
Dacă ar mai fi existat suficientă presă scrisă, probabil s-ar fi lansat și un proiect de „salvare” a ziarelor de la dispariție! Pe același calapod propus astăzi pentru piața audio-vizuală: bani luați cu japca de la distribuitorii de programe (în cazul presei scrise am fi vorbit de societățile de difuzare) și împărțirea banilor de către o „comisie” (evident, atent aleasă!), care să-i distribuie pe baza „proiectelor editoriale”.
Dar cum ziarele nu mai au nici prezență, nici influență (arareori notorietate!), societățile de difuzare a presei scrise au falimentat, rând pe rând, în fapt, au fost falimentate de cei ce nu au avut atâta imaginație în a inventa programe de „salvare” și care, pentru a pune pumnul în gura presei, au aplicat sistemul în forma lui brutală, de botniță, prin desființare, controlul media s-a redus la piața audio-vizuală.
În acest context, un membru CNA a avut „revelația” unui program de salvgardare a televiziunilor prin constituirea unui fond pentru audio-vizual. Nu din chetă publică, ci prin taxarea difuzorilor de programe, cabliștii. Pentru că, nu-i așa?!, fără televiziuni, cabliștii nu ar exista! Deși, reciproca este mult mai adevărată, pentru că, geaba ai un post de televiziune dacă nu ai cum să ajungi „pe piață”. Iar aparenta impresie că toți cabliștii sunt niște profitori ce trăiesc din munca televiziunilor ar trebui privită prin prisma economiei de piață.
Proiectul guvernamental al CNA (pentru că revelația membrului CNA nu s-a produs în afara directivelor venite dinspre o putere care vrea să controleze mass-media) a fost rapid, și tacit!, adoptat, de clasa politică și, în vreme ce problemele țării erau cu totul altele, a devenit… inițiativă legislativă! Nu avansată de parlamentarii PSD, ar fi fost totuși cu mult prea decolteu, ci plasată în brațele unui PNL social-pesederizat.
Și nu este vorba că printr-o asemenea acțiune încă o piaţă concurenţială va fi transformată în asistenţă socială, ci de dedesubturile subjugării independenței editoriale, unul dintre ultimele degetele ale libertății de exprimare rămas pe dinafara mănușii impuse de păpușarii puterii.
Pentru că, deși încă din forma inițială, proiectul era abuziv, CNA-ul autonumindu-se colectorul banilor de la cabliști, cu amenzi aberante pentru fiecare întârziere, acum a fost plasată fățiș și forma de control editorial prin repartizarea banilor pe baza „proiectelor editoriale”. Care vor fi analizate de reprezentanți stabiliți prin lege ca apartenență, număr și pondere! Iar majoritatea în comisie ar urma să o dețină Puterea (societatea capitalistă în viziunea PSD fiind aceea în care statul decide cât din veniturile unui privat trebuie să ajungă la alt privat!). Astfel, celor trei membri ai CNA, li se vor alătura doi de la Ministerul Culturii și doi de la ong-uri. Încă doi membri vor fi din partea televiziunilor și ultimii doi, deși, dacă tot li se iau banii, măcar să fi avut ei majoritatea în consiliu, vor fi reprezentanții operatorilor de cablu.
Și nu, nu va fi o loterie în repartizarea banilor colectați din mediul privat al cabliștilor! E drept, se va trage de o manetă, dar aceea va fi cea a polarizării spre „selectarea” programelor editoriale. Deși este greu de spus ce program editorial vor prezenta acele televiziuni din lista celor 12 fericiți ai must-carry-ului care se ocupă strict de „divertisment” și mizerie!
Vorba aceea, cui îi trebuie „cultură pe pâine”?! Așa că, pentru 2015, posturile din must-carry, adică libere la retransmisie, care se vor bate pe banii colectați de Casieria Națională a Audiovizualului, vor fi… Antena Stars, Kanal D, Favorit TV, Euforia Lifestyle, Antena 1, Antena 3, Romania TV, Prima TV, Național TV, B1 TV, Realitatea TV și Digi24.
Și este, într-adevăr, un pas remarcabil: să inițiezi un mecanism de control editorial, culmea, nu pe banii tăi de la putere, ci pe banii altora! Mai ales că va fi vorba de un fond substanțial! Pentru că, însumate, veniturile din televiziune ale cabliștilor reprezintă peste 300 milioane de euro anual, iar cele cinci procente pe care le vrea CNA pentru a le împărți televiziunilor din lista must-carry ar asigura peste un milion de euro pe an per capita!
Lasă un răspuns