Tribuna scriitorilor fără prejudecăți!

Pe data de 30 mai 2015 a avut loc cea de-a treia ediţie a „Tribunei scriitorilor fără prejudecăţi” organizată de Cenaclul literar „Amurg sentimental”, coordonator scriitorul şi mentorul cultural Ion Machidon. Activitatea s-a desfăşurat în aer liber, în grădina Casei Memoriale „George şi Agatha Bacovia” din Bucureşti, într-o atmosferă intimă şi delicată, cvasisimbolistă, în care elementul poetic a fost însoţit de glasul armonios al flautului, de mirosul trandafirilor şi de roşul pasional al picturii, un sincretism al artelor cu care Ion Machidon deja ne-a obişnuit.

Manifestarea a fost deschisă de Ion Machidon care a făcut o scurtă prezentare a activităţii neîntrerupte de 20 de ani a Cenaclului, revistei, Editurii „Amurg sentimental.” Principalul scop al întregii activităţi a domnului Ion Machidon a fost şi este promovarea nepărtinitoare a talentelor, mai ales literare. În acest sens a creat şi „Tribuna scriitorilor fără prejudecăţi” care va ajunge până la a douăsprezecea ediţie, după care va fi urmată de „Gala scriitorilor fără prejudecăţi”.

Tribuniştii acestei ediţii au fost poeţii: Marian Simion – Voluntari, Ilfov, Cătălina Golumbeanu – membră a Cenaclului „Cocktail literar”, Bucureşti, Petcu Teodor – elev, Bucureşti, Elena Trifan – membră a Cenaclului „Atitudini”, Ploieşti.

Timp de şapte minute fiecare dintre ei a citit poezii inedite din creaţiile proprii care au fost supuse judecăţii unui juriu alcătuit din scriitorii: Alexandru Cazacu, Alex Preda, Florin Anghel Vedeanu. Membrii juriului au făcut aprecieri, au făcut recomandări, au pus note şi au stabilit clasamente.

Poeţii care au citit versuri au primit diplome de participare şi cărţi apărute la Editura „Amurg sentimental”: Ion Machidon „O sută de poeme pentru Băneasa veşniciei mele”, „20 de poeţi, 20 de ani de <Amurg sentimental>”, antologia „Cu gândul la Macedonski.”

Profesorul Ioan V. Maftei Buhăieşti a prezentat principalele aspecte ale activităţii şi creaţiei poetului Tudor Arghezi, evidenţiind firea triumfătoare a poetului şi a recitat poezii proprii dedicate lui Tudor Arghezi.

Au mai citit din creaţiile proprii poeţii: George Militaru, Costel Ghiţă, Daniel Prallea Blaga, Corbu Ramona şi au mai făcut aprecieri asupra activităţii: Emil Iordache Noni, preşedintele Cenaclului „Lectura”, George Militaru, Costel Ghiţă, Octavia Crăciun, Elena Trifan.

Farmecul poeziei a fost sporit de cel al muzicii de diferite genuri interpretate de persoane de vârste diferite: maestrul flautului Maxim Nicolae, care a asigurat şi fundalul sonor, interpreta de muzică populară Georgeta Vasile Măsură, Ansamblul de copii al Şcolii de Muzică „Cristea Zalu” din cadrul Asociaţiei Culturale „Bucuriile Muzicii”, Bucureşti.

George Militaru a prezentat cartea „Libertatea gândului de a scrie, publicistică, interviuri, note literare, almanahuri, reviste 1990-2015”, pe care autorul însuşi, d-l Ion Machidon, o numeşte: „carte-Bibliotecă, o creastă de munte cu ferestre deschise spre viitor pe care o va descoperi cândva vreun cititor.” Scriitorul George Militaru a apreciat nu numai calitatea cărţii despre care spune că respiră eterna tinereţe a spiritului, cât şi calităţile autorului care toată viaţa a luptat cu suferinţa, reuşind să se ridice din cenuşă precum pasărea Phoenix.

Pictoriţa Ioana Badea a expus şi comentat o pictură proprie prezentând o dansatoare de flamenco, realizată în tehnică mixtă, cuţit şi pensulaţie. După cum afirmă autoarea, faldurile de culoare roşie ale rochiei reprezintă etapele vieţii care asociate cu melodia potrivită o ajută să dobândească energia vitală. Titus Bazac, reprezentant din partea muzeului, a menţionat rolul pe care îl au astfel de activităţi în mediatizarea caselor memoriale.

Am participat cu toţii la o activitate profundă, complexă şi originală, cu o prestanţă artistică riguros selectată, care s-a adresat deopotrivă minţii şi sufletului, oferindu-ne o percepţie sinestezică a realităţii. Ni l-am imaginat şi ni-l imaginăm pe Bacovia fie în camera lui, fie în prag sau stând în grădină alături de aceşti exponenţii ai artei, ascultând şi receptând fiecare vers, fiecare sunet şi fiecare imagine, cu sufletul mai împăcat şi sincer emoţionat.

Casa Memorială „George şi Agatha Bacovia” rămâne în urma noastră cu porţile mereu deschise pentru toţi cei dornici să îi treacă pragul fie în scop de cunoaştere, fie pentru a crea, exprima sau mediatiza.

A consemnat Elena TRIFAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*