Acum asigură și politica protecționistă pentru firmele de recuperare! A acelor societăți care agasează și timorează (prin kilometri de înstințări, de toate nuanțele, și telefoane „cordiale”) datornicii ajunși la sapă de lemn din cauza împrumuturilor… Și chiar dacă, în momentul crizei francului elvețian, Mugur Isărescu s-a spălat pe mâini, lăsând „negocierile” cu datornicii în sarcina băncilor, la vederea noilor inițiative legislative s-a apucat să glăsuiască.
Evident, nu protecționist pentru clienții băncilor, că asta nu a făcut-o niciodată, ci grijuliu cu băncile și „supapele” acestora de recuperare a fluxurilor financiare restante. Societățile de recuperare…
Pentru că, într-adevăr, o lege care i-ar permite restanțierului să stingă datoria la bancă prin restituirea, în locul banilor, a clădirii pusă drept garanție, ar scoate din joc firmele de recuperare și ar obliga băncile să-și asume părțile de responsabilitate dintr-un acord bancă/client în care, astăzi, doar clientul are obligații.
Uluitor este însă faptul că Mugur Isărescu nu l-a trimis pe consilierul lui matusalemic să facă treaba studentului repetent, ci a ieșit chiar el în față. Ceea ce ridică multe semne de întrebare despre obligațiile pe care le are ziditorul de beciuri („domnești” doar din prisma nobleței vinurilor proprii!). Ori să fi început să-i joace feste vârsta? Pentru că afirmațiile lui recente nu numai că nu au legătură cu un guvernator de bancă de… cișmigiu, dar se apropie de sectorul leagănelor de la grupa mică! Căci, ieșirea unui șef de bancă centrală pentru a susține public că „dacă rambursarea se va face în clădiri”(!), acest lucru v-a omorî din start creditarea viitoare, reprezintă un pas extrem de riscant la final de carieră. Și orice student se va putea întreba: ori domn profesor nu cunoaște mecanismul ori are anumite interese de protejat?!
Desigur, Mugur Isărescu stăpânește sistemul bancar! Mai ales pe cel „transbancar”, circuit în care apar și firmele legale de recuperări, cele care aduc parte din datoriile nesolvabile înapoi în conturi. Și o dovedește prin aserțiunea conform căreia aplicarea unui proiect legislativ pe modelul „credit după nevoi, rambursări după disponibilităţi” (este și ironic, nea Mugurel!), „dezechilibrează balanţa între debitorii actuali şi viitori”. Și atunci, din ce vor mai trăi băncile dacă nu vor avea asigurate cohortele de debitori pe care să-i suprataxeze la fiecare întârziere? Și pe care să-i plaseze între bănci și societăți de recuperare până la stoarcerea ultimului leu?
Apoi, adoptarea unei asemenea legi ar anula toate masinațiunile făcute în ultimii ani pentru simplificarea, în folosul băncilor, a sistemului de executare a restanțierilor și rău-platnicilor.
„Linsărescu” ne mai ia însă o dată peste picior, hlizându-se că „banii acordaţi de bănci sub formă de împrumut sunt banii deponenţilor, care îşi aşteaptă banii înapoi împreună cu o dobândă, nu sub formă de ferestre, case, acoperişuri”. Logică de bancher, nu?! Aceea în care, dacă se prefigurează pierderi de lichidități la orizont, banii sunt ai deponenților. Numai că nici un deponent nu a pus banii la bancă pentru a-i împrumuta pe alții. Asta e treaba băncii! În fond, creditele (în sistemul de rezervă fracționară) se dau pe baza unor adnotații contabile în conturi, mare parte din ceea ce împrumută instituția financiară asigurându-se în momentul acordării creditului practic prin înscrierea sumei în contul creditor nou creat.
Și ne mai luminează guvernatorul cum că „băncile nu urmăresc acumularea de proprietăţi imobiliare depuse garanţie, nu sunt dezvoltatori imobiliari, nici agenţii imobiliare şi nici instituţii de binefacere”. Or, în acest caz, de ce au mai creat băncile sisteme de garantare pe baza unor bunuri „pe care nu le urmăresc”?!.
Prin urmare, datornicii ar trebui să scoată și în situațiile limită banii, nu să vină cu imobilul în spate să-l dea băncii! Adică, exact ceea ce propune proiectul de lege prin „darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”, fără ca împrumutatul să mai fie grevat de alte datorii. Fapt care nu ar mai permite băncii să se îndrepte împotriva altor bunuri decât cele puse drept garanție.
De fapt, Mugur Isărescu ignoră voit și Directiva 17/2014 a UE, care prevede că „băncile nu vor mai putea urmări clienții cu credite ipotecare după ce banca a vândut imobilul aflat în garanție”. Și apoi, de ce să nu aibă și banca pierderi dacă a dat bani unei persoane care a făcut o investiție greșită? Adică să împartă riscul! În fond, și banca a facut o investiție greșită (chiar înaintea clientului!) dând bani unei persoane nepotrivite, iar riscul trebuie împărțit, nu?
Mai mult, în optica guvernatorului, „băncile ar trebui să se întoarcă la modelul clasic de business, respectiv acordarea de credite pe baza depozitelor atrase”. Păi, de ce să finanțeze băncile industria și agricultura? De ce băncile să fie bănci și să intermedieze banii în economie?! În gândirea cercetătorului (socialist) de economie mondială, trezit guvernator de bancă națională în democrație, ar trebui probabil eliminate toate instrumentele moderne! Și da, este vorba de același Mugur Isărescu, rămas în fruntea sistemului bancar chiar dacă în mandatele lui s-au produs cele mai mari crahuri bancare!
Lasă un răspuns