Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu – vrednic slujitor al Bisericii „Sfântul Silvestru” din Capitală, uimeşte prin spiritul său viu, mereu atent la cei din jur, întotdeauna pregătit şi neostenit în a le fi de folos credincioşilor care vin în număr considerabil la slujbe. Îi bucură pe fiecare în parte cu amintirile, poveştile, sfaturile, poveţele şi cuvintele – înnadins alese, ca să le mai uşureze din sarcina necazurilor. Dincolo de haina preoţească, care îl înnobilează, Părintele Nicolae Bordaşiu este un om care a trăit o viaţă marcată de asprimea celor mai dure închisori, dar şi de amintiri de aur cu Părintele Profesor Dumitru Stăniloae sau Părintele Profesor Constantin Galeriu.
O uşă masivă şi grea, brodată în vitralii, lasă ochiul să descopere încăperea minunată a Bisericii „Sfântul Silvestru” din Bucureşti. Cu greu reuşeşti să desluşeşti siluetele din interior, cât timp retina mai poartă încă imaginea albului prea alb de pe exteriorul lăcaşului. Zarva şi căldura de afară nu au ce căuta înăuntru. Rămân prizoniere în lumea cea mare şi urlă pe la geamuri şi uşi sub formă de claxoane de maşini, sirene, glasuri. Nimeni nu le aude. Oamenii s-au aşezat cuminţi pe scaune, ca şi cum cineva le-ar fi poruncit să stea smeriţi şi să aştepte. Să aştepte până la începerea slujbei Sfântului Maslu, la ceas de Vecernie, într-o zi de vineri seara. Oricât de îngândurate sau încărcate le-ar fi frunţile, nu poţi să nu le remarci chipurile îmblânzite în lumina galbenă a lumânărilor. Ochii lucesc intens şi se îndreaptă toţi, ca la comandă, spre Părintele Nicolae Bordaşiu. Este primit cu mare drag în mijlocul lor, îi sorb fiecare cuvânt şi îi sărută dreapta când trece prin dreptul lor. Părintele Nicolae Bordaşiu le zâmbeşte şi le răspunde în aceeaşi manieră. Toţi sunt ai lui, părinţi, copii, bunici, a crescut generaţii întregi. Are răbdare cu ei la spovedanie, îi mustră şi îi iartă când greşesc, asemenea unui părinte responsabil.
A moştenit veleităţile omului dedicat cauzei pe care o susţine de la tatăl său, Gheorghe, preot şi dascăl, un luptător, după cum susţine Părintele Nicolae Bordaşiu, pentru unitatea României: Tânăr fiind, entuziast şi cu dragoste de ţară şi de poporul românesc, a fost unul dintre cei prezenţi pe Câmpia de la Alba Iulia care au zis: «Vrem să ne unim cu ţara!»” De aici începe povestea, iar cuvintele se înnoadă atât de bine unele de altele încât ai impresia că retrăieşti adolescenţa Părintelui Nicolae Bordaşiu. Ungurii n-au uitat lucrul acesta, că tata s-a răzvrătit şi, după impunerea Dictatului de la Viena (1940), l-au condamnat, în lipsă, la moarte. Eu nu puteam gândi să rămân într-o stăpânire străină şi să învăţ şcoală într-o limbă pe care nu o cunoşteam. Eu nu ştiam limba ungurească. Asta a vrut Bunul Dumnezeu să se întâmple. Am plecat eu singur întâi de acasă. Apoi, am venit şi am luat-o pe sora mea, aveam doar 16 ani. Mama mea murise şi tatăl meu era ocupat cu şcoala, cu parohia, cu pământul. Faptul că am rămas fără mama a făcut ca eu şi sora mea să fim foarte uniţi. Ea nu a putut suporta să rămână fără mine. Când am venit acasă, îşi pierduse graiul de plâns şi atunci tatăl meu mi-a zis: «Ori o iei şi pe soră-ta, ori nu mai pleci nici tu.»…
Citindu-i şi expunându-i, încă o dată, mai amănunţit, referinţele sale biografice mă uit, cu multă admiraţie, că s-a născut la 22 mai anul 1924 în localitatea Săbolciu din judeţul Bihor. Tatăl său, Gheorghe, a fost învăţător şi din anul 1929 şi preot, iar mama, Maria- nepoată de văr Mitropolitului Vasile Mangra – a fost casnică.
Începutul şcolii primare l-a făcut în satul natal, apoi la Oradea unde a şi studiat cinci clase la liceul Emanoil Gojdu. Când a venit cedarea Ardealului de Nord, familia a fost silită să se refugieze şi s-au stabilit într-un sat sărac, dar cu oameni bogaţi sufleteşte – Poiana Moţilor. A terminat liceul în oraşul Beiuş, un oraş mic dar cu bogat trecut istoric.
După cedarea Ardealului aici erau două Episcopii, Prefectură de Judeţ si apăreau trei ziare. În timpul liceului a fost pedagog la internatul ortodox de baieţi. În acest oraş a avut prilejul să-l cunoască şi să fie aproape de Episcopul Martir Dr. Nicolae Popoviciu, un înţelept ierarh şi mare patriot.
După Examenul de Bacalaureat a urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A avut ca profesori la Teologie pe marii dascăli şi Părinţi Profesori: Ioan G. Coman, Petre Vintilescu, Nae Popescu, Rovenţa, Gala Galaction precum şi pe Profesorii Teodor M. Popescu şi Ioan G. Savin. În acelaşi timp avea colegi de facultate pe Mitropoliţii Nicolae Corneanu, Bartolomeu Valeriu Anania, Antonie Plămădeală, Episcopii Roman Stanciu şi Gherasim Cristea, Arhimandritul Roman Braga, sau pe Costel Bărbulescu, Teodor Damşa şi Eliade Buciuc.
A făcut parte, după cum am mai spus şi în răndurile anterioare, din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mânăstirea Antim din Bucureşti, unde împreună cu alţi 11 colegi şi prieteni, între care Nae Nicolau, Roman Braga, Valeriu Streinu, Andrei Scrima, au primit binecuvântarea rugăciunii de la Părintele Ioan Kulâghin sau cel Străin.
A fost secretar şi apoi preşedintele Asociaţiei Studenţilor de Teologie. Pentru a contracara activitatea utecistă în rândul studenţilor, cu binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Benedict Ghiuş, împreună cu Roman Braga şi Gheorghe Domăşneanu au înfiinţat Asociaţia Tineretului Ortodox Studenţesc (ATOS) fapt care a făcut să fie arestaţi mulţi din ei în anul 1948.
Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns ani îndelungaţi (anii 1948-1955) prin satele bihorene, fiind căutat de securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare. Descoperit şi arestat în anul 1955, au urmat ani grei de închisoare prin Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic între anii 1955-1964. După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru întâia oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.
Întâlnirea cu Părintele Patriarh Justinian Marina în anul 1968 i-a schimbat drumul vieţii. Patriarhul Justinian şi Ministrul Mircea Maliţa din august anul 1968 până în februarie anul 1969 au stăruit la autorităţi ca să obţină numirea sa ca Profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. Părintele Patriarh Justinian l-a hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în 30 noiembrie anul 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avînd ca îndrumător pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.
În anul 1973 a plecat la studii la Paris, unde a frecventat prelegerile profesorilor Jean Mrie Le Guillou O.P., Charles Kannengisser, Alain Besancon, Henri Bouillard şi unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle” (nr. 367/ 01.10.1974). În timpul studiilor la Paris, prin Ion Cuşa, i-a cunoscut pe Ion Mămăligă, Eugen Ionescu (căruia i-a procurat Filocalia). Datorită Părintelui Dumitru Stăniloae, l-a Întâlnit pe Emil Cioran. L-a cunoscut pe Preotul Virgil Gheorghiu şi nu în ultimul rand pe Părintele Arsenie Boca. De asemenea, printre foarte mulţi alţii, a fost apropiat sau este în continuare, al Părintelui Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea – Mureş, al Mitropolitului Ardealului de veşnică amintire şi preţuire Dr. Antonie Plămădeală, precum şi al Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, sau al Mitropolitului Dr. Nicolae Corneanu al Banatului, apoi al Părintelui Arhimandrit Nicodim Dimulescu – Stareţul Emerit al Mănăstirii Crasna – Prahova.
Dar cea mai importantă relaţie a fost cu teologii de la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris: Olivier Clement şi Michel Evdokimov. Revenit în ţară a fost din nou Profesor la Seminar Teologic (1975) până în octombrie anul 1981, când este transferat la Biserica Sfântul Silvestru, unde este şi acum. Aici a avut meritul de a fi între cei dintâi care au început predarea religiei în şcoală, imediat după decembrie anul 1989.
Tot aici a ajutat tineretul să cunoască învăţătura de credinţă şi în colaborare cu „Comunitatea Taize” din Franţa, începând cu anul 1990, a organizat participarea tinerilor la întâlnirile de tineret creştin din Europa. Iar până la urmă, a fost Prefesor şi Director la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, perioadă în care l-a cunoscut (şi) pe Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – pe care l-a şi ajutat, când a fost nevoie.
A publicat studii („Frumuseţea şi însemnătatea preoţiei după Sfântul Grigorie Teologul”) şi multe predici. A acordat foarte multe interviuri diferitelor trusturi de presă ori posturi de radio şi televiziune din ţară. Împreună cu Părintele Profesor Constantin Galeriu au intrat în legătură cu biserica San Silvestro din Roma pentru a obţine, pentru biserica de aici, Sfintele Moaşte ale Sfântul Silvestru, pe care le-a adus de la Roma P.F.Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu, depunându-le în Biserica Sfântul Silvestru din Bucureşti, la 3 noiembrie anul 2002.
A făcut parte, în mai multe legislaţii, din Adunarea Eparhială şi Permanenţa Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştiului. A fost distins cu rangul de Iconom Stavrofor de către P.F. Părinte Patriarh Justinian şi apoi şi de către P.F. Părinte Patriarh Teoctist – amândoi, de veşnică amintire şi pie memorie!…
După trecerea în veşnicie a Părintelui Profesor Constantin Galeriu (la 10 august anul 2003) Părintele Nicolae Bordaşiu este numit Paroh al Bisericii Sfântul Silvestru, ascultare pe care a îndeplinit-o, cu multă pricepere, dragoste şi abnegaţie, timp de aproape şapte ani.
Lasă un răspuns