Este foarte ipocrită atitudinea unor lideri FDGR în spațiul public. Pe de o parte susțin că reprezintă o organizație democrată integrată valorilor europene, pe de altă parte ani de zile cu sprijinul fostului primar al Sibiului, Klaus Iohannis, au devenit beneficiarii imobiliari și financiari ai averii Grupului Etnic German nazist, deși averea acestuia fost naționalizată în toamna lui 1944. Pe de o parte liderii FDGR făceau primarului Klaus Iohannis, președintele organizației, cereri de restitutio in integrum pentru imobilele Grupului Etnic German nazist și actualul președinte le semna ca primarul. Deci pe de o parte liderul FDGR Iohannis semna ca petent, pe de altă parte semna ca primar al Sibiului retrocedarea imobilelor către propria organizație?
În expresia organelor penale acest fapt nu se chema trafic de influență sau abuz în serviciu pentru că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, făcea presiuni la adresa Bucureștiului, pentru retrocedări în favoarea sașilor. Justiția și democrația ”nu e pentru căței” vorba fabulei. Iohannis nu a pățit nimic juridic pentru că era protejatul Germaniei, dacă îl chema Sorin Apostu sau Radu Mazăre, de mult ar fi înfundat pușcăria. În data de 27 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea, recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial, conform Justițiarul.ro.
În 1944, România a semnat o convenţie de armistiţiu cu Aliaţii, care conţinea 66 de legi. Între cele 66 de legi a fost şi legea care a interzis mişcările fasciste, dar şi Grupul Etnic German, ai cărui membri au făcut parte voluntar din trupele Wafen SS. Averile grupului etnic german au fost confiscate în mod legal, şi nu de către români sau comunişti, ci în baza unui armistiţiu internaţional. Printr-o sentinţă dată de Tribunalul din Sibiu, Forumul Germanilor s-a constituit drept urmaşul legal al Grupului Etnic German. Cedările imobiliare ale guvernului român, care prin retrocedările din ultimii ani încalcă prevederile Conferinţei de Pace de la Paris din 1946, ce prevedea confiscarea bunurilor germanilor nazişti de către statele câştigătoare. La 15 martie 1941, Grupul Etnic German a preluat ziarul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt din Sibiu, i-a schimbat denumirea în Suedostdeutsche Tageszeitung (Ziarul german de sud-est) și l-a folosit ca oficios până la 11 septembrie 1944, când a apărut ultimul număr. Era copia fidelă a Völkischer Beobachter al NSDAP de la Berlin. Grupul Etnic German și-a câștigat un statut de autonomie în cadrul statului român, fiind condus de către Volksgruppenführer Andreas Schmidt, ginere al Brigadeführer-ului SS Gottlob Berger, șeful Oficiului Central pentru Cetățenii Etnici Germani (Volksdeutsche Mittelstelle).
Pentru a marca ruperea netă de tradițiile vechii organizații de conducere a grupului etnic german, Schmidt a mutat sediul noii organizații de la Sibiu la Brașov, unde se afla și sediul Consulului general al Germaniei, SS-Oberführer Wilhelm Rodde. Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei în România, având, prin urmare, imunitate diplomatică, a avut o mare influență asupra activității Grupului Etnic German. Cetățenii germani ai țării România, înmănunchiați în Grupul Etnic German, constituiau o corporație de drept public, pusă sub protecția Germaniei Mari de care era direct dependent. Învățământul în limba germană a minorității germane din Transilvania era organizat, în mod tradițional, de Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România. La 2 iulie 1942 Consistoriul Regnicular al Bisericii Evanghelice C.A. a fost obligat să predea tot învățământul de limbă germană Grupului Etnic German din România. În decursul timpului Grupul a devenit un ansamblu de instituții ce se ocupu cu promovarea și îmbunătățirea culturii și învățământului german pe teritoriul României. Grupul Etnic German a preluat toate revistele și ziarele în limba germană, transformându-le în organe naziste. A mai preluat și teatrul german de la Sibiu, cât și diferite instituții de cultură și știință germană din Ardeal și Banat. Grupul Etnic German a preluat întreaga rețea de școli germane, ceea ce a dus la propaganda totală a învățământului hitlerist în limba germană. Grupul a dus o politică de integrare a întregii populații germane în politica și în acțiunile sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Grupul etnic german s-a pronunțat pentru crearea unui nou stat, denumit Donauland („Țara Dunării”), din care urmau să facă parte Transilvania și Banatul. Dar după actul de la 23 August 1944, când România a întors armele împotriva lui Adolf Hitler soarta germanilor şi a averilor lor a fost pecetluită.
Prin Decretul–Lege numărul 1.836 din 7 octombrie 1944, articolul 1, s-a abrogat Legea 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupului Etnic German din România.Ca urmare, Grupul Etnic German a fost desființat, iar toate bunurile proprietate a Grupului Etnic German au trecut în proprietatea Statului Român.Influenţa Grupului Etnic german era uriaşă în Germania, elita militară a Waffen SS era format din ofiţeri saşi din Transilvania. În cererea sa de armistițiu de la 25 august 1944 către aliați, prin ambasadorul său la Ankara, Alexandru Crețianu, Guvernul român al lui Constantin Sănătescu a propus «completa expulzare a germanilor de pe teritoriul României». Ca măsură pregătitoare, Ministerul de Interne ar putea să înregistreze pe toți germanii civili care au împlinit 16 ani, atât bărbați cât și femei, și în realitate atât cetățenii străini, cât și persoanele care făceau parte din «Grupul Etnic German», prin urmare germanii (Ministerul de interne, decretul 12.500; 27 august 1944). Ministrul de externe Grigore Niculescu-Buzești își dăduse consimțământul aliaților prin delegația română, care va semna armistițiul (încheiat la 12.9.1944), aflându-se la Moscova, măsură care a premers acțiunii de deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică. Act refuzat de Stalin, care permis ca majoritatea germanilor să rămână în România.
Grupul Etnic German nazist nu s-a născut din neant, ci reprezintă nostalgia sașilor din perioada interbelică pentru căderea imperiului german după primul război mondial. În memoriile sașilor interbelici se poate citi regretul că nu mai fac parte din Imperiul Austro-Ungar și că Germania a fost înfrântă în război, fiind peremptoriu denumită Das Reich. Sașii deși oficial au acceptat unirea Transilvaniei cu România, neoficil trăiau cu nostalgia refacerii Das Reich-ului.Odată cu ascensiunea lui Adolf Hitler în viața politică germană și sașii transilvăneni au început să prindă curaj. Cântecul favorit al SA și a lui Hitler scris de Hans Baumann a devenit un fel de imn național al sașilor din Ardeal: ”Tremură oasele putrede ale lumii în fața marelui război…” (Das Giesshubler Hochzeitsgedicht”).
După venirea lui Adolf Hitler la putere în ianuarie 1933, sașii ardeleni se organizează rapid în trei organizații. 1. Mișcarea de reînnoire (Erneuerungsbewegung),din care s-a rupt o ramificație: asociația Autoajutorarea (Selbsthilfe), specializată pe construcția de case și apoi a militat pentru înnoirea vieții germane, condusă de Fritz Fabricius, mai târziu un favorit al Fuhrerului. 2. Pasărea migratoare germană din sud-est (Suddeutsche Wandervogel) condusă de Alfred Bonfert organiza tabere de muncă pentru lucrări edilitare. Cea mai entuziastă mișcare a tineretului săsesc și șvăbesc din Ardeal a reprezentat-o Mișcarea Tineretului, care era apropiată de regimul nazist și influențată de național-socialism. Mișcarea Tinerilor avea contacte și cu Garda de Fier condusă Corneliu Zelea Codreanu. După zile grele de lucru în comun, serile liderul Heinrich Zilich susținea discursuri mobilizatoare. Mișcarea Tinerilor publică ziarul ”Klingsor” în Brașov. Heinrich Zilich s-a mutat în Germania devenind apoi scriitor și apropiat de regimul nazist. În 1933 cele trei organizații au organizat un congres al germanilor din Ardeal, în urma căruia s-a înființat Partidul Poporului German (Deutsche Volkspartei Rumaniens – DVR) condus de A. Bonfert, care s-a despărțit de mișcarea lui Fabritius. Pentru prima dată în istoria sașilor și șvabilor Deutsche Volkspartei Rumaniens s-a identificat mai mult cu istoria național-socialismului decât cu istoria sașilor. În sala Unicum din Sibiu, membrii DVR i-au alungat din sală pe cei care nu doreau apropierea de Germania nazistă. Se recita poezia lui Michael Alberta: ”Limbii tale/tradiției tale,/Morților tăi rămâi credincios,/Rămâi în sânul poporului tău,/Indiferent de destinul său”. Sașii care erau studenți la Cluj au participat în fața clădirii consulatului german din oraș, pe 1 mai 1933, la un miting ca să vadă arborat steagul cu svastică. Apoi au început să mărșăluiască în cinstea victoriei de la Langemark circa 30 de kilometrii cu rucsacuri de 10 kilograme pe spate. Ei se antrenau sportiv pe un teren viran lângă Grădina Botanică. Studenții germani de la Cluj făceau parte din Uniunea Academicienilor Germani din România, care alegea an de an prin rotație un președinte sas și apoi unul șvab. Numeroși germani din Ardeal au obținut burse de la statul nazist ca să studieze la Kiel, Berlin, Leipzig sau Bonn. Erau ajutați și de Asociația Germanilor din Străinătate.Studenții sași au devenit în Germania entuziaști suținători ai regimului nazist și erau încântați de succesele economice ale acestuia.
La facultatea de drept din Cluj s-a înscris un tânăr ambițios Andreas Schmidt, cu numărul 4808. În 1936 a fost exmatriculat și a plecat în Germania. Aici, în 1938 devine un apropiat al generalului de brigadă G. Berger, ca șef de echipă de intervenție din cadrul Direcției Generale SS. Când generalul G. Berger a devenit șeful Direcției Generale din SS, Andreas Schmidt s-a căsătorit cu fiica acestuia, iar în septembrie 1940, cu venirea la putere a Mișcării Legionare, a primit gradul de general maior în SS și cadou șefia Grupului Etnic German din România. El a organizat Volksgruppe ca o anexă a NSDAP, iar viața germanilor ca o autonomie în cadrul României antonesciene. Majoritatea sașilor și șvabilor tineri s-au înrolat în Waffen SS și au luptat pe frontul rusesc. Pe Andreas Schmidt actul de la 23 august 1944 l-a prins în Germnia. El a fost parașutat în țară, fiind prins și ucis. Studenții sași care ascultau entuziaști în piețele orașele Germaniei discursurile lui Hitler și care visau un pan-germanism idealist și literar și o Prusie a lui Bismark reînviată s-au trezit în ianuarie 1945 la cruda realitate când au început masivele deportări ale populației germane din Ardeal, pentru vina că a sprijint național-socialismul și că tinerii au luptat în Waffen SS.
Lasă un răspuns