Național-comunismul, adversarul de moarte al iudeo-crației? (1)

Numesc iudeo-comunism ideologia și ansamblul de evenimente care au dat naștere Revoluției bolșevice din noiembrie 1917, a transformat Rusia în Uniunea Sovietică, a declanșat valul de „revoluții” de la sfârșitul Primului Război Mondial, s-a instalat la guvernarea țărilor est-europene după 1945, și a cărui țintă declarată era instaurarea „dictaturii proletariatului” în toată lumea. Sinonime: iudeo-bolșevism, regim bolșevic, regim kominternist. Numesc național-comunism regimul care s-a instaurat în România în ultimii ani de viață ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, regim preluat și dezvoltat apoi de Nicolae Ceaușescu, și căruia i s-a pus capăt în decembrie 1989. Sinonime: comunism cu fața umană, dictatură de dezvoltare.

Iudeo-comunismul a exacerbat lupta de clasă ca motor al evoluției istorice, teză în numele căreia au fost exterminați milioane de „dușmani ai poporului”. În realitate, teza luptei de clasă a fost pretextul teoretic pentru un veritabil genocid, având un caracter anti-național. Anti-rus în Rusia, anti-maghiar în Ungaria ș.a.m.d. Lupta de clasă a vizat lichidarea elitelor naționale în țările care au trecut prin experimentul iudeo-comunist.

Iudeo-comunismul se caracterizează prin prezența unui mare număr de evrei în structurile de comandă ale „revoluțiilor” respective și ale guvernelor instaurate prin aceste așa zise revoluții. Datele istorice ne oferă un paradox: iudeo-comunismul, deși promova teza luptei de clasă, a luptei împotriva capitalismului, a exploatării, a primit un sprijin financiar decisiv pentru victoria „revoluției” chiar din partea capitaliștilor, a unor mari bancheri. Fără acest sprijin ideile „marxism-leninismului” nu ajungeau să facă istorie! Logica acestei alianțe contra naturii se dezvăluie atunci când constatăm că băncile respective erau bănci proprietatea unor evrei, a unor vestite familii de bancheri evrei! Cum de făceau aceștia donații substanțiale pentru proletarii care le pregăteau pieirea?!…

Explicația nu poate fi decât una singură: adevăratul țel al iudeo-comunismului – bine cunoscut de bancheri, nu era cel declarat! Nu solidaritatea de clasă era ținta urmărită, ci solidaritatea la nivel etnic, evreiesc! Proletari din toate țările, uniți-vă!, a fost o lozincă mincinoasă! Mai degrabă va fi funcționat o lozincă nici azi abandonată, dar niciodată rostită în gura mare, în auzul tuturor: Evrei din toate țările, uniți-vă!… În ce scop?

Ne punem o întrebare esențială, la care nu avem deocamdată răspuns: câți dintre cei care au murit și mai ales au omorît oameni nevinovați pentru instaurarea dictaturii proletariatului au știut că scopul urmărit era altul? Câți dintre evreii „iudeo-comuniști” au cunoscut acordul deplin care i-a legat pe marii bancheri capitaliști de liderii cominterniști? Câți dintre acești lideri comuniști au cunoscut țelul comun al marii finanțe evreiești și al revoluției bolșevice?… Putem fi siguri că a fost foarte mic numărul celor care au fost la curent cu ce se ascundea dincolo de teza bolșevică a luptei de clasă, încununată prin instaurarea dictaturii proletariatului.!

Care a fost acest scop? Vrând-nevrând ajungi să-i iei în serios pe cei care susțin că evreii au un scop precis, deseori recunoscut ca atare de ei înșiși: dominația întregii lumi!…

Să-ți dorești să ajungi stăpânii lumii nu este însă un lucru rușinos, demn de disprețul și oprobiul public! Dominația întregii lumi au mai vrut-o și alții, toți făcând din încercarea lor un titlu de glorie: romanii, grecii lui Alexandru cel Mare, perșii, mongolii, turcii, spaniolii, englezii, germanii, americanii etc. De ce nu ar urmări și evreii acest scop, la care face referire expresă însăși religia lor?! De ce foarte mulți oameni nu le recunosc evreilor dreptul de a spera, de a încerca să ajungă ei la guvernarea întregii planete dacă alții, care au mai încercat, nu au reușit?!… Cu alte cuvinte, prin ce se deosebește „demersul” iudaic de cel clasic? De ce opinia publică dezaprobă și condamnă evreimea pentru ținta pe care și-au propus-o liderii evreilor?

Deosebirea este esențială, din păcate, și privește mijloacele folosite în acest scop… În esență ar fi vorba de faptul că evreii apelează la minciună și diversiune, la abandonarea tuturor criteriilor și restricțiilor morale, la folosirea unor procedee și arme care nu atrag un titlu de glorie, ci unul de rușine… Folosirea unor mijloace nedemne de excelența ființei umane este principala acuză care se aduce evreilor combatanți pentru supremația mondială!

Una dintre minciunile menite să faciliteze atingerea scopului urmărit de evrei este de ordin demografic: numărul evreilor! Câți sunt evreii trăitori pe planetă? Cifra oficială – circa 20 de milioane, este o enormă minciună! Dintotdeauna evreii s-au sustras de la recensămintele care se făceau în țara unde trăiau. Motivul nu a fost numai sustragerea de la plata impozitelor și de la serviciul militar! Ci motivul principal a fost tăinuirea faptului că în timp ce popoarele lumii se decimau în războaie nesfârșite, evreii prosperau nu numai eonomic, ci și demografic! Pe ascuns, nevăzuți de nimeni în hăul ghettourilor…

Minciună este și faptul că evreii de azi se trag din evreii biblici, de odinioară! Evreii se feresc să discute subiectul tabu pentru ei: kazarii!… Din surse evreiești, se pare că peste 90 la sută dintre cei care se consideră evrei sunt de origine kazară! Adică sunt evrei ai căror străbuni nu au călcat niciodată prin Iudeea, prin Palestina. Ci au trăit dintotdeauna undeva pe malurile Volgăi și ale Mării Caspice… Comunitatea internațională ar trebui să le impună evreilor, în virtutea principiului transparenței și al dreptului la informații corecte, să lămurească pentru toată planeta aceste două chestiuni:

  • numărul real al evreilor, cel înregistrat în statisticile evreiești de uz intern, reale, care nu au fost niciodată publicate;
  • cât de evrei sunt evreii kazari.

Romanii, ca să ajungă o mare putere a lumii, au purtat o mulțime de războaie, în care au murit mulți romani pentru ca un număr și mai mare de autohtoni traci, celți, iberici etc., să li se supună! Să accepte administrația Romei! Evreii, ca să impună dictatura proletariatului, iar pe această cale să-și impună o dominație mondială, au provocat revoluții, războaie și alte evenimente sângeroase în urma cărora au murit zeci de milioane de ne-evrei! Au murit degeaba, am putea spune, din punctul de vedere al scopului urmărit de iudeo-bolșevici. Deși dictatura proletariatului a fost proclamată în URSS și țările socialiste est-europene, instaurând astfel un regim iudeo-bolșvic, acest regim nu s-a putut menține și, încet-încet, inexorabil, s-a transformat într-un regim național-comunism! În dictatură a intereselor naționale, nu a intereselor de clasă!… Să reținem și această formulă lămuritoare: diferența, contradicția dintre dictatura intereselor de clasă și dictatura intereselor naționale!

Este clar că socotelile pe care și le-au făcut liderii iudeo-bolșevici au fost greșite! Proletariatul nu este o clasă capabilă să conducă societatea pentru motivul simplu că toți proletarii își doresc să nu mai fie …proletari! Ci își doresc ca ei sau măcar urmașii lor să părăsească clasa socială a celor săraci, a celor care primesc retribuția minimă! Nimeni nu râvnește la condiția de proletar!

De asemenea, ultimii o sută de ani au dovedit că iudeo-bolșevicii (ca să nu zic evreii!) s-au priceput să destabileze orice complex social-economic, dar nu s-au priceput să organizeze în loc un altul mai funcțional. S-au priceput să demoleze, să distrugă, dar nu să construiască, să edifice, să pună la punct o altă lume, mai bună. S-au priceput să se instaleze în fruntea mesei, dar n-au reușit să păstreze controlul asupra țărilor est-europene, asupra Rusiei. Peste tot în aceste țări conștiința interesului național s-a născut sau a renăscut din contactul cu falsa dictatură a proletariatului, authtonii pricepând mai devreme sau mai târziu că, în fapt, este vorba de o dictatură iudeo-comunistă, iudaică, a unor alogeni demagogi și vicleni! Cazul României este, probabil, cel mai elocvent!

În România regimul iudeo-comunist, un regim de teroare și persecuții, a fost instalat la putere la 6 martie 1945 și a dus la desființarea proprietății private, etatizarea serviciilor, desființarea libertății de creație, a spiritului întreprinzător, încarcerarea a sute de mii de opozanți reali sau prezumați, în condiții de detenție care au dus la moartea multora dintre deținuții politici. În principal, acest regim a țintit subminarea și dispariția sentimentului etnic identitar. Nu ne mai numeam români, ci cetățeni ai Republicii Populare Române, pe scurt: reperiști… Cuvîntul național era evitat, pus la index. Regimul iudeo-comunist a încurajat delațiunea și minciuna, a instalat teama de a nu se afla ce gândești despre lumea în care ți-e dat să trăiești. Teroarea instaurată de regimul iudeo-bolșevic a fost cumplită, fără egal în istorie, de o perversitate de asemenea unică!…

Guvernarea  național-comunistă a debutat în 1957, anul în care, probabil la inițiativa lui Gheorghiu Dej, s-a constituit o „celulă” de partid a cărei sarcină a fost să gândească strategia și măsurile concrete prin care Partidul Munictoresc Român să devină propriu zis un partid al românilor, al comuniștilor români, punând capăt dictaturii exercitate în partid și în România de comuniștii alogeni, evrei și maghiari mai ales. Ion Stoian, fost membru al CEPEX în 1990, a fost cel mai tînăr membru al acestei celule de partid. De la el s-a aflat, după 1990, prin medicul său Corneliu Dida, de „celula” anti-cominternistă înființată de comuniștii neaoși români. Prima înfăptuire importantă a acestei orientări național-comuniste a fost scoaterea Armatei Roșii din România. În celelalte țări „comuniste” trupele sovietice au fost scoase abia după 1990! Detaliu extrem de important!

Național-comunismul poate fi considerat o contribuție românească extrem de importantă pe plan ideologic, atât teoretică, cât și practică. Rădăcinile sale sunt de căutat în antecedentele anti-comuniste care au marcat istoria românilor, în conservatorismul mentalității românești, țărănești! Și mai ales în calitatea elevată și performanțele naționalismului românesc autentic, inclusiv cel activ în perioada interbelică.

Tranziția de la iudeo-comunism la național-comunism, de la dictatura proletariatului la dictatura intereselor neamului, a fost un proces spontan, pe care „genialii” teoreticieni ai bolșevismului, în frunte cu Marx, nu l-au prevăzut, nu l-au avut în vedere, nu l-au preconizat, nu l-au dorit, deși este vorba de un proces aproape natural, general și firesc, care a cuprins practic întreg lagărul comunist.  Din păcate, rezultatul final al acestui proces – instaurarea definitivă a dictaturii intereselor naționale, nu a fost lăsat să meargă până la capăt! Nu s-a împlinit! Maeștri ai diversiunii, iudeo-comuniștii s-au priceput să  organizeze vasta manipulare care s-a desfășurat în Europa de Est în 1989 sub lozinca „perestroika și glasnost (transparență)” al cărei sens adevărat a fost demolarea comunismului naționalist din Europa.

Cu alte cuvinte, apariția național-comunismului denotă cât de limitată a fost și este capacitatea intelectuală a liderilor evrei care au decis implementarea comunismului ca diversiune împotriva întregii omeniri. Lumea urma să ajungă la ascultare față de structuri politice iudaice (sau iudaizate) prin mondializarea dictaturii proletariatului. A așa zisei dictaturi a proletariatului!… Limitele inteligenței marilor teoreticieni ai dictaturii proletariatului au fost suplinite prin teroare, printr-un nelimitat dispreț pentru ceilalți oameni, printr-o disponibilitate totală la crimă, la provocarea de suferințe.

În general, în politică, acestea sunt două talente net diferite: talentul de a dobândi puterea și talentul de a folosi puterea cu succes, cu rezultatele dorite! Iudeo-comuniștii au dovedit că se pricep ca nimeni alții să comploteze, să mintă, să înșele, să ucidă pentru a ajunge la putere. Căderea regimului țarist părea atât de imposibilă! Și cu toate astea s-a produs! Printr-un complex de cauze și contribuții, evreii ne-fiind singurii autori! Alături de iudeo-bolșevici este de amintit contribuția discretă,  dar deosebit de eficientă a Angliei. Contribuția Angliei la căderea țarului, a regimului țarist, iată un subiect puțin cercetat. S-a implicat, în mod paradoxal, însăși monarhia engleză, al cărei  rol a fost de la bun început decisiv. Iar începutul a fost în iulie 1789 la Paris…

Perfidul Albion a mai ieșit o dată la rampă, prin Churchill, secondat de Roosevelt laYalta, la sfârșitul lui WW2, când s-a cedat Europa de Est experimentului iudeo-bolșevic! O astfel de alianță, între liderii evrei și anglo-saxoni, este dovedită în nenumărate feluri. Îi lăsăm pe alții mai informați și mai știutori să vină cu detalii. Detalii care să lămurească și cine are rolul de jucător principal în această troică, ale cui interese au prevalență. După „gura lumii” dacă ne-am lua, am conchide că interesele evreiești sunt cele care dictează, sunt pe primul plan…

Înregistrez și ipoteza unui amic evreu: în realitate evreii sunt folosiți de anglo-saxoni, sunt scoși „la înaintare”, sunt partea mai vizibilă a unei coterii care ar trebui privită însă și în părțile ei bune. Însăși înființarea statului Israel, petrecută împotriva voinței multor evrei autentici, ar fi o diversiune anglo-americană, care servește unor interese ne-evreiești!… Sic! (va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*