Umbra colonelului

Părintele Stelică Zoican ne-a povestit o întâmplare de demult. Iat-o: „Pe dealul Natameni, la ieşirea din satul Balta, existau patru case locuite. Într-una din ele locuia o foarte bună credincioasă, care venea la biserică totdeauna şi se chema Ana Pastenie (porecla Vlaica). De câţiva ani îi murise soţul, Ion Vlaica. În căsnicia lor de oameni credincioşi şi gospodari au făcut de toate. Dumnezeu le-a dăruit doi băieţi şi două fete, dar de acum erau fiecare era la casa lui. Cel mai bine ajunsese Gogu (Gheorghe) şi anume colonel în armata V-Transilvania, la Cluj-Napoca.

Maica Ana se gospodărea singură în cuibuşorul ei, înconjurat de masive plantaţii de pomi, meri, peri, pruni, nuci, cireşi etc. La acestea se adăugau oile, vacile, păsările, porcii şi altele. Maica Ana aducea totdeauna la biserică prescură făcută în ţest cu pecetea IS/HR/NI/KA bine aşezată. Dădea acatiste, sărindare, pomeniri şi pomelnice la Sf. Paşti la biserică pentru pomenirile necesare. Sărindare slobozea fie în primăvară, după Sf. Paşti (în luna mai), fie toamna.

Iată-mă în 8 noiembrie, la Sf. Arhangheli, după Sf. Liturghie, ducându-mă cu şareta, împreună cu dascălul Ilie Meteleaucă, la casa lui maica Ana, pentru a slobozi masa de praznic şi două sărindare, de morţi şi de vii. În faţa casei erau mulţi pomi, iar lângă ei o grămadă de 3-4 t de pere, mere şi prune de toamnă. După terminarea slujbei, am fost poftiţi la masă, cu care ocazie, am întrebat-o ce-i cu fructele acelea.

Maica Ana mi-a răspuns că are contract cu Vin-alcool Tarniţa (Baia de Aramă) să predea trei tone de fructe.

„- Păi cum, maică Ană, ai contract, când primăria noastră a raportat anul acesta, că nu sunt fructe şi cazanele nu merg?”. „- Așa este, zice dânsa, dar iată ce s-a întâmplat!” Și a început să-mi spună povestea. „- Maică! În luna iunie, eu, spre deosebire de ceilalţi din sat, am avut foarte multe cireşe galbene, oltane, cum le spunem noi. Culegând la ele, a oprit o maşină mică, din care a coborât un domn şi mi-a cerut voie să mănânce şi el cireşe. Cireşii mei erau lângă marginea drumului judeţean. Mâncând el cireşe, ne-am luat la vorbă şi, printre altele, m-a întrebat ce fac cu atâtea cireşe. I-am spus că fac ţuică. „- Păi, e bună ţuica de cireaşă?” m-a întrebat el.

Eu i-am detaliat, că e foarte bună, chiar recomandată de medici pentru dureri de stomac. M-a întrebat de cazan, dacă am unde le face.

„- Maică, i-am spus, eu am cazan bun, de pe timpuri, din aramă, de ţi-e mai mare dragul să faci şi să bei ţuică!”. „- Nu aveţi cazanele sigilate?”. „- Ba da, dar sigiliul eu îl iau şi îl pun când vreau, adică îl pot face şi desface! Aici am greşit foarte mult! Nu trebuia să-i spun acest secret. Mi-a zis să-i fac şi lui vreo zece litri de ţuică şi vine peste două-trei săptămâni să o ia, bineînţeles cu bani!”

Domnul cu care vorbise maica Ana era directorul Vin-alcoolului Baia de Aramă. Acesta a mers la Primăria Balta, la primarul Marinescu, și i-a reproșat că i-a trimis o adresă la Vin-alcool, cum că nu are fructe în comună, iar cazanele sunt sigilate, încheind aşa:

„- Tov. Marinescu, peste vreo trei săptămâni vă dau ţuică de cireaşă de aici de la Balta şi vă arăt şi cum merge cazanul sigilat!”

Marinescu, înnegrit şi plin de furie, l-a rugat pe director să-i spună unde şi cum a găsit aşa ceva. În felul acesta a descoperit-o pe maica Ana şi a venit val-vârtej la ea. După ce a făcut-o cu ou și cu oțet și a înjurat-o de toţi sfinţii, a obligat-o să facă contract de trei tone fructe, cu predare la 20 octombrie. Iată de ce maica Ana avea grămadă de fructe, toamna, în faţa casei, sub cerul liber. Ascultând cele relatate am întrebat-o:

„- Maică Ano, dar directorul Vin-alcoolului ştie că ai un băiat colonel, care conduce armata a V-a Transilvania de la Cluj-Napoca şi că s-a înrolat voluntar în războiul din Vietnam, de unde a venit victorios, reprezentând acolo armata şi statul român?”. „- Nu ştie, maică!” zice dumneaei! „- N-a știut atunci, maică Ana, dar fi sigură că a aflat între timp și nu va veni în vecii vecilor să-ți ia poamele. Aşa că, maică Ano, dacă ai un streaz, punem fructele bătute, cu apă caldă peste ele și cu greutate și în câteva zile fermentează. Hai s-o facem! Eu cu dascălul te ajutăm! De la masă când ne ridicăm, trecem la aranjatul fructelor, iar în caz că vor veni, zic, prin absurd, le dai din streaz, motivând că le-ai pus acolo să nu se strice!”

Zis şi făcut! Avea un streaz de trei tone, pe care l-am umplut până seara. Deasupra am pus apă caldă, ca să fermenteze mai repede. A doua zi m-am dus la primărie. L-am găsit pe primarul Marinescu. Eram în relații bune cu el. L-am luat de-o parte și i-am spus de bătrână, amintindu-i și de fiul de la Cluj, că n-ar trebui să-l supere. A zis:

„ – Mă, Stelică, mă! Directorul de la Vin-alcool nu știe pe ce lume este. Aici în comună nici primul secretar nu dă ordine fără știrea mea. Eu cunosc oamenii și problemele lor. Păi, ai crede că mă leg eu de baba asta? Da-i afurisită, că nu-și ține gura! I-am spus și lui fiu-său, când am vorbit cu el la telefon. Baba spune totul în sat și oamenii cred că o favorizez. Vorba ăluia: Nu da-n câine, până nu întrebi al cui este! Trebuie să lucrez cu grijă, ca să nu compromit partidul. Bă, Stelică, bă! Anul trecut umbla vorba că ungurii se pregătesc să ne ia Ardealul. La o ședință de partid, la județ, a venit un general să ne prelucreze. A vorbit de problema asta. Știi ce-a zis, mă? „- Tovarăși, țineți minte, că vă vorbește un militar, care are acces la informații secrete. Dacă comandantul suprem dă ordin, în două ore Armata a V-a de la Cluj intră fluierând în Budapesta. Acesta e raportul de forțe. Numai să nu fie în spatele lor altă putere! Bă, Stelică, bă, când am auzit așa, am început să plâng ca un copil. Știam că la conducerea acelei armate este consăteanul și colegul meu, mă! Cum aș putea eu să-i iau două găleți de cireșe mamei lui, mă?! Dacă poți, du-te tu și fă-i cu cazanul. Vream să mă duc eu noaptea, da cotoroanța ar umple satul a doua zi!”

Perioada de fermentare a fost de la 8 noiembrie la 6 decembrie. La Sfântul Nicolae, zăpada fiind la genunchi, toate drumurile erau închise. Maica Ana mi-a trimis vorbă, că au fiert poamele.

„- Mumă, ai avut dreptate! îmi zicea dânsa. Nu mai vin ăștia să le achit contractul, n-au cum veni, e drumul închis şi au aflat și de colonel!”. Împreună cu dascălul, ne-am apucat de treabă şi am scos 400 l ţuică. Maica Ana a zis să o împărţim pe trei părţi, 130 l de fiecare! I-am dat replica: „- Noi am venit să te ajutăm, nu să-ţi luăm ţuica! Atunci am fi tot un fel de Vin-alcool. Aşa că, maică Ano, noi luăm 50 l (eu şi dascălul), restul e a dumitale!”

Abia am reuşit să o împăcăm cu această idee, că munca noastră la atât se raportează. Cum nu era ţuică în sat în acel an, toată suflarea mergea la maica Ana să cumpere. Iată de unde a reuşit maica Ana să cumpere 50 de saci ciment, i-a donat bisericii şi așa am putut să facem aleea din faţa bisericii. Dumnezeu să-i primească jertfa şi s-o răsplătească în împărăţia Sa!”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*