Transmisiunile din poarta arestului şi spiritul nostru şmecheresc stropit din belşug cu balcanism au clădit, în timp, convingerea că aici şi numai aici se hârjonesc potlogăriile cu marile furăciuni. Pentru că unele instituţii vor să se impună în conştiinţa colectivă cu orice preţ, excesul de zel a ajuns o atitudine la ordinea zilei, de te miri când mai vezi la televizor imagini cu oameni neîncătuşati.
Vă mai amintiţi, după alegerile prezidenţiale din noiembrie, cum îşi puneau politicienii cenuşă-n cap? Cum se mai ruşinau că nişte fete mari şi se jurau că în vecii vecilor nu vor mai înşela încrederea electoratului, că au înţeles că oamenii vor o altfel de politică, una care să nu fure, să nu mintă şi să lucreze cu adevărat în folosul public!
Ei, naivi am mai fost să credem că, după ce s-a infestat Parlamentul cu tot felul de potlogari lacomi de avere şi putere, se mai poate stârpi buruiană politică aşa de uşor. Evenimentele din ultima perioadă demonstrează cât se poate de limpede că frăţia putregaiurilor a depăşit inhibiţiile, a trecut peste năuceala provocată de vizitele unora pe la „beciul domnesc” şi s-a revenit la vechile metehne. Clasa politică a rămas acelaşi buboi infect care refuză să se spargă.
Dar unde este reacţia preşedintelui Klaus Iohannis însuşi, cel care personifică aşteptările de mai bine ale atâtor milioane de români? Asta-i tot ce poate în lupta cu corupţia? Asta-i „Roamania lucrului bine făcut”? Două vorbe, trei surcele de lamentare pe Facebook, nici măcar pe site-ul oficial al Preşedenţiei? Când are de gând domnul preşedinte să iasă din spaţiul virtual şi să dea piept cu realitatea?
Se cer demisii după demisii, se fac diversiuni, se fac proiecte de legi care scot persoanele care au comis fapte de corupţie, mită, trafic de influenţă şi falsul din sfera celor ce prezintă pericol pubilc, se da peste cap Codul de Procedura Penală şi se intervine în modul de luare a deciziilor judecătoreşti. Dincolo de jocurile de culise care-i fac pe politicieni alunecoşi în mâna justiţiei, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze mai mult este însă asaltul concentrat împotriva instituţiilor menite să stârpescă corupţia şi să deratizeze instituţiile publice de şobolanii politici care le-au infestat.
Dar, la urma-urmei, este de înţeles. Şobolanii au un puternic simţ de conservare. Întrebarea este cât de puternic este simţul de conservare a dorinţei de reforma în societatea românească?
Victor Ponta, spre exemplu, mai ales în urma condamnării lui Liviu Dragnea, a intuit că pentru PSD este sinucidere curată lipsa de reacţie în faţă acţiunilor organelor de anchetă, ale DNA. Prin urmare renunţă la imaginea de partid care respectă fără să clipească deciziile justiţiei şi revine la vechile năravuri. Îşi radicalizează discursul anti-justiţie acuzând, ca şi în urmă cu trei ani, că în continuare justiţia este condusă de oamenii lui Băsescu.
Hmmm… Lipseşte doar virulenţa fostului preşedinte Băsescu…
Lasă un răspuns