Un golan în pana lui „Fă, Ponta!”

Măcar pentru faptul că este ardelean (de acum, o pată pe obrazul Ardealului!) și că are deja o vârstă, putem prezuma că ieșirea ministrului-golan nu a fost o revărsare spontană. O scăpare, o vorbă necântărită înainte de a fi aruncată. Dimpotrivă, faptul că a spus-o în stilul specific, apăsat și rar, dar numai în sensul de chibzuit, dovedește că a fost exact reflectarea gândirii sale.

Și putem prezuma că, de fapt, a transpus pe sticla ecranului felul în care se poartă discuțiile și se pun etichete norodului, acolo în sedințele de guvern ale nărozilor care ne conduc.

Distanța nu este mare… De la un „Fă, pană!”, superior doar prin poziția aceluia care l-a trântit în fața unei femei ministru, la un fel de „(fă) curvelor și golanilor!” aruncat acum, ușor aristrocratic, de ministrul bolovan de rus…

Probabil, cu numai câteva ceasuri înainte, în ședința nevroticilor, s-a discutat despre Diaspora care le tot suflă în ceafă. Și din cauza căreia au tot trebuit să dea explicații, inclusiv la moțiunea de cenzură (moțiune fără șanse matematice, dar deranjantă, ca o durere de măsea spartă).

Și atunci, simțindu-se poate și prea bine în studioul TV, arogantul ministru s-a crezut între colegi și a dat-o în golăneala lor numită „ședință de guvern”, vorbind cinic de senin despre „curvele” și „golanii” care trăiesc pe seama celor ce muncesc afară…

O exprimare atât de mizerabilă că nici nu ar fi trebuit repetată. Doar că nu era vorba de una dintre emisiunile de divertisment cu chiloței păcătoși, ci de prezența unui ministru…

De aceea, golăneala lui Rus nu poate fi ignorată. Mai ales în contextul în care guvernul a instituit o schemă de ajutor de stat pentru posturile de televiziune și radio (prioritar cele de ȘTIRI). O decizie luată de Victoraș cel hoinar, ca la Gorj, pe repede înainte, proiectatul Fond al audio-vizualului, care prevedea împărțirie banilor luați (dacă nu abuziv, cel puțin imoral) de la cabliști, având de așteptat, mai ales după ce a fost prevăzut criteriul de „alocare” în funcție de „proiectele editoriale”. (de altfel, nici fondul nu ar fi moral, dar măcar ar avea ca scop  susținerea proiectelor editoriale educativ-culturale, nu o susținere generală a unor posturi de televiziune prin mecanisme care pot asigura clientelismul politic!).

Or, noua ordonanță a fost exact ceea ce i-a lipsit ministrului Rus pentru ca vorbele lui de birjar să nu ajungă la urechile poporului.

Și nu este vorba (doar) de acel „delay” de câteva secunde, de întârziere a emisiei față de vorbirea reală, care ar fi permis „scurtarea” afirmațiilor ministrului, sau poate chiar înlocuirea epitetelor tari cu vorbe mieroase, ci de ieșirea pe care a avut-o o comisie de monitorizare, aparent, nu pre limba Consiliului Audiovizualului (CNA se arată deranjat doar pentru că nu s-a preluat din proiectul său ideea de a fi casier și distribuitor; dar o să-i treacă!), asociația „de monitorizare” fiind extrem de promptă în a taxa, nu cuvintele golanului cu haine de ministru, ci dreptul televiziunile de a reda, repetitiv, exact vorbele acestuia, fără a le „îndulci”.

E drept, mai multe posturi s-au dedat la „îndulcirea” vorbelor lui Ioan Rus, „monitorizarea” din afara CNA apreciind tocmai felul în care acestea au prezentat, în alți termeni (sau deloc!) declarația ministrului, în fapt, deformând sensul inițial, pentru că, nu-i așa?!, când este vorba de imaginea puterii autocenzura editorială acoperă pupincurismul unor producători TV gata să repare gafele puterii, totul pentru a-și păstra poziția privilegiată la încasarea ajutorului guvernamental nerambursabil și, în perspectivă, la porționarea Fondului audio-vizualului.

P.S.:

Un inocent, ministrul Rus?! Nu? Nu, dacă ne gândim că, doar cu o zi înainte, acesta își lăudase masterplanul de ministru (de ministru-golan, desigur) care ar fi urmat să dea de lucru, în țară, românilor plecați afară. Și care ar fi avut, astfel, șansa să se întoarcă, pentru a nu-și mai întreține nevestele și copii să devină curve și golani în țara bordelului guvernamental, ci să plătească, direct, „taxele tale”, la felinarul roșu din Piața Victoriei!

Un răspuns la “Un golan în pana lui „Fă, Ponta!””

  1. just spune:

    Rusu a spus un mare adevăr şi l-a spus apăsat să se înţeleagă. Dar ipocriţii şi cinicii au sărit sus de scaunele lor de unde sug banii privitorilor şi ascultătorilor.Şi încă n-a spus totul.Cine a câştigat de pe urma diasporei (ce diasporă!)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*