Lucrurile evoluează împotriva noastră de parcă noi nici n-am mai fi pe aici! Și nu mai este vorba doar de nepăsare, ci de o detașare criminală. Criminală pentru viitorul nostru. Nu este admisibil ca maghiarizarea țării să ne țină atât de indiferenți! Și am ajuns într-o fază în care, probabil, dacă mâine s-ar monta plăcuțe bilingve pe porțile Cotrocenilor nici nu am mai sesiza. Iar dacă le-am vedea, doar pentru că presa, o parte a presei, ar focaliza trădările, cei mai mulți ar trata subiectul ca pe un destin fatidic.
Ba, nici dacă am fi zidiți în zidurile Cotrocenilor nu ne-am revolta! Aceași mentalitate a destinului fatidic. Și, de fapt, prin ceea ce se întâmplă acum, suntem puși în fața unei zidiri a identității naționale.
La numai câteva zile după adoptarea de către „aleși” a legii steagurilor unităților administrativ-teritoriale, prin care se legalizează și mizerabila cârpă secuiască și se dă liber la fluturarea ei, senatorii au mai adoptat o lege.
Legea pentru instituirea, într-un Stat Național, Unitar și Indivizibil a Zilei Limbii Maghiare. Și nu este vorba că aproape un deceniu, naționaliștii români au luptat pentru o lege privind Ziua Limbii Române. Nu este vorba că au reușit acest lucru cu un deceniu întârziere față de frații noștri din Moldova, care, încă din 1990, au impus „Ziua Limba Noastră”, nu este vorba nici de crunta realitate că, deși Ziua Limbii Române a fost adoptată oficial din 2011, ne-au trebuit încă trei ani pentru a reuși să o și sărbătorim. Nu pe banii statului, ci, prin contribuții private, prin efortul unor intelectuali care au reușit să spargă sarcofagul din debaraua culturii, acolo unde intelectualii (t)rasați, „lichelisti” și „poneiști” ai anilor 90 au fost puși să ducă în derâdere sentimentul național și pe cei ce îl slujeau.
Generații întregi au fost private de mândria de a-și cunoaște fundamentele limbii de acasă, de a se mândri cu valorile reale, generații care s-au risipit pe meridianele lumii, plecându-și capul și evitând a vorbi limba română și din cauza deformațiilor de mentalitate venite dinspre acești indivizi.
Tragic este faptul că instituirea Limbii iepelor (iar în ziua în care senatul a adoptat Ziua Limbii Maghiare, același for a respins legea privind „Ziua Brâncuși – sărbătoare națională”!) deschide drumul oficializării limbii iepelor de pustă ca a doua limbă oficială în România. În acest fel, iapa ligamentelor rupte din Staulul Puterii de la Palatul Victoriaa mai înfipt un cuțit în fibra românească, la nici doua luni de la depunerea proiectului legislativ al limbii iepelor, la senat, acesta devenind lege! Un proiect cu evident caracter etnic, inițiat doar de parlamentarii maghiarimii, dar, iată, votat câteva săptâmâni mai târziu și de slugile trădătoare din PSD și PNL. Și vor urma probabil Ziua culturii maghiare, a istoriei maghiare, a trecutului maghiar… Noi le propunem și Ziua comună după gratii. Dimpreună cu toate iepele noastre trădătoare.
Ligamente-rupte, prea „mândru că este român”, vinde dară tot! Vinde România, nu pe bucăți, balamele și proptele, ci cu totul! Pentru că acesta a fost prețul pentru ca un cap-sec să se poată fuduli „în sat” cu funcțiile și puterea de care a fost lăsat să abuzeze…
Lasă un răspuns