Semnificații istorice…

10 mai devine o nouă Zi Naţională, lucru consfințit printr-un act al Camera Deputaţilor care a hotărât ca această zi să fie celebrată ca zi de sărbătoare naţională începând din acest an 2015. Dar 10 Mai este și o zi istorică în conştiinţa naţională a românilor de pretutindeni marcând trei momente de maximă importanţă pentru realizarea României moderne.

Prima semnificaţie a acestei zile de mare relevanţă pentru români este legată de sosirea şi instalarea la Bucureşti a principelui Carol de Hohenzollern Singmarinen ca urmare a unei înţelegeri între politicienii români care au căzut de acord că numai un domn străin ar fi putut pune capăt rivalităţilor dintre familiile politice care vroiau să acapareze puterea în stat. Franţa a sprijinit urcarea pe tron a domnitorului Carol prin împăratul Napoleon al III-lea, la fel şi Regele Wilhelm I al Prusiei, viitorul prim împărat german, în vreme ce Imperiul Habsburgic şi cel Otoman s-au opus cu vehemenţă, în primă instanţă sultanul turc ameninţând că va ataca provincia cu scopul de a-l detrona pe rege. La 10 Mai 1866, deputaţii moldoveni şi valahi l-au ales ca domn al Principatelor pe prinţul de origine prusacă. Cu toate acestea, în urma insistenţelor şi a presiunilor exercitate de Franţa şi Marea Britanie, Înalta Poartă a acceptat păstrarea unităţii Principatelor Române cu condiţia recunoaşterii vasalităţii faţă de imperiu. Carol începe să ia măsuri de modernizare şi reformare a armatei, măsuri inspirate care, după doar un deceniu , se vor dovedi salvatoare.

Cea de-a doua semnificație este legată de proclamarea independenţei statului român faţă de Imperiul Otoman după un război dur (războiul ruso-turc cunoscut în istorografia românilor drept Războiul de Indepenedenţă) în care ţara noastră a avut o contribuţie esenţială la obţinerea victoriei, iar Carol însuși a fost prezent în teatrul de război coordonând trupele române. După ce, în data de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, ministru de război la acea vreme, a rostit în Parlament celebrul discurs prin care decreta: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”, a doua zi parlamentarii s-au deplasat la Palatul Regal unde domnitorul Carol a răspuns proclamaţiei de independenţă consfințând-o.

A treia semnificaţie este reprezentată de proclamarea României ca Regat şi înscăunarea la Alba Iulia a domnitorului Carol I drept Rege al tuturor românilor. Bazele României moderne şi ale instituţiei monarhice cu valori recunoscute şi respectate în întreaga Europă, au fost puse odată cu declararea României drept Regat în Martie 1881, fapt consfiinţit prin actul încoronării din ziua de 10 Mai 1881. În timpul îndelungatei domnii de 48 de ani a lui Carol I, a fost adoptată una dintre cele mai progresiste Constituţii ale României, chiar şi în raport cu alte constituţii europene din acele vremuri. România a fiinţat ca Regat din 1881 până în 1947 când Regele Mihai I a abdicat.

Un răspuns la “Semnificații istorice…”

  1. George Petrovai spune:

    La Alba-Iulia (dar în octombrie 1922) a fost încoronat ca rege al tuturor românilor Ferdinand I, nepotul de frate al lui Carol I. Carol a fost încoronat ca rege la 10 mai 1881 doar pentru românii din cele două provincii extracarpatice, unite în ianuarie 1859, căci la vremea respectivă (până la 1 Decembrie 1918), Ardealul făcea parte din Imperiul austriac…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*