Politica în serviciul poporului (art. 69 al Constituţiei României)

În data de 24 iunie 1927, Corneliu CODREANU înfiinţa Legiunea Arhanghelul Mihail, o grupare a tineretului român din acea vreme, organism politic pe de o parte, dar organizaţie ce ţintea în primul rând către formarea (educarea) unui om nou în interiorul societăţii româneşti, un om cu credinţă nelimitată în Dumnezeu, cu dragoste de neam şi ţară şi, lucru extrem de important, jertfelnic pentru realizarea idealurilor sale.

Ieri, 20 iunie 2015, la mormântul a doi dintre membrii fondatori ai Legiunii, Radu MIRONOVICI şi Corneliu GEORGESCU, mormânt aflat în cimitirul Comunei Ciolpani (fostă Ţigăneşti) de Ilfov, ne-am adunat actualii militanţi naţional-creştini, pe de o parte pentru a ne ruga pentru ei şi pentru a-i comemora pe înaintaşii noştri, iar pe de altă parte pentru a ne hotărî asupra viitoarelor acţiuni prin care să strigăm şi noi, în continuare, ca şi mentorii noştri, către poporul român acum aproape inert, spre a conştientiza realitatea mai mult decât evidentă care arată că răul, mizeria şi ruina în care se află ţara noastră vin de la suflet şi, deci, ”Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebuie să se lucreze în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletul mulţimii” (Corneliu CODREANU, atât de actual!).

Căci, dragi cititori, varianta de politică pe care noi am tot propus-o poporului în perioada aceasta post-decembristă, este una în care miezul ei să fie ocupat de învăţăturile date nouă de Mântuitorul acestei lumi, de Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este apanajul naţionaliştilor creştini, iar noi, după puterile noastre, îl tot clamăm de vreo 20 de ani încoace. Ce păcat, însă, că poporul nu ne aude! De ne-ar fi auzit parţial măcar, atunci să fi văzut putere!

Acum însă, mai nou, suntem vizaţi de o nouă lege ce se plimbă prin Parlamentul ţării, o lege care doreşte să asimileze legionarismul românesc cu fascismul! Se ştie despre aceasta că a fi fost iniţiată de liberali, consiliaţi fiind ei de ovreii de la institutul Elie Wiesel.

Lăsând la o parte gluma proastă, că altfel nu pot să-i zic, de a-mi imagina că poate exista vreun om instruit care să creadă că legionarism = fascism, trec direct la realitatea extrem de tristă a evenimentelor. Bun, ovreii, ca ovreii – cu ale lor (”Institutul Elie Wiesel e avangarda implementării ateismului și neo-marxismului în societate și a respingerii unei viziuni religioase a lumii, atât în România, SUA, Europa sau Israel” – conform Ionuţ ŢENE, Napoca News), dar noi, românii, parlamentarii noştri români, creştinii noştri, ortodocşii noştri majoritari, cum Dumnezeului pot subscrie la astfel de aberaţii?! Chiar atât de prost informaţi pot fi?! Sau chiar atât de dezinteresaţi de adevărul istoric?! Ori chiar atât de vânduţi intereselor străine de neamul nostru?! Ce se întâmplă cu aceşti oameni?! Care este adevărul?! Chiar să nu ştie ei că Mişcarea Legionară nu are nimic în comun cu fascismul, că ea este singura mişcare naţionalistă din Europa ce a fost exonerată de orice vină de către Tribunalul internaţional de la Nurnberg, să nu ştie ei că există sentinţe civile definitive ale diverselor instanţe de judecată din România post-decembristă care au hotărât că Legiunea nu este de natură fascistă?! Chiar n-or şti ei, parlamentarii noştri, nimic din toate astea?!

Păi, dacă chiar nu ştiu, să pună mâna să se informeze şi să se intruiască, deşi e cam târziu căci răul este aproape făcut!

Dar dacă ştiu şi continuă să facă răul, oare nu le este ruşine, nu le este frică de Dumnezeu atunci când condamnă nişte oameni absolut nevinovaţi?! Căci iată rostul moto-ului acestor rânduri: politica naţionalist-creştină, aşa cum am zis şi mai sus, propusă de cele două partide post-decembriste – partidul ”Pentru Patrie” şi ”Totul pentru Ţară” – poporului român, este una străbătută de la cap la coadă de un fir verde în cazul nostru, numit demofilie. Adică dragoste de popor! Tot ce propunem noi ca şi întreprindere politică în România ţinteşte exclusiv către interesele poporului român. Şi cu toate astea, culmea, poporul român nu numai că nu aude nimic din tot ce spunem noi şi din tot ce îi dorim noi, dar mai mult decât atât îi votează cu un nesaţ greu de explicat, de ani şi ani de zile, exact pe cei cărora el, poporul, le este absolut indiferent! Îi votează, de fapt, pe păcătoşii păcătoşilor acestei ţări, căci, aşa cum am văzut, păcatul nu este nimic altceva decât călcarea legii dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni!

Trecem cu vederea eventualele viitoare probleme pe care noi, naţionaliştii creştini, le putem avea din cauza legislaţiei îndreptate împotriva noastră, dar nu putem accepta bătaia aceasta de joc, tot mai consistentă, a politicienilor FSN-işti (FSN – PDSR – PD – PDL – PSD), PNL-işti, UNPR-işti, PC-işti, UDMR-işti la adresa acestui popor din care şi noi, acum, facem parte şi din care, pe viitor, şi copiii noştri vor face parte. Cum vor trăi urmaşii noştri peste încă 25 de ani în România? Cum va arăta ţara asta atunci, dacă ea va rămâne în continuare la cheremul acestor partide care, de fapt, cu extrem de puţine excepţii individuale, sunt nişte adevărate structuri mafiote?

Păcat, popor român, că nu realizezi cum tu, prin lipsa ta totală de atitudine în faţa celor pe care, de fapt, îi susţii prin votul tău de 25 de ani, eşti părtaş la prăbuşirea totală a ţării tale! De mii de ori m-am întrebat cum de reuşesc aceşti asasini ai sufletului tău fost, cândva, creştin, dar, iată, şi ai dorinţei tale de a trăi mai bine din punct de vedere lumesc, material, să te păcălească aşa uşor?! Nu cumva, popor român, datorită faptului că nici tu nu mai ai chef să respecţi legea dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni?!

Şi cu toate astea, noi, naţionaliştii creştini, îţi propunem în continuare varianta noastră politică – aceea prin care politicienii, în exercitarea mandatului lor, sunt puşi în serviciul poporului. Adică al tău şi nu invers – art. 69 al Constituţiei României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*