O descoperire arheologică recentă făcută în România va rescrie istoria omenirii și a evoluției umane. Astfel, urmele osteologice ale celui mai vechi om din Europa au fost găsite, recent, în Peștera cu Oase din județul Caraș-Severin (Parcul Național Semenic – Cheile Carașului). Este vorba de maxilarul lui „Ion”, despre care antropologii americani au certificat faptul că datează de acum aproape 40 mii de ani. Cum a avut loc această descoperire neașteptată? Trei speologi amatori din Timișoara (Adrian Bilgăr, Ștefan Milota și Laurențiu Sarcina), au descoperit în anul 2002, în zona carstică al Văii Minișului, în apropierea orașului Anina, o grotă cu un sistem de 12 galerii, pe care au numit-o mai apoi „Peștera cu Oase”, datorită numărului mare de oase de animale fosile găsite aici.
Într-una dintre galerii cei trei exploratori au găsit un fragment dintr-o mandibulă umană, cu cinci molari aflați în alveole. Mandibula a fost preluată de către dr. Oana Teodora Moldovan, de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române (secția din Cluj-Napoca), și încredințată, pentru a fi datată cu carbon, renumitului antropolog american Erik Trinkauss, de la Washington University din St. Luis. Aici un întreg colectiv de cercetători au certificat faptul că mandibula are o vechime de 36 mii de ani carbonici, ceea ce înseamnă 40 mii de ani calendaristici, și că aparține celui mai vechi om fosil din Europa. Astfel, maxilarul este cu 2.000 de ani mai vechi decât resturile osteologice umane descoperite în Spania și care, până acum, au fost considerate cele mai vechi din Europa. Odată readusă mandibula în țară, cercetătorii români au stabilit că aceasta îi aparținea lui „Ion”, un adult în vârstă de 35 — 40 de ani. Această descoperire a reprezentat și punctul de plecare pentru un proiect amplu de cercetare științifică a grotei, în perioada 2002 – 2005.
O echipă formată din grupul speologilor de la Timișoara, cei care au și făcut marea 
descoperire, cercetători de la Institutul „Emil Racoviță” din București, profesorul Erik Trinkaus de la Universitatea din San Louis (SUA), doi antropologi de la Universitatea din Lisabona (Portugalia), un cercetător de la Universitatea din Bordeaux (Franța), un profesor din Australia care studiază compoziția izotopică, un francez care are doctorat pe urs de peșteră (Ursus Spelaeus; dispărut acum 15.000 de ani) și două echipe de arheologi români de la Universitatea din Reșița au lucrat la excavările din Peștera cu Oase. „Ce este foarte important este că s-a găsit acest depozit de oase de urs de peșteră amestecate cu oase de capră, de cerbi giganți”, declară Silviu Constantin de la Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române. În acest fel, au mai fost descoperite apoi și craniul aproape complet al unui adolescent între 14 și 16 ani, denumit „Vasile” (cu 14.000 de ani mai „tânăr” ca „Ion”), dar și un os uman din zona tâmplei, denumit „Maria”.
Descoperirea din Peștera cu Oase din România i-a ajutat pe arheologi să ajungă la o concluzie neașteptată. Analiza ADN a relevat că proba Oase 1, adică mandibula cu cei cinci 
molari descoperită în Peștera cu Oase în anul 2002, a aparținut unui bărbat din specia Homo Sapiens, care avea însă printre strămoși și pe Homo Neanderthalensis. Pe baza modificărilor ADN-ului de la o generație la alta, se estimează că proba Oase 1 a avut un strămoș neanderthalian în urmă cu 4 – 6 generații. Altfel spus, stră-stră-bunicul lui Oase 1 ar fi putut să fie un om de Neanderthal. Datele cunoscute până în prezent sugerau că Homo Neanderthalensis domina Europa în urmă cu 50.000 ani, apoi a început să conviețuiască cu Homo sapiens acum cca. 45.000 ani și a dispărut complet în urmă cu aproximativ 41.030 – 39.260 ani. Dovezile descoperite în România pun în evidență faptul că această conviețuire a avut loc până acum aproximativ 30.000 de ani. Cel mai vechi genom de Homo Sapiens reconstituit până acum aparținea „Omului din Ust-Ishim” și arăta că împerecherea cu Omul de Neanderthal s-a produs în urmă cu aproximativ 50.000 – 60.000 ani, o concluzie susținută și de proba Manot 1 – omul care a trăit alături de neanderthalieni. Dacă interpretarea rezultatelor analizei genomului Oase 1 este corectă, cele două specii s-au împerecheat mai mult timp decât se credea până acum, până aproape de dispariția definitivă a Omului de Neanderthal. Pentru proba Oase 2 (un craniu aproape complet) nu s-a realizat până în prezent analiza ADN, dar trăsăturile anatomice indică tot o încrucișare între neanderthalieni și oamenii moderni.
Fosilele umane din România au o vechime cuprinsă între 42.000 și 37.000 ani și sunt considerate printre cele mai vechi rămășite umane din Europa. Datarea prin metoda radiocarbonului (C14) a fost realizată pentru Oase 1 încă din 2003, dar abia acum un colectiv coordonat de către cercetătoarea Qiaomei Fu (Harvard Medical School) a reușit 
să obțină și analizeze ADN-ul. Deși rezultatele nu au fost publicate încă într-un studiu, în cadrul întrunirii Biology of Genomes, desfășurată în Cold Spring Harbor, New York, au fost prezentate primele concluzii. Conform geneticienilor, genomul Oase 1 provine într-un procent cuprins între 5-11 la sută de la „Omul de Neanderthal”. De asemenea, s-a stabilit că Oase 1 era bărbat, iar moștenirea neanderthaliană era mai recentă decât la orice alt Homo Sapiens analizat până acum.
Nici o activitate antropică nu a fost observată în peşteră studiată până în prezent (artefacte, cărbune, artă parietală sau altele). Astfel, odată cu campania de cercetare din anul 2005 s-a încheiat activitatea în acest punct, însă pentru înţelegerea contextului în care au ajuns oasele umane în subteran, atenţia trebuie axată pe etajele superioare ale sistemului carstic, mai ales pe acele galerii cu faună pleistocenă şi depozite sedimentologice ce par neremaniate. Până atunci, Ion din „Peștera cu Oase”, din România, se dovedește a fi cel mai vechi om modern din Europa.
Lasă un răspuns