Înainte de trecerea tăvălugului crizei creşterea economică era considerată un fenomen normal într-o eră marcată de o teribilă viteza de transformare. Din cauza efectelor sale ulterioare, criza a modificat percepţia asupra creşterii economice. Conjunctura actuală obligă la o creştere economică sustenabilă în carecreştereaconsumului de factori de producţie trebuie să fie dublatăde creşterea eficienţei utilizării lor.
Succesul unei campanii de creştere economică mă obligă la fundamentarea unui model macroeconomic de creştere, având la bază argumente solide, validate empiric pe perioade de criză. Datorită crizei finanţelor publice, care a urmat crizei economice, orientarea actuală neglijează investiţiilepublice, transferând întreaga responsabilitate către sfera privată. Pentru a consolida nivelul de predictibilitate al măsurilor de creştere economică – în contextul în care societatea este expusă unor potenţiale ameninţări –nu trebuie neglijate aspecte de ordin comportamental ai purtătorilor cererii şi ofertei.
Conform cercetărilor recente, România se află în topul viitoarelor pieţe emergente care ar putea atrage atenţia investitorilor internaţionali preocupaţi de identificarea oportunităţilor şi minimizarea riscurilor. Investitorii, provenind din ţări cu economii avansate dar cu randament investiţional scăzut, sunt din ce în mai interesaţi de pieţele emergente care pot asigura – pe un orizont de cinci până la zece ani – randamente mai bune plasamentelor lor.
Creşterea economică trebuie corelată cu evoluţia deficitului bugetar, a deficitului de cont curent şi a inflaţiei.Scepticii campaniei de creştere economică (printre care se numără şi guvernatorul BNR) s-augrăbit să atragă atenţia că dublarea ritmului de creştere economică va fi imposibil de realizat menţinând aceleaşi valori pentru ceilalţi trei indicatori macroeconomici. Cum era de aşteptat, guvernatorul a declarat deja că preferă menţinerea controlului asupra inflaţiei şi a recomandat consolidarea creşterii economice prin creşterea nivelului de ocupare şi a productivităţii.
Este mult mai dificilă însă creşterea ocupării şi productivităţii în condiţiile în care politica monetară nu reuşeşte să „convingă” sistemul bancar să sprijine investiţiile autohtone (începând cu 7 mai 2015 dobânda de politică monetară este de1,75 la sută;rata medie anuală a IAPC s-a plasat în martie 2015 la valoarea de 1,2 la sută, în uşoară coborâre faţă de finele anului precedent; cu toate acestea, dobânda medie la creditele acordate de sistemul bancar depăşeşte9 la sută iar bursa autohtonă nu oferă alternative de finanţare pentru firmele autohtone).
Comparativ cu perioada premergătoare crizei, conjunctura actuală nu mai permite o creştere economică bazată exclusiv pe stimularea cererii; pentru a asigura sustenabilitatea creşterii economice, de aceea trebuie luată în calcul şi stimularea ofertei (investiţii, respectiv, creşterea ocupării).
Atâta timp cât România a reuşit să se înscrie pe un trend pozitiv (timid deocamdată) decreştere economică (protejat de impactul fluxurilor de capital speculativ, dar suferind de creditare facilă),în contextulevoluţiei favorabile a datoriei publice şi a dobânzii cheie, respectiv, a inflaţie (ajunsă la un nivel minim record), considerăm că anul 2016 reprezintă un moment oportun de asumarea ratei de creştere economică de cinci la sută.
Deoarece Romania are decalaje mari de dezvoltare faţă de statele dezvoltate din UE, PSRO atrage atenţia că o aderare prematurăla zona euro (presupunând că nu se va repeta scenariul de tergiversare de tip Schengen şi că stabilitatea macroeconomică va fi respectată de guvernele viitoare) riscă să aducă mai multe probleme decât avantaje. Ţinta unui guvernresponsabil trebuie să fie creşterea economică, dezvoltarea, progresul şi, în subsidiar, convergenţa reală/normală.Experienţa Greciei (lipsită de posibilitatea de a adopta autonom măsuri de politică monetară pentru resuscitarea economiei şi reducerea şomajului ajuns la cote alarmante) şi strategiile adoptate de Polonia, Cehia, Bulgaria etc. (care s-au „răzgândit” cu privire la adoptarea monedei euro) trebuie să reprezinte un element de reflecţie.
Nu în ultimul rând, o campanie focalizată pe creştere economică cinci la sută trebuie să aducă în discuţie şi compatibilitatea dintre creştere economică şi egalitate/echitate socială. Aceasta deoarece experienţa României a dovedit că, chiar în perioadele de creştere, inegalităţile din societate s-au adâncit, sărăcia şi excluziunea au fost regula şi nu excepţia.
Pentru a fi cât mai aproape de nevoile societăţii umane, campania de creştere economică prioritizează opiniile formulate în cadrul dezbaterilor publice şiaportează propuneri proprii pentru a pune bazele unei creşteri economicesustenabile din punct de vedere social astfel încât crearea de valoare adăugată să fie diriguită către categoriile sociale vulnerabile pentru a se depăşi dezechilibrul actual cuantificat prin raportul 15/85 (15 la sută din populaţie beneficiază de 85 la sută din valoarea adăugată).
Acţiunile prioritare pentru domeniul economic trebuie să vizeze: promovarea intereselor naţionale în economie(abandonarea statutului de piaţă de desfacere şirefacerea bazei industriale); sinergie (eficienţă economicăşi eficienţă socială); crearea şi dirijarea valorii adăugate spre economia naţională (stopare a fluxurilor de capital către paradisurile fiscale);asigurarea participării directe şi susţinute a întreprinderilor mici şi mijlocii la turarea motoarelor economiei naţionale. Formula atragerii selective a investitorilor (autohtoni şi străini) care să genereze o reală bunăstare generală şi mai multe locuri de muncă productive trebuie să fie construită pe următorii piloni: eliminarea reglementărilor excesive, reducerea activităţii birocratice care frânează activitatea, facilităţi fiscale consistente pentru domeniile cheie şi promovarea noilor coordonate investiţionale. România trebuie inspire încredere, stabilitate şi randament.
Pe linie fiscală, obiectivul primordial îl reprezintă adoptarea şi implementareaunei politici fiscale benefice economiei, care să nu mai influenţeze negativ comportamentele subiecţilor fiscali, respectiv, să permită trecerea de la antagonism la sinergism.
Datorită rolului şi importanţei lor, investiţiile în capital umantrebuie să primească atenţia cuvenită. Scopul politicilor de educaţie, sănătate, asigurări şi asistenţă socială este acela de a îmbunătăţi viaţa oamenilor; oamenii sunt productivi nu doar datorită sistemului economico-social sau a calităţii tehnologiilor pe care le folosesc ci şi datorită educaţiei şi formării profesionale. Realitatea a dovedit că nicio ţară nu a realizat o dezvoltare economică constantă fără investiţii considerabile în capitalul uman.
Având în vedere orizontul de timp al campaniei creştere economică de cinci la sută, precondiţia nonintervenţiilor politice/clientelare/speculative este esenţială.
Lasă un răspuns