Național-comunismul, adversarul de moarte al iudeo-crației? (2)

Așadar a fost o „necesitate istorică”, în termeni marxiști, ca de la dictatura iudeo-bolșevică, numită în fals dictatura proletariatului, să ce treacă la dictatura interesului național. Această trecere nu s-a produs până la capăt în niciuna dintre țările europene, nici în Rusia. Dar toate aceste țări s-au înscris în această direcție și fiecare a avansat cât a putut, în funcție de vrednicia liderilor, a tradițiilor istorice, a unor condiții mai mult sau mai puțin obiective. România a avansat cel mai mult pe această coordonată, național-comunistă, iar meritele pentru această performanță este greșit să i se atribuie numai lui Nicolae Ceaușescu! O analiză serioasă va scoate în evidență și alți factori. Dar deocamdată, pentru a simplifica discuția, putem pune mai departe totul pe umerii lui Ceaușescu, așa cum au făcut în decembrie 1989 și toți foștii săi tovarăși apropiați, abandonându-l, trădându-l.

Inițial, acestui comunism adaptat la specificul național i s-a spus „comunism cu față umană”, spre a-l deosebi, probabil, de comunismul cu față …semită! Din păcate, este un adevăr insuficient subliniat și care nu poate fi ocolit: vinovăția evreilor pentru instaurarea comunismului de tip bolșevic în Rusia și alte țări. Un adevăr pe care evreii ezită și evită să și-l asume!

Firește, ar fi de precizat „care evrei?”, dat fiind că printre victimele iudeo-comuniștilor s-au numărat și mulți evrei! Dar știut fiind că evreii sunt atât de divizați, ne întrebăm dacă nu cumva numai evreii aparținând unei anumite componente etnice evreiești au îmbrățișat idealurile cominterniste! Să fi fost evreii comuniști membrii unei anumite categorii de evrei?

Bunăoară, dintre evreii sefarzi și evreii kazari, dintre evreii sioniști sau evreii asimilaționiști, care evrei s-au dedicat în mod specific luptei de clasă, luptei împotriva „exploatării omului de către om”? Cum îi putem identifica pe evreii comuniști? Iar dintre evreii comuniști nu ar trebui să-i deosebim pe cei, sigur foarte mulți, care nu au cunoscut ținta ascunsă a instaurării dictaturii proletariatului! Evreii idealiști nu au fost puțini! Cum să-i deosebești pe evreii normali de evreii criminali, de profitorii ordinari, care au uneltit conștient la degradarea vieții pe planeta noastră?!… Acesta însă este un subiect care ne depășește. Credem că evreii înșiși sunt cei mai în măsură să lămurească în ce fel se raportează la iudeo-comunism! Pe parcursul textului de față vom folosi cuvîntul evreu mai ales cu referință la evreii care au conceput iudeo-comunismul în deplină cunoștință a răului pe care îl produc omenirii! Evrei criminali!… Sunt convins că este vorba de o minoritate, o pretinsă „elită” de indivizi al căror contact cu realitatea este viciat de limitele inteligenței sau educației lor.

Nota bene: va fi să vorbim vreodată în chip așezat și despre evreii angelici, nu puțini, de care am pomenit deseori, fără să fac din dînșii un subiect aparte, așa cum s-ar cuveni.

Cominternismul este un alt nume care i se dă iudeo-comunismului. Acest nume declară și recunoaște intenția de a declanșa o revoluție comunistă internațională. De a organiza o Internațională a comuniștilor bolșevici, iudeo-bolșevici, capabilă să instituie pe toată planeta dictatura proletariatului, orânduirea cea mai dreaptă cu putință…

Firește, în fiecare țară s-au găsit nefericiții care să se atașeze „idealurilor revoluționare” lansate de Lenin, Troțky, Stalin și alții, cu toții revendicându-se de la același Karl Marx. Din naivitate, din oportunism, din plăcerea maladivă de a dispune de viața și soarta celorlalți, au fost destui ne-evrei care s-au atașat politicii iudeo-bolșevice. Numărul acestora nu putea fi totuși foarte mare, iar fără prezența Armatei Roșii comunismul nu s-ar fi impus în nicio țară europeană. Poate că așa se și explică cum de România a avansat cel mai departe pe calea național-comunismului: absența Armatei sovietice, a controlului strict și direct de la Moscova! Nemijlocit! Urmare a faptului că în 1957 Armata Roșie a părăsit România, în urma unei abile înscenări căreia i-au căzut pradă Nikita Hrușciov și consilierii săi.

Bănuim că constituirea, în 1957, a acelui grup secret de comuniști români însărcinat cu „valahizarea” structurilor de partid s-a petrecut imediat DUPĂ ce URSS și-a retras armata din România.

Pentru toată discuția de față e de reținut momentul de grație produs în primăvara anului 1944 într-o ședință a guvernului Ion Antonescu: ministrul Mircea Cancicov intervine pentru a deplânge soarta Țării Românești aflată în pragul ocupației sovietice. O ocupație militară care va aduce la guvernare Partidul Comunist, un partid declarat anti-național, anti-românesc. Un partid al unor minoritari etnici. Evrei mai ales, unguri, bulgari, ucraineni… La această lamentație replica lui Ion Antonescu a fost memorabilă, deși puțină lume o mai știe, dar măcar de acum înainte merită să ne fie cardinală, să ne orienteze: „Domnilor, așa e, Țara va fi ocupată de armata sovietică, iar cu sprijinul ei comuniștii evrei vor ajunge să guverneze! Dar nu uitați că nu sunt decât câteva sute de comuniști, evrei și unguri! Iar ca să guverneze au nevoie de zeci de mii de comuniști! De sute de mii! Porțile partidului comunist se vor deschide și pentru români, care, în câțiva ani, vor ajunge majoritari în partid! Iar când cei mai mulți comuniști din România vor fi români, nu-mi fac griji: orientarea anti-românească a partidului comunist nu va mai rezista! Se va schimba!” (citat din memorie)

Conflictul dintre Gheorghiu Dej și „grupul Ana Pauker” numai în acest fel trebuie interpretat, oricât s-ar strădui unii, în zilele noastre, să inventeze cu totul altceva, chipurile un conflict de „clasă”, între proletarul incult și primitiv, și intelectuala subțire, elitistă, fără șanse de a atrage și convinge masele…

În fapt, Ana Pauker era o natură criminală, fără repere morale! A lipsit puțin să declanșeze un masacru propriu zis prin care să lichideze fizic opoziția „burghezo-moșierească”. Ar fi fost Pătrășcanu dispus să coabiteze cu cominterniștii Anei Pauker, să-i agreeze? Nu este exclus!… Dar sensul major al politicii duse de Gheorghiu Dej și camarazii săi (sic!) acesta este: Gheorghiu Dej a gândit și a declanșat procesul de românizare a PCR! Un proces de autohtonizare care s-a derulat și-n celelalte țări comuniste din Europa. În România, în linia întâi a acestui proces a acționat un personaj discret, eficient și relativ misterios: Emil Bodnăraș. Lui i s-au alăturat Maurer, Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Manea Mănescu, Dumitru Popescu și alții, mai tineri.

Lui Gheorghiu Dej i se pot trece cu vederea multe pentru această ispravă, mai ales că nu totdeauna cunoaștem circumstanțele reale ale unor fapte care îl incriminează. Această constatare este valabilă și pentru Nicolae Ceaușescu, care i-a continuat opera de românizare a PCR! O operă cu care nu a ajuns nici pe departe la capăt!… Probabil că o singură viață de om nu ar fi (fost) suficientă… În decembrie 1989 încă mai erau activi în PCR foști tovarăși de idei ai Anei Pauker, în frunte cu Silviu Brucan.

În 1989 național-comunismul românesc era pe calea cea bună. Evolua în direcția reușitei. Fusese rezolvată de câțiva ani problema locuințelor. Problemă care în celelate țări comuniste dădea mare bătaie de cap guvernanților. Cincinalul următor, 1990-1994, urma să se concentreze pe construirea de drumuri și șosele moderne. Industria „duduia”, iar balanța comerțului extern era, de mai mulți ai, excedentară!… Se apropia momentul transferului de putere la o generație mai tînără, era vizat fiul lui Nicolae Ceaușescu să „moștenească tronul”, soluție evident ne-democratică, dar preferabilă unei competiții deschise pentru putere, prin care s-ar fi pus în primejdie stabilitatea regimului, a vieții publice.

Este ciudat și neașteptat ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și după. Îmbunătățirile dorite de populație s-au realizat în câteva zile: s-a obținut dreptul de asociere politică în mai multe partide, s-au eliberat pașapoarte pentru toată lumea, s-a desființat cenzura, s-au desființat restricționările la consumul de benzină, curent, căldură, piața a fost inundată cu toate produsele dorite! Mai mult nimeni nu-și dorise înainte de 1990.

La alegerile din 20 mai 1990, s-au prezentat mai multe partide, în frunte cu FSN, care încerca să-și aroge meritul „revoluției” din decembrie 1989. Partidele de opoziție au intoxicat electoratul cu propagandă împotriva FSN pe ideea că în FSN sunt numai foști membri ai PCR, deci comuniști, ceea ce făcea probabil faptul că FSN nu va schimba mare lucru din ce a fost până atunci, că, deci, cine votează cu FSN votează cu continuarea regimului comunist!…

Și cu cine au votat românii în mai 1990? Au votat cu comuniștii! L-au luat în serios și pe Radu Câmpeanu și pe Ioan Rațiu, care îi acuzau pe Ion Iliescu și ai săi că sunt niște comuniști incapabili să producă schimbarea mult dorită! Românii au votat deci împotriva schimbării! Au votat pentru continuitate, nu pentru schimbare! Și asta nu pentru că FSN a promis continuarea regimului anterior, de până în decembrie 1989, ci pentru că opozanții FSN-ului i-au acuzat pe FSN-iști că sunt comuniști, că nu vor să lichideze moștenirea „odiosului” regim ceaușist! Victoria FSN în alegeri a fost chiar mai mare decât cea consemnată în rezultatele oficiale. Iliescu și ai lui au mai dat voturi altor partide, ca să se ajungă la un Parlament cât de cât multi-color, pluri-partid.

Atunci, dar mai ales acum, după atâția ani, mă încearcă un sentiment de satisfacție pentru felul cum au votat românii la 20 mai 1990! Au votat ca un popor matur, greu de păcălit și de amăgit cu promisiunea „schimbării”! Schimbarea de dragul schimbării, asta propunea opoziția liberală și țărănistă. Schimbare promitea și FSN, numai că presa liberă și susținătorii opoziției nu mai conteneau îndoindu-se de sinceritatea declarațiilor făcute de niște comuniști înrăiți ca Iliescu, Roman, Brucan, și ceilalți. Îi declarau incapabili să reformeze Țara, să schimbe societatea românească „din temelii”!

Cu alte cuvinte, electoratul român nu a crezut declarațiile FSN, a luat în serios acuzațiile opoziției la adresa FSN-ului și au votat masiv cu FSN, despre care toți deștepții susțineau că este de fapt PCR! Și ceva dreptate aveau: toți liderii FSN erau foști lideri sau măcar activiști ai PCR! ! Risc, dar nu cred că greșesc, afirmând că românii au votat FSN convinși că votează un PCR care și-a schimbat numai numele, firma!… Repet: FSN era alcătuit numai din foști membri PCR!… Probabil că printre candidații FSN nu exista nici unul care să nu fi fost membru PCR. Asta în timp ce toate celelalte partide se străduiau să pună pe liste cât mai mulți candidați care nu fuseseră membri PCR!… Exista vreo deosebire între PCR și FSN?… Voci timide făceau observația că este destul de nefericită coincidența, întâmplarea că în fruntea evenimentelor din decembrie și în fruntea FSN se instalase troica Iliescu – Brucan – Roman, toți comuniști cu state vechi în PCR, dar nu prea români!… Vag, numai Iliescu putea pretinde că ar fi avut ceva rădăcini românești! Ceilalți doi, nici vorbă!… Această coincidență am numit-o nefericită! M-am numărat printre puținii care au considerat-o că este mai degrabă semnificativă!… Aceasta este și marea deosebire dintre PCR 1989 și FSN 1990: numărul evreilor și al alogenilor din conducerea PCR 1989 era neînsemnat, în vreme ce în conducerea FSN 1990 evreii erau foarte mulți! Pe cale de consecință – cum s-a zis mereu după 1990, în toată clasa politică numărul alogenilor a crescut mult peste procentele din statisticile demografice.

Detaliu semnificativ: noua constituție a introdus dreptul fiecărei etnii minoritare să-și trimită un reprezentant în Camera Deputaților. În Parlamentul care a fost ales în toamna lui 1992 s-a constituit astfel un grup parlamentar cu totul nou: Grupul minorităților naționale. Ca senator ales în legislatura respectivă m-am mirat să constat că singura minoritate care nu desemnase un reprezentant în Parlamentul României erau evreii. Tocmai evreii?!… Am întrebat de ce și am primit un răspuns foarte interesant: comunitatea evreilor a considerat că nu se cade să mai trimită un reprezentant atâta vreme cât și așa erau prea mulți evreii prezenți printre parlamentarii intrați pe listele partidelor politice!… O decizie plină de bun simț, dar care nu a mai fost respectată la alegerile din 1996 și următoarele. Mais ou sont les juifs d’antan?!

Se poate spune că după decembrie 1989 în România a revenit regimul iudeo-comunist? Din păcate, evreii din FSN și din alte partide politice, deși foarte mulți urmași direcți ai unor lideri comuniști, cominterniști, au uitat cu totul de idealurile comuniste, inclusiv ale iudeo-comuniștilor, au uitat de dictatura proletariatului, și au devenit promotorii unui regim cu totul deosebit: un regim pe față adversar al proletariatului, dar și al intereselor naționale românești. Un regim pe care îl putem numi iudeo-cratic și atât! Un regim care n-a promovat nicio ideologie, niciun model politic, ci doar un plan secret, dar bine pus la punct, cu o vastă și abilă strategie de subminare a intereselor neamului românesc, mergând până la măsuri pregătitoare ale extincției noastre ca popor, ca neam, ca entitate istorică! Repet cu toată seriozitatea și gravitatea: extincția românilor ca popor, ca națiune, ca entitate istorică! Acesta este sau pare a fi scopul regimului instalat la sfârșitul lunii decembrie 1989 în România!

Desigur, un asemenea plan nu putea fi dezvăluit ca atare, ci a fost mascat prin așa zisul program de privatizare, prin așa zisul stat de drept, reformator etc. În fapt, un plan, un program de de-românizare a României pe toate planurile. Acesta este rezultatul pe care l-au urmărit și îl țintesc foștii iudeo-bolșevici reveniți la guvernarea României după 1990. De data asta pregătiți să nu mai admită ridicarea dintre români a unui alt Gheorghiu-Dej, a unui alt Nicolae Ceaușescu, de care s-au lăsat păcăliți o dată!…

Observație esențială: nu corupția, nu hoția au dus Țara în pragul dezastrului, în starea de azi. Ci politica de distrugere, distrugere efectivă a mijloacelor de producție, a fabricilor și uzinelor, a marilor exploatații agricole de stat sau cooperatiste! S-a furat mult, e foarte adevărat! Dar nenorocirea vine de la ce s-a distrus! Vine de la milioanele de locuri de muncă care au dispărut o dată cu demolarea celor peste 1500 de unități industriale productive! Iar aceste distrugeri s-au făcut după un program, un plan judicios, alcătuit nu de Comitetul de Stat al Planificării, pe care primul ministru Petre Roman, fiu de notoriu iudeo-bolșevic, l-a desființat ca să putem intra cu toții sub planificarea altora, a unor forțe și entități de care nu avem habar că se ocupă de soarta noastră! Nu știm nici azi cine sunt, unde sunt de găsit!… De 25 de ani România este în bătaia vântului, niciun partid, niciun guvern nu și-a pierdut vremea încropind măcar o schiță de program național! Programul ni-l fac alții, necunoscuții care au decis să ne termine fără ca noi să băgăm de seamă!

Nu se știe cine, ce conclav, ce firmă, ce structură politică, ce …ONG din ce țară, din ce capitală a lumii a conceput strategia de distrugere a tot ce înseamnă unitate productivă din România! Ce s-a urmărit prin această crimă de proporții fără egal în istorie? Unul din scopuri a fost și acela că prin dispariția celor peste 1500 de obiective economice, agro-industriale, trebuia să dispară dovada materială a faptului că național-comunismul reușise! România era pe calea cea bună, a desăvârșirii unei societăți echitabile și prospere, preocupată sincer de grija față de om, față de valorile care dau demnitate ființei umane. N-au putut apostolii urii și ai distrugerii să distrugă toate dovezile. Una dintre aceste dovezi este numărul de apartamente construite până în 1990. România era o țară care la acea dată asigura tuturor cetățenilor ei un loc de muncă și o locuință decentă, o școlarizare gratuită, ca și asistența medicală. Câte țări mai erau în Europa sau în lume în această situație?!…

Distrugerea economiei românești a avut un efect imediat, ușor de prevăzut: intrarea în șomaj a milioane de români și forțarea acestora să părăsească Țara pentru a supraviețui sărăciei instalate după 1990! Cu efectul demografic dorit: scăderea cantitativă și calitativă a populației României!… În ce scop? Pentru a transforma România într-o țară țintă a unei imigrații masive. Deja sute de mii de evrei, din Israel majoritatea, au obținut cetățenie română ocolind procedurile legale de încetățenire! Olanda este și ea o țară interesată de peisajul românesc… Vorba lui Jean Marie Le Pen: „Aveți o țară prea frumoasă ca să nu și-o dorească și alții! Vă va fi greu s-o păstrați!”

Și, din păcate, aceasta este situația în care am ajuns, noi, românii: suntem pe cale să ne pierdem Țara. Nu în fața unor armate biruitoare, ci în fața unei agresiuni perfide a-tipice, bazată pe minciună și fals, pe trădare, pe șantaj. Mascarada democrației, a alegerilor libere, a adus la guvernare o liotă de sperjuri, nemernici controlați prin șantaj și corupție de cei care au conceput vastul proiect de de-românizare a României cu complicitatea celor mai ticăloși dintre români. Este evidentă politica demografică pe care autoritățile o duc după 1990: diminuarea drastică a populației prin descurajarea vieții de familie, prin încurajarea contracepției, prin obligarea românilor, a tineretului mai ales, să părăsească România, de preferat definitiv! Nu ne putem împiedica să nu facem legăturile logice care se impun de la sine: eșecul iudeo-comunismului a fost, în fapt, aparent. Ținta iudeo-comunismuluinu nu a fost instaurarea comunismului, ci instaurarea iudeo-crației! N-au reușit s-o obțină sub paravanul sloganului comunist, căci comunismul s-a întors împotriva lor, împotriva celor care l-au inventat! Drept care în 1989 au decretat eșecul comunismului și l-au șters de pe fața pământului!

Comunismul trebuia să dispară deoarece evreii cominterniști nu au reușit să se mențină la conducerea țărilor comuniste! Acesta este motivul pentru care trebuia făcută „schimbarea”, reforma, perestroika lui Gorbaciov! Cel prin care iudeo-bolșevicii și-au renegat propria operă! Robotul rebel care nu a mai vrut să-și asculte inventatorul!…

Ani de zile, după ce evreii cominterniști au fost marginalizați în structurile partidelor comuniste, s-a făcut propagandă ideii că nu reușește, nu poate reuși comunismul! Și în 1989 comunismul a fost demolat, demontat ca un decor de teatru, iar noi am fost atât de naivi să nu ne dăm seama că de fapt comunismul reușise, era pe drumul ce ducea la reușită! Bunăoară ni s-a ascuns de propaganda așa zis anti-comunistă de la Europa liberă, în fapt o proagandă anti-românească, faptul că în 1964 Gheorghiu-Dej a desființat pensiile de ilegalist, de luptător anti-fascist și alte sinecuri care îi aveau beneficiari aproape numai pe evreii din România… Era un gest plin de semnificații, despre care eu unul, ins destul de informat, nu am aflat decât zilele trecute… Dacă aflam la timpul respectiv, aș fi înțeles mai devreme faptul că, repet: comunismul, în varianta sa firească, numită național comunism, reușise! Cu inerente poticneli și ezitări, dar direcția era cea bună!… Era direcția național-comunistă! Da, trăiam sub regim dictatorial! Dar era dictatura intereselor românești! A intereselor Neamului!

…E tragic că ne-am lăsat prostiți de exagerările, minciunile și manipularea unei propagande care, dintotdeauna, este o specialitate a casei lui Israel! A evreilor diabolici!

Ceaușescu era în pragul pensionării, vârsta și boala îl scoteau curând din mulțimea de funcții pe care și le asumase. Atât pe el, cât și pe cei din generația sa. Vechea gardă își trăia asfințitul, părăsirea arenei politice era iminentă. Chestiune de luni de zile, un an, doi cel mult! Cei care ar fi urmat să preia structurile de partid și de stat nu mai erau din categoria celor ce se puteau bate cu cărămida în piept, arogându-și merite imaginare din anii, inventați, ai luptei de clasă, ai luptei în ilegalitate etc. Noii lideri ai PCR erau oameni normali. Nicu Ceaușescu dovedise calități umane remarcabile. Avusese ca mentori profesori universitari eminenți. Se înconjurase de un număr relativ mare de activiști de partid buni profesioniști, de seama sa ori ceva mai vârstnici. Se dovedise la Sibiu, ca prim secretar de județ, dispus și capabil să reformeze lucrurile cu măsură și bun simț, cu respect pentru competența autentică, cu bune intenții pentru omul de rând și pentru Țară.

După 1990, într-o Românie țară mai departe național-comunistă, principiul competenței profesionale, al calității morale, știam cu toții că va căpăta o greutate și mai mare! Deja, peste tot unde mai erau păstrați în funcții de conducere activiști cu „merite istorice”, dar nuli profesional, aceștia erau secondați de adjuncți buni meseriași, profesioniști autentici. Sub conducerea lui Nicu Ceaușescu și a „găștii” sale de inși descuiați la minte, noi, ceilalți, ne așteptam la o evoluție pozitivă a lucrurilor, prin care să se îndrepte unele anomalii ușor de îndreptat. Alde Traian Ștefănescu, Emil Popescu-Mac, Ion Cristoiu, Dan Fruntelată, Mihai Ungheanu, care urmau să-l însoțească pe Nicu Ceașescu la comanda Țării, nu aveau cum să mai tolereze impostura, să mai accepte anti-românismul, să mai încurajeze cultul deșucheat al personalității!…

Eram pe făgașul normalizării și lucrurile s-ar fi normalizat până la capăt dacă românii erau lăsați să-și vadă de ale lor! Iar normalizarea nu ar fi însemnat altceva decât îndepărtarea unor sechele ale regimului iudeo-comunist, a unor aberații implementate în viața românilor de evreii veniți pe tancurile sovietice să guverneze România, să introducă dictatura clasei muncitoare! Acum, în decembrie 1989, fiii acelor evrei erau pe baricade împotriva comunismului… A național-comunismului! Reușita modelului național-comunist ar fi însemnat eșecul istoric al iudaismului în încercarea sa de a institui cu orice preț iudeo-crația pe planeta noastră. Repet: instituirea iudeo-crației este un proiect al unor „găști” de evrei care își supra-evaluează potențialul de a interveni în istoria planetei. E foarte adevărat că s-au priceput să perfecționeze în secret, în ascuns, procedee, tehnici și structuri, unele deja instituționalizate, prin care să submineze ordinea publică, social-politică din orice țară! De pe întreaga planetă, pot spune! Sunt capabili să dea jos orice guvern! Sunt capabili să demoleze, să distrugă orice edificiu social-politic, spiritual sau economic! Dar nicăieri și niciodată evreii nu au dovedit capacitatea de a edifica! De a pune ceva valabil și trainic în locul a ceea ce au distrus!