La sărbătoarea mondială a cărţii, BOOKEXPO AMERICA, în programul târgului apărea şi România. Harta ne arata un chenar mare, cu albastru şi mov. Şi m-am bucurat nespus că mă voi întâlni cu români. Normal, ICR era organizatorul standului românesc, anunţat ca a două forţă editorială a târgului după China, deşi ţări participante, în afara editurilor independente, au mai fost: Anglia, Italia, Spania, Mexic, Turcia, Polonia sau Corea, mari forţe ale cărţii, dar poate că atributul românesc se referea la întindere, la desfacere…
Din păcate, decepţia a fost la fel de mare ca bucuria veştii. La locul indicat, unde ar fi trebuit să fie pavilionul României, trona Disney Publishing şi, cât am străbătut târgul în lung şi lat, în cele trei zile de funcţionare, nu am găsit urmă de România, care anul trecut avusese un stand cu titluri ce se vedeau de la distanţă.
O nouă mare cacealma, marca ICR. Mă întrebau oameni, unde-i România? Ce să le răspund? Acolo unde vedeţi gogoaşe? Lansările anunţate, cum ar fi ultimele cărţi semnate de Ana Blandiana şi Klaus Johannis (am pus-o cu „un pas” înainte pe doamna, fiindcă ea are lipici la preşedinţi!), au fost foc de paie, fum! Nu mai vorbesc că BEA e un târg al profesionistilor, unde ar fi trebuit să fie prezenţi profesionişti ai cărţii din ţară, pentru schimb de experienţă, dar gogoaşă a fost prea mare. Ce s-o fi întâmplat, Dumnezeu ştie! E altă pată pentru România, un mod ruşinos de a o face pe cocoşul, apoi de a da bir cu fugiţii. Ar fi trebuit să existe măcar un panou, cu o scuză. Nimic însă.
România ar fi lipsit cu desăvârşire de la acest ales eveniment dacă nu prezentăm eu cartea BRÂNCUŞI ÎN AMERICA. THE CATALOGUE OF THE „UNKNOWN WORKS” şi mai ales dacă nu îşi lansau gemenele Mihaela şi Gabriela romanul WICKED CLONE, cu albumul omonim, sub o formă memorabilă. Am fost singurii români în acest gigantic paradis mondial al cărţii. Cârcotaşii presei de la noi, care stau pe de lături şi doar dau cu cornul, trebuie să ştie, dacă vor cumva să conteze, că este foarte greu să scoţi şi să-ţi impui o carte aici, în America, unde concurenţă este uriaşă, dar mai ales să dai viaţă unui amplu proiect ca WICKED CLONE.
În continuarea lui BOOKEXPO AMERICA s-a desfăşurat un alt târg numit BOOKCON, axat exclusiv pe vânzare de carte. Am fost. Dacă România ICR-ului o fi prezentă pe aici?, mi-am spus. Dar nu a fost, deşi cacealmaua era anunţată şi pentru acest event. Cred că minciuna românească încă nu a mai avut asemenea slujitori de întors condeiul.
Sigur, diferenţele dintre cele două evenimente ale cărţii au fost mari, ca între Paradis şi Purgatoriu, să nu zic Infern, fiindcă spaţiul era acelaşi, Javits Center, la fel de nobil. Dar am văzut ce deosebire există între GIFT şi SALE, între un eveniment pe baza de cadou şi unul pe bază de bani. Parcă nici cărţile nu mai erau la fel când vedeai pe masă fiecărei edituri preţurile. Sigur, şi intrarea a fost mai apropiată de punga oricui, dar invazia mare a fost de tineri, în special rotofei, care stăteau prin tot locul şi mâncau. Toate bufetele erau asaltate şi toţi mâncau. Parcă veniseră să se ghiftuiască, nu să se bucure de sărbătoarea cărţii. Iar editorii se străduiau să-i atragă pe cumpărători cu forme plăcute, tip entertainment, cum ar fi o ruletă, la care jucau cititorii şi, pe rând, fiecare învârtea roată şi unde se oprea acul ei, în dreptul unui titlu, cititorul respectiv primea cartea cu acel titlu. În alt loc, de la un microfon, o moderatoare punea citorilor câte o întrebare, iar cine răspundea corect, de pildă, în ce secole a trăit Shakespeare?, primea o sacoşă cu cărţi şi alte daruri. Peste tot mulţi mascaţi, ca şi personaje de epocă, din anumite cărţi care se lansau. Multă imaginaţie pentru a transformă vânzarea de carte într-un spectacol plăcut. Însă eu puteam compara cele două evenimente. Şi am văzut ce mare deosebire este atunci când în joc nu intră banul.
Eu am apucat să trăiesc în copilăria mea într-o lume în care totul se făcea prin schimb de produse, nu pe bani. Unul îşi dădea un porc pe o căruţă cu lemne sau un sac de grâu pe un sac de pește. Şi tot aşa. Schimb în natură. Munca era mai importantă decât banul. Şi aici, la BOOKEXPO, am cunoscut plăcerea omului liber, de a se manifesta în libertate. Nu întâmplător poporul spune că în rai nu există bani.
La BOOKCON însă a apărut deodată starea de umilinţă a omului, când preţul impunea o anumită distanţă faţă de carte. Iar în sectorul Marketplace exista chiar disperarea de a vinde. Vânzarea are ceva înrobitor. Oamenii nu se simt bine când cumpără cărţi, în general, când sunt dependenţi de bani. Prin definiţie, cartea este un produs al plăcerii superioare, al spiritului. Vorbim de cărţile bune, nu de maculatură. Cartea pe bani a dus şi la apariţia maculaturii, a cărţilor licenţioase, a kitsch-ului editorial, când totul e de vânzare, cum bine a definit Andrej Wajda lumea în care trăim.
De aceea iubesc utopiile. Şi chiar am scris o carte Utopia, despre toate utopiile. De aceea cred că WICKED CLONE îmi continuă Utopia, ba este una din cele mai fantastice utopii care s-au scris, fiindcă te învaţă „how to deal with the evil”, adică e inocenţă pură, magică, literatură curată, vindecătoare, care oferă leacuri împotriva răului.
Lasă un răspuns