Aflu cu surprindere că dl G. Liiceanu a publicat un denunţ calomnios, în care afirmă că, într-o şedinţă a Secţiei de Literatură şi Lingvistică a Academiei Române, eu i-aş fi menţionat numele şi aş fi afirmat că el, G. Liiceanu, „ar trebui împuşcat”. Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. La Academie am repetat pe scurt ceea ce am spus la Antena 3, în emisiunea domnului Radu Tudor. La emisiunea Punctul de întâlnire din data de 10 mai 2015, am afirmat că, dacă dl Patapievici ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria şi identitatea poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat. Insist, polonezii, nu eu. A fost o comparație pentru a sublinia ideea că disprețuiesc atacurile la adresa neamului românesc și a istoriei acestui neam. Voiam să spun că probabil polonezii ar fi reacționat foarte ferm. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Eu îi dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. N-am spus nimic de dl Liiceanu, care nu a participat la acea şedinţă a Academiei Române. Cu toate acestea, el minte cu neruşinare, inventând, răstălmăcind grosolan afirmaţiile mele şi lezându-mi astfel imaginea publică.
Referitor la antiromânismul agresiv, cunoscut publicului larg, al dlui Patapievici, înainte de a mă pronunţa, reiau câteva citate din textele d-sale:
„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării.” „Un popor cu substanța tarată. Oriunde te uiți, vezi fețe patibulare… guri vulgare, trăsături rudimentare.” „Românii nu pot alcătui un popor fiindcă valorează cât o turmă”. ■ „Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături … ” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 64) ■ „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul până la erupția terțiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconștient, până ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie, iar creierul un amestec apos.” (H. R. Patapievici, Politice, ediția 1996, pag. 49) ■ „Ca poet naţional, Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi iesim azi din zodia naţionalului”, „Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus la putere studioşi care fac alergie la auzul cuvântului canon şi manifestă tendinţa să pună mâna pe revolver când aud cuvântul tradiţie”, „Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual, deoarece cultura română, azi ca şi ieri, se dovedeşte a nu fi decât o cultură de sincronizare”.„Pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit «politic corect», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon (…) a arătat fără dubiu că fostul poet național al României clasice e «politic incorect»” (H.-R. Patapievici, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale,Flacara nr. 1-2, 2002, p. 86)
Uzând de un fals de logică şi forţând grosolan valoarea eseistului Patapievici, dl Liiceanu îl pune pe acest calomniator al limbii şi naţiunii române alături de mari scriitori europeni, crezând că în acest fel, prin asemenea enormităţi, pot fi justificate aceste scabrozităţi, precum şi altele, ale dlui Patapievici.
Oare prin asemenea diversiuni şi provocări mediatice grosolane vrea cumva dl Liiceanu – autorul volumului Dragul meu turnător – să-şi pregătească intrarea în Academia Română?
1 Iunie 2015, Bucureşti
Nicolae Breban
Domnule Breban, este inexactă afirmaţia domniei-voastre că în România nimeni nu a reacţionat împotriva murdăriilor lui Patapievici la adresa poporului român şi a culturii sale, respectiv împotriva jafului la care s-a pretat pe vremea când era marele mahăr al Institutului Cultural Român. Eu însumi am protestat în scris (texte, petiţii şi memorii) de mai multe ori.
Ce să mai spun de ilustrul nostru compatriot din Canada, domnul Corneliu Florea! De altminteri, domnia sa a distribuit chiar o broşurică despre Patapievici şi mizeriile sale, trecute cu vederea de confraţii cu influenţă şi scuzate (cică ar fi important om de cultură) de către cei cu putere politică. Cam ăsta a fost răspunsul primit de domnul Corneliu Florea de la consilierul lui Băsescu pe probleme culturale, în urma memoriului trimis la Cotroceni.
A nu se uita, de asemenea, petiţia online semnată de mii de persoane împotriva incalificabilei mârşăvii la care s-a pretat Universitatea de Vest din Timişoara, cu acordarea lui Patapievici a titlului de doctor honoris causa al acestei universităţi.
Dar până la urmă adevărul iese la lumină, şi toţi nemernicii (fariseii, profitorii, turnătorii şi torţionarii culturii), mai repede sau mai târziu îşi vor primi pedeapsa meritată, măcar sub forma dispreţului public, în pofida teatrului pe care îl joacă (încearcă din răsputeri să-şi falsifice biografiile) şi a patalamalelor mincinoase cu care se blindează.
Deci, corect este să spunem că Patapievici şi ciracii lui au fost corcoliţi de factorii decizionali ai acestei sărmane ţări, adică de cei care s-au căţărat la putere şi le-au dat funcţii nemeritate, nicidecum de cetăţenii responsabili, mulţi ca frunza şi iarba, dar din păcate fără putere decizională, ca atare nebăgaţi în seamă de tâlharii trădători şi semidocţi, aflaţi – atunci şi acum – la butoane!