Califatul, fantoma statului islamic planetar – între propagandă și realitate

Nimeni nu şi-ar fi închipuit că acest început de mileniu va însemna şi o revenire, cu o forţă nemaiîntâlnită a fanatismului şi intoleranţei. Nimeni nu a luat în seamă avertismentul că ceva foate grav urmează să se petreacă. Avertismentele care începuseră să circule au fost mai mult deplasate către zona restrânsă şi mereu acoperită de ridicol a conspiraţiei.

Iată însă că, după o absenţă de 90 de ani, antica instituţie a califatului a reizbucnit în existenţă în prima zi de Ramadan din anul 1435 de la Hegira, echivalent cu 29 iunie 2014. Această extraordinară reînviere reprezintă în mod simbolic o culme în emergenţa islamist-activistă care a demarat acum 40 de ani. O analogie vestică la reapariţia califatuluii arab ar putea fi o declaraţie de restaurare a Imperiului Habsburgic, legatar al Romei antice, cu toate pretenţiile teritoriale şi de hegemonie paneuropeană aferente. O trecere rapidă în revistă a istoriei califatului (în arabă, khilafa însemnând succesiune); acesta a debutat, după istoria canonică Musulmană, în anul 632, la moartea profetului islamic Muhammad, apoi s-a dezvoltat în mod spontan, răspunzând nevoii originale a comunităţii musulmane pentru un lider temporar. Califul a devenit moştenitorul nonprofetic al lui Muhammad, iar după primii patru califi, instituţia a devenit dinastică.

De la început însă, nu s-a căzut de acord dacă un calif trebuie să fie cel mai capabil şi cel mai pios musulman sau cea mai apropiată rudă a lui Muhammad; diviziunea care a urmat a dus la definirea celor două ramuri ale Islamului, respectiv Sunni şi Shi’ia, ceea ce a condus la profunda schismă a religiei musulmane care mai durează şi azi.

Un singur califat a condus toate ţinuturile musulmane până la anul 750, an după care au apărut două procese care au determinat diminuarea puterii sale. Mai întâi, provinciile mai depărtate   s-au rupt, unele – cum ar fi Spania – chiar au creat califate rivale. În al doilea rând, instituţia însăşi s-a învechit, a fost preluată de soldaţi sclavi şi de cuceritori tribali, astfel încât linia originală de califi a stat la putere numai până aproape de anul 940. apoi alte dinastii au adoptat titlul ca un fel de ,,bacşiş” pentru obţinerea puterii politice.

Instituţia a continuat, într-o formă slăbită, timp de un mileniu, până când, într-un dramatic act de repudiere, întemeietorul Turciei moderne, Kemal Atatürk, i-a terminat ultimele vestigii în 1924. În pofida câtorva încercări de restaurare care au urmat, instituţia a rămas defunctă, un simbol al decăderii, un motiv de nemulţumire constantă în ţările cu majoritate musulmană şi un scop jinduit printre islamişti. Lucrurile au rămas aşa timp de 90 de ani, până când un grup, cunoscut sub numele de Islamic State in Irak and Syria (ISIS), printr-o declaraţie în 5 limbi (versiunea engleză: This is the Promise of Allah), proclamă înfiinţarea unui nou califat, sub conducerea ,,Califului” Ibrahim. Califul Ibrahim (cunoscut sub numele Dr. Ibrahim Awwad Ibrahim), în vârstă de aproximativ 40 de ani, originar din Samarra, Irak, luptător în Afganistan şi apoi în Irak. Ibrahim susţine acum a fi liderul ,,Musulmanilor de pretutindeni” şi le cere jurământul de credinţă. Noul calif susţine că toate celelalte guverne musulmane şi-au pierdut legitimitatea. Mai mult, ,,musulmanii trebuie să se dezbare de ,,democraţie”, secularism, naţionalism, ca şi de toate celelalte gunoaie şi idei care provin din Vest”.

Într-o înregistrare audio difuzată pe internet, ISIS (Stat Islamic în Irak Al Sham – în arabăAll Sham = Levant) l-a desemnat pe Awwad după numele său de luptă şi anume Abou Bakr Al-Baghdadi, acreditându-l drept ,,calif” şi, prin urmare, „şef al musulmanilor de pretutindeni”.

Şeful organizaţiei rămâne o persoană misterioasă. Născut în 1971 la Samarra, la nord de Bagdad, potrivit Washingtonului, Abou Bakr Al-Baghdadi ar fi aderat la insurecţia din Irak la scurt timp după intervenţia Statelor Unite, din 2003 şi ar fi petrecut patru ani într-o tabără americană de detenţie.

Declarat mort în 2005, el a reapărut viu şi sănătos în mai 2010, în calitate de conducător al Statului Islamic, din Irak, aripa irakiană Al-Qaeda. În cadrul ISIS el este privit ca un comandant şi tactician prezent pe câmpul de luptă, spre deosebire de Zawahiri, fostul său superior şi actual rival, deoarece All Qaeda şi-a exprimat făţiş dezacordul faţă de această tentativă de califat.

Timp de mai mulţi ani, Osama bin Laden şi locotenenţii săi, pecum Ayman al-Zawahiri, au încercat să explice grupărilor care li s-au alăturat cât de periculoasă este brutalitatea fără margini. Gruparea militantă sunnita, care ameninţa Bagdadul, Statul Islamic al Irakului şi Al.Sham (ISIS), nu înţelege că până şi eroismul are reguli.

ISIS sperie pe toată lumea: a pătruns în Siria, a ocupat nordul Irakului, a alarmat Iranul şi a convins SUA că este cea mai periculoasă organizaţie. Această strategie nu este însă funcţională pe termen lung.

Al Qaida a respins ISIS pentru că este prea brutală, Osama bin Laden a scris, împreună cu locotenenţii săi, despre importanţa răbdării, discreţiei şi opiniei publice. Şapte reguli clare pe care ISIS le încalcă:

1, Nu declanşa războaie civile, întrucât lupta pentru teritoriu împotriva guvernelor locale, pentru a impune un guvern religios ,,apasă asupra oamenilor. În timp, vor realiza că unii dintre ei au fost ucişi şi vor începe să-şi dorească să înceteze lupta. Asta promovează ideologia guvernelor laice”. ISIS respinge această regulă, se numeşte stat şi îşi măsoară progresul în cât de mult teritoriu cucereşte.

2. Nu ucide civili. Acesta era regretul principal al lui bin Laden. El cerea jihadiştilor să evite ,,victimele civile care nu sunt necesare” şi spunea că bombele puse în moschei şi alte locuri publice rezulta în ,,alienarea naţiunii de mujahedini”. ISIS, în schimb, măcelăreşte civili în Siria şi Irak şi apoi se laudă pe internet cu faptele sale de ,,vitejie”.

3. Nu te lăuda că pofteşti la sânge. ,,Staţi departe de cuvintele care afectează susţinerea poporului faţă de mujahedini”, arăta bin Laden într-o scrisoare în care mai avertizează jihadiştii să ,,evite toate acuzaţiile din partea duşmanului, care ne acuza că suntem animale şi ucigaşi”. În schimb, ISIS îşi face reclamă cu sălbăticia de care dă dovadă – taie capetele oamenilor, jură să ucidă toţi şiiţii, postează pe internet imagini cu civili capturaţi şi executaţi în masă.

4. Nu conduce cu mână de fier. bin Laden era un fundamentalist religios, însă îşi avertiza aliaţii să evite să ,,îndepărteze prin brutalitate”. Când ISIS ocupă un oraş, impune legea islamică sharia – interzice alcoolul şi fumatul, instruieşte femeile să stea în casă, confiscă proprietăţile şi ajutoarele umanitare, ameninţă cu moartea pe cine nu se supune. Este o atitudine care îndepărtează pe sunniţii care nu îşi doresc astfel de reguli stricte.

5. Nu ocupa teritorii dacă nu eşti în stare să hrăneşti populaţia. În 2010, bin Laden avertiza că trebuie luată în considerare ,,chestiunea nevoilor de bază înainte de a prelua controlul naţiunilor sau oraşelor”. Dacă o forţă care se bucură de controlul majorităţii acolo unde a preluat controlul nu poate asigura nevoile de bază ale populaţiei, va pierde susţinerea lor şi se va afla într-o poziţie dificilă”. ISIS nu este interesată de această chestiune. În principiile sale de bază, ..îmbunătăţirea condiţiilor este mai puţin importantă decât condiţia religiei”. În Fallujah, oraş ocupat de şase luni, Crucea Roşie s-a raportat ,,o penurie severă de mâncare, apă şi medicamente”

6. Nu te lupta cu aliaţii tăi. bin Laden a încercat chiar în interiorul Irakului să calmeze luptele fratricide. ISIS nu este interesată de această lecţie: a refuzat să colaboreze cu ramura All Qaeda din Siria, atacă alţi rebeli sirieni, a bombardat birourile kurde din Irak.

7. Nu-ţi alarma prematur duşmanii. În 2010, bin Laden le spunea susţinătorilor din Yemen să nu escaladeze conflictul de acolo, pentru că duşmanii internaţionali şi locali vor fi puşi în stare de alertă şi ,,vor pompa fonduri importante eă recruteze triburile yemenite ca să ne ucidă”. ISIS, în schimb, nu dă dovadă de răbdare. Şi-a alertat duşmanii prin ocuparea punctelor de trecere la frontiera cu Siria şi Iordania, a atacat consulatul turc din Mosul şi a răpus diplomaţii, a atacat un loc de tugăciune şiit din Samara etc..

Diferenţele de manieră acţională a Califatului şi cea înregistrată ca brand Al Qaeda se adâncesc continuu. Încă de la începuturi, Califatul a practicat o tactică de la slab la puternic, care s-a dovedit rentabilă într-o primă fază. Califatul, autointitulat Statul Islamic (ISIS) s-a înfiltrat în regiunile dorite pentru a derula aici operaţiuni teroriste având ca obiectiv destabilizarea autorităţilor locale. Cu această ocazie se stabilesc contacte cu alte grupări rebele prezente în teren – îndeosebi triburile Sunnite – astfel încât colaborarea acestora să fie asigurată în viitor. Pentru a realiza acest lucru se fac anumite promisiuni, cum ar fi garantarea obţinerii unor bunuri şi a dreptăţii, după câştigarea bătăliei. Speranţa acestor grupări constă în instituirea unei noi ordini, în care fiecare să-şi găsească locul, ceea ce le motivează considerabil. Această fază trebuie să conducă la un haos menit să determine autorităţile să se retragă, aşa cum s-a întâmplat în Irak şi se derulează acum în Siria.

Cea de a doua fază, denumită Idarah Al Tawahhush (administraţie feroce), consistă în a prelua controlul asupra unei regiuni, terorizând inamicul prin intermediul unor acţiuni deosebit de crude şi

extrem de abil difuzate . Statul Islamic (ISIS) s-a specializat în ştiinţa propagandei, îndeosebi pe Internet. Scopul este acela de a înspăimânta adversarul şi de a înfrânge orice tendinţă de rezistenţă din partea populaţiei civile. Totodată, ISIS. a beneficiat de aportul armamentului greum recuperat de la forţele armate din Siria şi Irak, dificultatea constând în găsirea servanţilor capabili să-l utilizeze corect. Foştii militari irakieni trecuţi de partea ISIS ar putea servi drept instructori avizaţi. Acestea fiind zise, logistica lipseşte şi numeroase dintre aceste capacităţi militare ar putea fi scoase rapid din uz. Totuşi, o mare îngijorare provine din partea rachetelor sol-aer cu rază scurtă de acţiune (Manpads), care reprezintă un real pericol pentru aviaţia adversă. Acest tip de dispozitive pare să fie în perectă stare de funcţionare, spre deosebire de cele ajunse în Sahel, provenite din arsenalele libiene, în urma războiului din 2011. Această ameninţare obligă aeronavele care survolează zona deţinută de ISIS să zboare la înaltă altitudine, ceea ce diminuează eficienţa tirurilor aer-sol. Nu sunt excluse pierderi în săptmânile şi lunile următoare.

În faţa primelor atacuri americane, jihadiştii s-au gândit la schimbarea tacticii. Nu se mai pune problema convoaielor rutiere de vehicule 4×4, ascunse de-acum în mijlocul populaţiei civile, iar confruntările în interiorul localităţilor au prioritate. Ne-am putea teme de infiltrarea unor comandouri în spatele liniilor adverse, pentru a declanşa aici confruntări sângeroase cu jihadiştii. Aceştia ar putea beneficia de complicitatea agenţilor şi simpatizanţilor stabiliţi în zonă de ani buni, Clandestinitatea este ştiinţa cea mai bine dezvoltată de către Statul Islamic.

Cea de a treia fază o constituie gestionarea populaţiei din califatul aflat sub controlul ISIS Pentru minorităţile religioase se optează pentru soluţii expeditive: convertire plătită, cei în cauză fiind obligaţi să cedeze o parte (mare) a averii, să fugă sau să moară. În ultimele două cazuri le este confiscat întreg patrimoniul. Abuzurile, asasinatele în masă, au scopul de a teroriza nu doar populaţia, ci şi inamicii. Aceştia din urmă trebuie convinşi că jihadiştii ,,iubesc moartea” la fel de mult cum ,,iubesc viaţa”. Acest lucru îi conferă Statului Islamic o superioritete psihologică enormă, care i-a permis deseori să cucerească fără să lupte, adversarii săi preferând să se retregă, pentru că ştiu că jihadiştii nu glumesc.

De asemenea, este necesar să se asigure traiul populaţiei sunnite, prin aprovizionarea cu mărfuri, furnizarea de energie, asigurarea ordinii publice şi administrative etc. Prin urmare, sunt întreprinse acţiuni sociale, cum ar fi solicitări de donaţii (care, în realitate, sunt deseori confiscări de bunuri şi uneori chiar sunniţii sunt cei care trebuie să plătească), distribuirea de hrană (îndeosebi pâine), îngrijirile medicale gratuite, ajutarea văduvelor şi orfanilor. Totodată este instituită o justiţie sumară pentru infracţiunile de drept comun. Tehnicile de PSYOPS (operaţiuni psihologice –n.n) nu par să aibă secrete pentru liderii S.I. Pentru aceasta, precum şi pentru finanţarea războiuluii, sunt necesare fonduri, de care S.I. nu pare să ducă lipsă.

S-a vorbit mult despre finanţarea venită din ţările Golfului Persic, însă afacerea este mai complicată decât pare. Deşi respectivele regimuri au finanţat mişcările islsmiste şi revoluţiile din lumea arabă, banii nu au avut întotdeauna ca destinaţie aceleaşi tabere.

În prezent S.I. nu are donatori instituţionali, exceptând câţiva indivizi extrem de bogaţi, între care şi kuveitieni. Concret, unii şeici cu idei extrem de conservatoare, sunt seduşi de succesul înregistrat de S.I. asupra şi şiiţilor, kurzilor şi alawiţilor sirieni.

Alte fluxuri de capital venite din Arabia Saudită, Qatar şi Turcia, precunţm şi cele 11 câmpuri petroliere controlate, din nordul Idakului şi în regiunea Raqqa din Siria, fac din ISIS. cea mai bogată mişcare jihadistă de pe planetă. Luările de ostatici, impozitul cerut populaţiilor cărora le asigură protecţie (în special dhimma sau jizya – cerute nemusulmanilor), taxele de comerţ, care se apropie de un veritabil jaf, dar mai ales veniturile provenite de la instalaţiile de petrol şi gaze, cucerite de Statul Islamic în Siria şi Irak. Petrolul este negociat pe piaţa neagră din Turcia la 25 de dolari barilul, comparativ cu peste 100 dolari per baril cu cât se vinde legal. Ar fi interesant de analizat identitatea intermediarilor, dintre care o parte ar proveni din mafia turco-kurdă. De altfel, regiunile de frontieră turce fac obiectul unui comerţ intens, deseori ilegal. Până şi Damascul s-ar alimenta în mod discret cu gaz de la Statul Islamic,.

În mod incontestabil ISIS a înregistrat extrem de rapid succese militare imense în Irak şi Siria şi a început să-şi facă simţită ameninţarea asupra Libanului şi Iordaniei. Cu toate acestea, pare să comită o eroare fundamentală: deschiderea mai multor fronturi şi înfruntarea mai multor adversari simultan. În pofida înfrângerilor suuccesive suferite de inamicii săi, în cele din urmă aceştia se vor replia, după câte se pare îndeosebi graţie sprijinului extern.

Iranul joacă un rol discret, însă central în Siria şi Irak. Acţiunile sub acoperire derulate de Forţa Al Qaeda a pasdaranilor iranieni şi de Hezbollahul libanez, ar putea fi dublate de operaţiuni clasice. Concret, cucerirea de către ISIS a localităţii Jalawla, situată în proximitatea frontierei iraniene, riscă să provoace atacuri aeriene sau chiar o acţiune terestră din partea Artesh. În iulie 2014, regimul de la Teheran a avertizat că nu-i va lăsa pe jihadiştii sunniţi să se apropie de frontierele sale.

Revitalizarea califatului universal înseamnă că, anunţă The Promise of Allah ,,lunga somnolenţă în întunericul neglijenţei” s-a încheiat. ,,Soarele jihadului a răsărit. Strălucesc fericitele veşti ale binelui. Triumful se arată la orizont”. Infidelii sunt, în mod justificat, îngroziţi, deoarece după cum ,,şi Estul şi Vestul” recunosc, Musulmanii vor fi ,,stăpânii pământului”. Cuvinte grandilocvente, fireşte, dar de asemenea cu zero şanse de succes. ISIS s-a bucurat iniţial de sprijinul unor state ca Turcia şi Qatar, doar pentru a se lupta în Siria contra regimului laic al preşedintelui Bashar, nu pentru a stabili o hegemonie mondială. Puteri vecine – Kurzii, Iranul, Arabia Saudită, Israelul, (până la urmă şi Turcia) – văd astăzi în Statul Islamic un inamic necruţător. viziune împărtăşită de toate mişcările islamice rivale, încluzând şi Al Queda.

Califatul are deja dificultăţi în guvernarea teritoriilor ocupate, dificultăţi care se vor înteţi pe măsură ce populaţia ocupată se va simţi tot mai exasperată de abuzurile, atrocităţile şi absurdităţile noilor talibani din Levant.

Reapariţia Statului Islamic reprezintă o ameninţare geopolitică, iar acţiunile acesteia se desfăşoară aşa cum am văzut, mult mai departe decât ale unei grupări teroriste, prin cruzimea greu de imaginat şi aceasta deoarece doctrina acesteia presupune război total, fără limite sau constrângeri.

Sunt probleme pe care ţările civilizate trebuie să le aibă permanent în atenţie şi să se unească pentru găsirea şi aplicarea celor mai eficace modalităţi de acţiune împotriva Statului Islamic.

SUA a fost catalizatorul forţelor democratice dispuse să reacţioneze. La Summitul NATO de la Newport, din 4 septembrie 2014, s-a convenit constituirea cât mai rapid a unei coaliţii internaţionale capabilă să formuleze răspunsuri politice, militare şi umanitare la provocările generate de acţiunile violent-extremiste ale ISIS. De subliniat totodată că o asemenea coaliţie trebuie să debuteze în jurul NATO şi să stimuleze obţinerea unui sprijin cât mai larg, incusiv din partea ţărilor arabe..

Coaliţia internaţională pentru combaterea Statului Islamic cuprinde în prezent peste 50 de ţări.

U.E. a alocat importante fonduri atât pentru măsurile politice, sociale şi umanitare în Siria şi Irak, dar şi pentru combaterea ameninţărilor venite din partea Statului Islamic. România este parte a acţiunilor la care ne-am referit

Stă în putinţa lumii civilizate ca în cel mai scurt timp Statul Islamic, cu întregul său cortegiu de abuzuri, atrocităţi şi absurdităţi să fie eradicat.

One Response to Califatul, fantoma statului islamic planetar – între propagandă și realitate

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *