Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, numită și Duminica Mare, Duminica Cincizecimii sau Rusaliile, este dedicată celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi, Sfântul Duh. De altfel, este singura sărbătoare din timpul anului dedicată numai Sfântului Duh. Adăugăm și faptul că această sărbătoare este socotită și ziua întemeierii Bisericii. Tocmai de aceea vom stărui puțin asupra semnificațiilor sărbătorii.
Cincizecimea ne aduce în actualitate pe Sfântul Duh. Nu vom putea niciodată înțelege pe deplin taina Sfintei Treimi, a unirii dintre cele trei persoane ale Sale. Au încercat s-o facă de-a lungul veacurilor Sfinții Părinți, dar n-au reușit pe deplin. Să fim înțeleși de la început: noi nu credem în trei dumnezei, ci Dumnezeu este Unul în ființă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Ca să înțelegem mai bine, vom recurge la o asemănare: un pom este unul, format din trei părți: rădăcină, tulpină și coroană. Numai împreună cele trei părți formează pomul, luate separat nu mai sunt pomul în deplinătatea lui. Aceste trei părți au atribute comune, adică toate au în alcătuirea lor substanța lemnoasă, dar fiecare parte are atribute proprii: rădăcina captează apa și substanțele hrănitoare din sol, tulpina transportă apa și substanțele hrănitoare spre coroană și asigură rezistența pomului, în timp ce coroana pregătește hrana pomului, crește și coace fructele. Raportat la Sfânta Treime, putem spune că cele trei persoane ale Sale au atribute comune, precum: dumnezeirea, sfințenia, veșnicia, atotprezența, atotputernicia, înțelepciunea, bunătatea, dreptatea etc., cât și atribute specifice, precum: Dumnezeu-Tatăl este creatorul și conducătorul lumii; Dumnezeu – Fiul este mântuitorul și judecătorul lumii; Dumnezeu Sfântul Duh este sfințitorul și dătătorul de viață al lumii. După cum vedem, aceste atribute se referă în special la legătura lui Dumnezeu cu lumea, dar, fără îndoială, persoanele Sfintei Treimi au multe alte atribute, pe care noi nu le cunoaștem.
Așadar, la ziua Cincizecimii, Sfântul Duh S-a pogorât peste Sfinții Apostoli sub formă de limbi de foc. Puterea Lui s-a văzut imediat: Sfinții Apostoli au primit curaj, devenind din oameni fricoși, care ședeau ascunși, cu ușile încuiate, oameni curajoși, dovadă că au ieșit în centrul orașului și au început să vorbească mulțimilor; au căpătat darul vorbirii în limbi, ei, care nu învățaseră nici o limbă străină; au devenit înțelepți, fiindcă, deși nu învățaseră carte, mânuiesc arta vorbirii ca niște absolvenți de înalte școli; devin convingători, dovadă că în prima zi botează trei mii, iar în ziua a doua două mii de oameni; capătă darul vindecării de boli și învierii din morți, cunoscute fiind din cartea Faptele Apostolilor, numeroasele cazuri când ei vindecă bolnavi sau înviază pe cei morți. Mântuitorul sădise în ei credința și convingerea că El este Dumnezeu adevărat, ci nu un om oarecare; Sfântul Duh le dădea puterea, curajul și înțelepciunea să propovăduiască lumii învățătura Mântuitorului, ceea ce ei asta au și făcut, în ciuda greutăților, suferințelor, bătăilor, întemnițărilor și chiar morții. Asemenea jertfelnicie este greu de înțeles pentru omul zilelor noastre.
Sfântul Duh dă viață și sfințenie lumii, așa cum curentul electric pune în funcțiune tot felul de aparate. Când se oprește curentul electric, toate acele mașinării se opresc, devin grămezi de materiale nefolositoare. Când Duhul retrage ,,suflarea” Lui, viețuitoarele pământului devin trupuri neînsuflețite, țărână. Duhul a transmis sfințenia Apostolilor sub forma limbilor de foc. Acel har sfințitor a fost transmis, din generație în generație, episcopilor, preoților și diaconilor prin Taina Sfintei Preoții(Hirotonii), iar de la aceștia tuturor oamenilor care au primit Sfintele Taine și Sfintele Ierurgii ale Bisericii, ba chiar și viețuitoarelor, chiar lucrurilor neînsuflețite. Am putea spune astfel, că Sfântul Duh este la temelia lumii, intră în alcătuirea ei, ca un flux de energie și-i dă viață și sfințenie.
Persoanele Sfintei Treimi sunt legate între ele, așa cum am spus mai sus, prin legătura iubirii; sunt legate de lume tot prin legătura iubirii. Ca să ne dăm mai bine seama cât de puternică este această iubire a lui Dumnezeu față de lume, să ne amintim că L-a trimis în lume pe Unicul Său Fiu, pe Domnul Iisus Hristos, să se jertfească pentru păcatele omenirii. Care părinte ar fi în stare să-și dea unicul fiu la moarte pentru lume, pentru ceilalți? Numai meditând astfel la iubirea lui Dumnezeu față de lume în general, față de fiecare dintre noi, ne putem întreba cu înfiorare, dacă și iubirea noastră față de Dumnezeu și față de semenii noștri este pe măsura iubirii divine, părintești, față de noi toți și față de fiecare în parte.
Lasă un răspuns