Scrisoare deschisă: Lista lui Popescu

Stimate domnule Alexander Hausvater,

Recentul premiu Uniter pe care l-ați primit mi-a atras atenția asupra domniei voastre. Am asistat la gala Uniter, transmisă la TV, aflându-mă într-un grup de oameni de teatru, care vă cunosc bine și care, printre altele, au comentat și interesul pe care marele regizor Hausvater îl are și îl arată pentru un anumit subiect: holocaustul! Îndeosebi holocaustul din România!…

Vă mărturisesc, din capul locului, de multă vreme caut un regizor interesat de acest subiect. Eu, ca istoric ocazional și amator, m-am ocupat de acest moment istoric cu o insistență deosebită, exagerată, pot spune! Dar ceva mă împingea de la spate să merg mai departe, să cercetez documentele care mi se iveau în cale fără să le caut și să deduc concluziile care se impuneau.

Aceste concluzii se pretează de minune unei abordări dramaturgice, dacă mă pot exprima așa! Am descoperit fapte și întâmplări care ar putea constitui scheletul mai multor scenarii de film sau al unor piese de teatru  despre România și Transnistria anilor 1941-44, inclusiv al unor filme documentare, de felul celor prezentate pe canalul tv HISTORY.

Dumneavoastră ca evreu, eu ca român, putem alcătui un tandem credibil, capabil să pună în evidență un univers specific, puternic individualizat și deosebit de alte zone ale Europei unde evreii au avut a se confrunta în anii amintiți cu o schimbare dramatică „de paradigmă”. Cu excepția evreilor din România, țară care a constituit o veritabilă oază pentru evreii din Europa. Acest mesaj, acest adevăr, e timpul să ajungă la cunoștința tuturor!… Ceva din ce ar putea să constituie noutatea și originalitatea abordării la care vă invit ni se dezvăluie în cunoscutul testament al lui Filderman, care vorbește de „mișcătoarele scene de solidaritate umană” între români și evrei, petrecute atunci când România a fost constrânsă să adopte legile anti-semite din vremea aceea!… Legi și norme europene de un anti-semitism sălbatic, rușinos pentru conștiința noastră europeană!

Ei, bine, acele „scene” de care vorbește Filderman ar trebui reconstituite, transfigurate teatral sau cinematografic, și redate conștiinței publice! Eu la asta vă invit, cu toată buna mea credință în omenia românească, în compatibilitatea și complementaritatea celor două culturi și spiritualități: românească și iudaică. Să redăm, pe baza unor mărturii evreiești în primul rând, adevărata față a așa zisului Holocasut din România. Un Holocaust …ratat, un genocid eșuat încă din fașă, spre onoarea nu doar a românilor, ci a umanității, cum se exprima un mare teolog evreu, Moshe Carmilly Weinberger.

Acțiunea la care vă invit este cu atât mai necesară cu cât un coleg al dumnevoastră, regizorul Radu Gabrea, a produs deja o mizerie de film în care se abate de la adevăr fără nicio rușine sau jenă. Apreciere pe care mi-a confirmat-o însuși Andrei Călărașu, în urmă cu câțiva ani… Nu sunt bătute în cuie aceste idei. Fapte și analize noi pot interveni oricând, așa cum faptele de mine invocate sunt convins că nu vă erau cunoscute și vor avea un anume efect asupra ideilor dumneavoastră despre ce a fost „atunci”! Sunt deschis, ca și dumneavoastră, oricărei puneri la punct, oricărei corecții!

Proiectul la care vă invit s-ar putea numi Lista lui Popescu. Cu aluzie la cunoscută Lista lui Schindler. Popescu al nostru a fost  chestor de jandarmi la Tiraspol, în Transnistria. La un moment dat a primit ordin de la București să facă o listă cu toți evreii strămutați la Tiraspol sub 18 ani spre a fi eliberați și trimiși în Țară, fiecare la casa lui. După ce a eroul nostru a întocmit lista, au venit la el evreii care aveau 19 ani, cerându-i dispensă pentru cele câteva luni… I-a trecut pe listă și pe aceștia. Apoi au venit cei ce aveau 20 de ani… I-a trecut pe listă și pe aceștia… Iar în final i-a trecut și pe bunicii acestora, adică pe toți evreii din lagăr… Vedeți mai jos, în Happy Holocaust, povestea întreagă, confirmată de inspectorii de la Yad Vashem și încununată cu trecerea lui IOAN POPESCU în rândul celor cunoscuți în lumea iudaică ca drepți între popoare.

Ar putea ieși pe acest subiect un film mult mai „adevărat” decât Lista lui Schindler! Nota bene: despre Schindler s-a aflat ulterior că nu a fost chiar dezinteresat în acțiunea sa…. Drept care trag nădejde că v-am trezit interesul pentru o propunere, îmi dau seama, neașteptată, dar capabilă să lămurească lucrurile într-o dispută care se duce de ani de zile într-un mod deseori jenant și nu totdeauna cu armele onoarei și corectitudinii.

Eu însumi, în cele de mai sus, nu sunt sigur că am găsit tonul cel mai potrivit, formularea cea mai inspirată. Va fi să treceți cu vederea aceste stângăcii și să luați în calcul numai valoarea ideii, a intenției de a-i onora pe părinții noștri așa cum li se cuvine. Am avut niște părinți grozavi, care au știut să se ridice deasupra contextului de ură și minciună în care le-a fost dat șă trăiască! Avem datoria să recuperăm pentru eternitatea istoriei faptele părinților noștri! Îndeosebi faptele de înălțare sufletească, pilduitoare pentru urmașii noștri.

Eu în acest spirit v-am scris misiva de față și sper s-o primiți în același spirit.