Basarabie, mireasă răpită în noaptea nunţii!

Eram în primii ani de şcoală când, urcând pe furiş în podul casei părinteşti din Scorțeni – Prahova, aveam să descopăr ghiozdanul de pânză al unchiului meu. Citeam cu „sete” despre războaiele în care armata română, condusă de regii săi s-a acoperit de glorie, despre teritorii ce nu se mai aflau în interiorul graniţelor noastre, despre Cernăuţi, Storojineţ, Hotin, Soroca, Bălţi, Orhei, Lăpuşna, Tighina, Cahul, Cetatea Albă, Ismail, Durostor, Caliacra, despre o întreagă Românie „dodoloaţă”. Tot acum aveam să aflu despre românii din Cadrilater şi de pe Bug, de aromânii, megleno-românii și istro-românii din Grecia, Valea Timocului, Albania, Macedonia şi Bulgaria. Viespile zumzăiau enervate de prezenţa mea insistentă la streaşina acoperişului, iar eu încercam să aflu mai multe răsfoind paginile îngălbenite ale manualelor din anii ’30.

Căutam febril până spre finalul lor, până la cuprins, unde odihneau hărţile ce mă puteau lămuri mai bine. Hărţile erau într-adevăr acolo, dar nu… Aşa ceva nu mai întâlnisem; cineva sau ceva tăiase preţioasa hârtie, ciuntind trupul sfânt al Patriei noastre. Un foarfece nemilos tăiase în carnea trupului rotund al țării, croind o destinaţie necunoscută răsăritului sau estului cardinal. Şobolanul metalic, hidos, „ronţăise” cetăţile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, muşcase din Delta Dunării, din malul Nistrului şi înghiţise nemestecată Insula Şerpilor. Cât de nesătul a putut să fie acest monstru! Am tot căutat și alte materiale despre aceste locuri necunoscute, dar mai târziu, după ani de zile, am descoperit o hartă a României Mari din anul 1937 întreagă. O priveam şi parcă nu-mi venea a crede. Acesta era cu adevărat Regatul României, Regatul nostru! România Dodoloață (Rotundă).

Adânc am ascuns în suflet dorinţa de a vedea aceste plaiuri româneşti atunci străine şi numai Crăciunul însângerat din ’89 mi-a deschis calea spre podul de flori al Prutului. L-am trecut plin de emoție, încă din primăvara anului 1990. Fraţii români basarabeni ne-au primit cu pâine şi sare, ne-au prins de mâini într-o horă a unirii chiar acolo pe graniţă, ne-au îmbrăţişat cu drag și dor… Părea că „Şobolanul Cenușiu” a renunţat la prada sa şi nimic nu ne mai poate stăvilii dorinţa de a fi împreună din nou și pentru totdeauna… Se puteau reface hărțile acelea ciuntite cândva. Dar…

Iată, au trecut 25 de ani de la acestă horă a unirii frățești şi părţile dezlipite de trupul patriei s-au prins în sarabanda unei libertăţi aparente. Sângerând ca şi o inimă despicată, aceste părți de spaţiu românesc au trăit euforia unei aşa zise independenţe. A plâns și Prutul de dorul unirii neîmplinite, au plâns și frații de pe cele două maluri… Zi după zi, crucea acestei independențe a devenit din ce în ce mai grea pentru fraţii noştri de dincolo de Prut, pentru că „Șobolanul cenușiu” a început să dea semne de viață și să își dorească ce a avut cândva în posesie. Acum, când frigul siberian își face simțită suflarea până la Chișinău, numai intrarea în Uniunea Europeană mai poate aduce la marea masă a unirii cu patria mamă pe mult dorita Basarabie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Basarabie, mireasă răpită în noaptea nunţii, uită forfecele nemilos ce ţi-a retezat cosiţele-ţi de aur, ştergeţi lacrimile şi vino acasă! Te aşteptăm cu toţii, cu braţele deschise, la marele ospăţ al Unirii. Trăiască România Dodoloață!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*