Punctum in disputa: Exorcizările (1)

Textul de mai jos ar putea avea un ușor iz de neoprotestantism. Vă asigur însă că sunt ortodox şi că depun eforturi de a fi un bun ortodox. Am încercat a-mi suprimă apetitul pentru Gnoză şi esoterism şi a rămâne strict la textul Evangheliei. Prin acest text încerc să arăt că răul există în lume şi nu este doar o simplă lipsă a binelui. Vestea proastă este că demonii există. Veste cea bună este că ei nu au nici o putere, Iisus arătându-ne modul în care putem lupta cu ei.

Punctul de plecare a luptei cu demonii al lui Iisus îl putem considera ca fiind momentul botezului în Iordan. Imediat după botez Iisus a fost confruntat cu atacul diavolului şi al demonilor. Marcu 1. 9-11: Şi în zilele acelea, Iisus venit din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel pogorându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: „Tu eşti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”.

Evreii aveau mai multe motive pentru care obişnuiau să se boteze. Ei se botezau înainte de a  sluji adevăratului şi unicului Dumnezeu, al lui Israel, pentru a se elibera de păcate. Se mai botezau păgânii care veneau şi se converteau la iudaism pentru a se elibera de demonii reprezentaţi de idolii şi de zeităţile romane sau asiro-babiloniene. Pentru Iisus, botezul a marcat punctul de plecare în misiunea de a predica adevărul despre împărăţia lui Dumnezeu. Scriptura ne spune că, imediat după scufundarea în apă, Duhul Sfânt s-a pogorât sub formă unui porumbel săvârșind un „al doilea” botez. Rezultatul sau consecinţa – destul de dramatică – a acestui dublu botez ne este indicat în versetele imediat următoare: Marcu 1.12-13. Şi îndată Duhul L-a scos în pustie şi a fost în pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Şi era împreună cu fiarele şi îngerii îi slujeau.

Prin actul botezului lui Iisus, omul i s-au relevat realităţile supramundane şi a început testarea credinţei sale prin ispitirea de către răul neîncarnat. Iisus Dumnezeul nu putea fi isipitit de demon că doar El este creatorul  tuturor celor văzute şi nevăzute şi stăpânul inclusiv al lui Satan. Marcu 1.14-15 După ce Ioan a fost întemniţat, Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evenghelia împărăţiei lui Dumnezeu şi zicând: „Plinitu s-a vremea şi împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evenghelie!”

În prima Lui predică, Iisus îşi îndeamnă auditoriul să creadă în împărăţia lui Dumnezeu. De reţinut că Iisus predica unor oameni care de mii de ani se închinau adevăratului Dumnezeu şi care, mai mult, sau mai puţin erau familiarizat cu sfintele scripturi din cauza faptului că iudeii, în marea lor majoritate, erau cunoscători de carte, ei având o tradiţie eminamente scrisă. Imediat după ce a început să predice despre împărăţia care va să vină a şi început atacul demonilor şi regatul lui satan a şi întors armele împotriva lui. Vedem asta din versetele următoare: Marcu 1.21-28: Şi au venit în Capernaum. Şi îndată intrând El sâmbătă în sinagogă, îi învaţă. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, că El îi învaţă că Unul Care are putere, iar nu în felul cărturarilor. Şi era atunci în sinagogă lor un om cu duh necurat care strigă tare, zicând: „Ce ai cu noi, Iisuse Nazariene? Ai venit să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Şi Iisus l-a certat, zicând „Taci şi ieşi din el”. Şi scuturandu-l duhul cel necurat şi strigând cu glas mare, a ieşit din el. Şi toţi s-au înspăimântat, încât se întrebau între ei zicând: „Ce este această?: Învăţătură nouă şi cu putere; că El şi duhurilor necurate le porunceşte, şi ele i se supun”. Şi îndată s-a răspândit vestea despre El  pretutindeni, în tot ţinutul Galileii.

Este prima consemnare în care care Iisus învaţă în sinagogă după botezul în Iordan. Scena a avut loc în timpul sărbătorii evreieşti a săptămânilor înainte de Rusalii. În această perioadă, evreii mergeau în număr mare la sinagogă şi se pregăteau trupeşte şi sufleteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Putem presupune că şi omul posedat de demon din versetul citat a fost un închinător credincios, de ce altfel s-ar fi aflat în sinagogă? Demonul care-l poseda pe omul nostru brusc a devenit gălăgios probabil după mulţi ani în care a stat ascuns şi tăcut. Motivul evident a fost prezenţa Fiului lui Dumnezeu stăpânul absolut a creaţiei văzute şi nevăzute care predică despre împărăţia care va veni. În mod obişnuit, demonii stau ascunşi şi îşi macină în linişte victimele pe care le posedă. Dar în această scenă demonul a început să vorbească şi să îl scuture pe cel pe care îl posedă. Demonul nu are organ propriu de vorbire el parazitează cumva corzile vocale ale trupului în care se sălăşluieşte. Iisus i-a ordonat demonului  două lucruri: să tacă şi să iasă din omul pe care l-a chinuit. Ieşirea demonului a fost precedată de convulsii puternice ale victimei posedate.

Este interesant de observat că demonul a folosit pluralul – „Ce ai cu noi? Ai venit să ne pierzi?”. Putem deduce că era vorba de mai mulţi demoni dar este neclar dacă vorbea în numele unei cete de demoni care îl posedau pe bietul om din sinagogă sau că a vorbit în numele tuturor demonilor. Demonul ştia lucruri la care oamenii nu aveau acces. Ştia de exemplu că Iisus îi  va nimici – „Ai venit să ne pierzi?”- Ni se sugerează că demonul cunoastea viitorul, lucru imposibil pentru muritori. Ştia de exempu cine este Iisus. La acel moment, nimeni din Israel – nici măcar ucenicii – nu ştiau încă cine este cu exactitatea Iisus – „Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. Aceste cunoştinţe ale demonului sunt cunostințe revelate supranatural. Oamenii vor afla aceste adevăruri despre Iisus abia peste trei ani.

De observat mai sunt următoarele: demonul nu L-a ascultat imediat pe Iisus. Înainte să iasă din om, întâi i-a creat convulsii. Aceste convulsii sunt întâlnite destul de des şi azi în ritualurile de exorcizare. Nu trebuie să ne mirăm că demonul nu iese dintr-odată. De multe ori, aceste convulsii sunt semne că demonul este pe cale să iasă. Nu trebuie să deznădăjduim dacă demonul nu părăseşte corpul posedatului de îndată ce i se comandă. De ce ar face-o, doar a ezitat şi la ordinul Mântuitorului? Trebuie insistat şi demonul poate fi biruit. Dar numai în numele lui Iisus Hristos. Scrie negru pe alb în versetul: „El şi duhurilor necurate le porunceşte, şi ele i se supun”. Luca 4.33-37: Şi în sinagogă era un om care avea duh de demon necurat; şi a strigat cu glas tare: „Lasă ne în pace! Ce ai tu cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…”. Şi Iisus l-a certat zicând: “Taci şi ieşi din el”. Şi aruncându-l în mijlocul sinagogii, demonul a ieşit din el fără să-l vatăme cu nimic. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi ziceau unii către alţii: “Ce este oare cuvântul acesta? Că El cu stăpânire şi cu putere le porunceşte dihurilor necurate şi ele ies”. Şi a mers vestea despre El în tot locul din împrejurimi.

Luca ne relatează exact aceeaşi scenă ca Marcu în capitolul 1. Prima observaţie pe care ar trebui să facem este sinonimia perfectă între termenii diferiţi folosiţi pentru a desemna aceeaşi realitatea: Luca scrie că omul din sinagogă avea duh de demon necurat în timp ce Marcu vorbeşte de un om cu duh necurat. În relatarea lui, Luca ni se spune că omul a fost aruncat de demon în mijlocul sinagogii. Adeseori, demonii îi determină pe cei pe care îi posedă să facă acte sau fapte involuntare contrare voinţei poprii. Omul era capabil să-şi controleze trupul şi comportamentul dar numai până a ajuns în apropierea lui Iisus care predică în sinagogă. Trebuie să înţelegem că există o corelaţie între „activarea” demonului şi predicare lui Iisus despre împărăţia lui Dumnezeu în sinagogă. Se pare că binevestirea este elementul declanşator al agitării demonului. În lipsa acestui trigger demonul stă pitit în trupul victimei ani şi ani. În versetul 34 – „Lasă ne în pace! Ce ai cu noi, Iisuse Nazariene? Ai venit să ne pierzi? Te ştiu eu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu…” vedem un truc des folosit de demoni: încercarea de a iniţia un dialog cu exorcistul în acest caz cu Fiul Lui Dumnezeu. Dar El refuză dialogul. Se rezumă la a-i comanda duhului necurat să părăsească omul în care s-a sălăşluit. Aceasta a rămas una dintre regulile de baza a exorcizărilor: de a nu intra în dialog cu necuratul. Iisus nu a dat ordin celui posedat, ci a poruncit demonului. Luca 4.38-39: Şi după ce s-a sculat din sinagogă, a intrat în casă lui Simon. Iar soacra lui Petru era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea. Şi El, aplecandu-SE asupra ei, a certat frigurile, şi ele au lăsat-o. Iar ea s-a ridicat îndată şi  le slujea.

După ce a terminat de predicat în sinagogă, Iisus a tras la casă lui Simon Petru, a cărui soacră era prinsă de „friguri rele”. Iisus s-a comportat cu această boală aparent exact aşa cum s-a purtat cu demonul alungat din omul din sinagogă. Nu poţi ordona ceva decât unei entităţi, unei prezențe, fie ea şi una neîncarnată. Nu poţi certa o bacterie aducătoare de febra. Iisus a realizat că febra este generată de prezenţa unui demon. De multe ori Biblia ne spune că eliberarea de demon este una din condiţiile necesare vindecării de diferitele boli. Luca 4. 40-41: Iar în apusul soarelui,toţi cei ce aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El punându-şi mîinile pe fiecare din ei, îi vindecă. Şi din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: ”Tu eşti fiul lui Dumnezeu!”. Dar El certându-i, nu-i lasă să vorbească, pentru că ei ştiau că El este hristosul.

3 Responses to Punctum in disputa: Exorcizările (1)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *