Plopul
Nu ca steag
care flutură balconului
nici de cânt orfic nu este vorba,
stea
anemică te dezvălui
și lumină reflectată
plopului..
lâncezesc amintirile
unei minți
cu urzeala lată
ce chiar o mângâiere cerșește
momentului
de sub
briza lui.
Il pioppo Non come bandiera che sventola al poggiolo né di canto orfico si tratta, stella anemica ti sveli e riflessa luce al pioppo.. languono i ricordi d’una mente a trama larga che giusto una carezza mendica all’istante sotteso nella sua brezza.Hagar
Îţi dai seama că mireasma ei
este din pini antici
de pe aleea
gării;
dimineaţa
absorbeam amalgamul
realului
în visul
împodobit cu bile,
picioarele i se deschideau deja
la amintirea
unei alte vieți
când îmi vorbea.
Agar Ti rendi conto che il sapore suo è di antichi pini lungo il viale della stazione; la mattina assorbivo l’amalgama del reale nel sogno di biglie tempestato, le sue gambe già s’aprivano al ricordo d’un’altra vita quando mi parlava.Grădina
Ca să te iubesc aici trebuie să te ating, dar
în grădina n-am decât să te simt;
ca să miros o floare trebuie să mă îndoi, acolo
în gardul petalelor ei voi putea să mă îmbrac;
și ca să joc cu peștii nu știu să înot, dar
nu va fi mai ușor să mă schimb în ei?
Ca să disting greșeala mă bazez pe o oglindă
însă dincolo de râu va fi de ajuns să mă uit
la mine și la tine
precum și la alți și alte..
Vom înțelege atunci jocurile noastre
unde soarele aici se ascunde deseori după nori de fosfor.
Nici un costum de scenă
în materia
totului sesizabil și indistinct,
Dragoste
să ne desfacă ca versuri
într-un cânt.
Il giardino Per amarti qui ti devo toccare, ma nel giardino mi basterà sentirti; per annusare un fiore mi devo chinare, lì nel recinto dei suoi petali potrò vestirmi; e per giocar coi pesci non so nuotare, ma non sarà più agevole mutarmi in essi? Per discerner l’errore m’affido ad uno specchio eppure oltre il fiume basterà guardare me e te come altri ed altre.. Capiremo allora i nostri giochi ove il sole qui si cela sovente dietro nubi di fosforo. Nessun costume di scena nella materia del tutto distinguibile e indistinto, Amore ci dissolva come versi in seno al canto.Meridiane (lui Mihai Eminescu)
Șorecarul jeluitor
cuprinde cu aripi pătura destrămată
a desișului,
din nori
aruncă
o carte,
paginile smulse înainte de sfârşit;
a apei fiecare oglindă reflectează
ochii autorului,
plini de dor și turbați,
departe este casa aceea
și biroul din lemn
unde nu plouă niciodată.
Meridiani (a Mihai Eminescu) La querula poiana cinge d’ali la coltre smagliata della macchia, dalle nuvole getta un libro, le pagine strappate prima della fine; d’acqua ogni specchio riflette gli occhi dell’autore, melanconici e rabbiosi, distante è quella casa e lo scrittoio in legno dove mai piove.Libertinul
Adormi timp de o secundă
buzele supte
și cosița unei rechemări
sonore și palide,
unsoarea care curge din pământ
e balegă de vacă
și pielea ei usucă..
la trezire –
râsul zeflemitor al primilor ani –
soarta,
ceasul bate, o ambuscadă,
doar un pas de fado..
tu și colecția ta de
femei,
tren deja deraiat.
Il libertino Addormentò per un secondo le labbra smunte e la treccia ad un sonoro e pallido richiamo, l’unto che dalla terra cola è sterco di vacca e la sua pelle secca.. al risveglio – riso beffardo dei primi anni – il fato, l’ora scocca, un agguato, solo passo di fado.. tu e la tua collezione di donne, treno già deragliato.
Lasă un răspuns