stă în picioare. Cea de a doua imagine este despărțită de prima de o încadratură având în partea superioară un cap de câine sau de lup. În partea dreaptă a acestei cnemide (stâga pentru cel care o privește), apare și Gaya vultureanca, cea care apare pe coifurile getice și pe paharele bitronconice. La partea de jos a acestei cnemide apare un ornament vegetal (iederă) asemănător cu cel care apare și pe fruntea chipului uman (cunună de iederă) din partea superioară a cnemidei „pentru piciorul stâng” descoperită la Vraţa. Un semn vegetal asemănator avem pe coiful getic de paradă de la Peretu (Teleorman) și pe coiful getic de paradă de la Porțile de Fier (Craiova?), aflat în prezent la Detroit (SUA). Cnemida pentru piciorul stâng de la Vraţa are un chip uman ce pare mort, pe jumătate „striat” cu aur (partea dreaptă a chipului), având în jurul gâtului două mici feline (?) ce parcă se ceartă între ele (pecete iraniano-persană?; sau Zeița Sarmis, ca leoaică). Poate fi masca Gorgonei, poate fi oare Dionysos sau chipul zeului egiptean Ptah… În jurul gâtului acestui personaj misterios mai apar din cele două părți superioare ale acestei cnemide şerpi cu ochii bulbucați („Ca să te văd mai bine!”; Balauri) și capete de câine sau lupi (Câinii Pământului?).
Semnificația acestor simboluri aflate pe cnemidele de la Golyamata Movila și Vrața (Bulgaria) este aceeași ca și în cazul cnemidelor de la Agighiol (România). Cu piciorul drept se călca în Lumea Viilor – Lumea Reală, iar cu piciorul stâng în Lumea Ireală – Lumea Morților.
În general, coiful de tip getic (mitră), paharul bitronconic și cnemida fac parte din echipamentul ceremonial al dinastului basileu get, pe care acesta îl îmbracă şi îl foloseşte cu ocazia ritualurilor și sacrificiilor publice.
Dacă este să consemnăm obiceiul samnit (samniții fiind o populație ce a locuit în antichitate în centrul Peninsulei Italice și a opus o puternică rezistență cuceririi romane), cnemida din metal prețios, acest obiect de ceremonial, se purta doar la un singur picior (Berciu 1969). Această informație face să acordăm o altă importanță mormântului de la Agighiol în care apar două cnemide, personajului îngropat aici crescându-i importanța, cele două cnemide fiind folosite de fapt pe rând în același ceremonial sau în ceremoniale diferite.
Regii geți ce purtau aceste cnemide aveau acces la Lumea celor vii, dar și la Lumea celor morți („…cu moartea, pe moarte călcând, Și celor din mormânturi viață dăruindu-le…”). Acum este clar faptul că atât regele (sau regii) purtător al cnemidelor de la Agighiol, cât și cei de la Golyamata Movilași de la Vrața, făceau parte din aceeaşi mare frăție a comandanțiilor geți, Fii ai Marii Păsări Mama Gaya Vultureanca (Gaeții – Geții), urmași ai Geților de Aur primordiali.
Cnemidele diferite ca simbolistică ar putea reprezenta rolurile sociale speciale pe care le poate avea purtătorii unor asemenea însemne. Astfel cnemida cu chip uman putea fi purtată de conducătorul ce reprezenta victoria și viața (regele, împăratul, principele), iar cealaltă cnemidă putea aparține marelui preot, cel care comunică cu Lumea Morților, cu străbunii. Aceștia erau Regii Geți Sarabhi ai Terrei, aceștia erau Basarabii de acum 2.500 de ani.
– sfârșit –
Lasă un răspuns