Punctum in discuta: Demon, duh necurat sau duh rău?

În Noul Testament întâlnim trei termeni diferiţi care sunt folosiți într-o sinonimie perfectă: demon, spirit rău şi duh necurat. Să luăm câteva exemple: Matei 10.1 Şi chemându-i pe ce doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor necurate, că să le scoată şi să tămăduiască toată boală şi toată neputinţă; Matei 10.8 Pe cei bolnavi tămăduiţi-i, pe cei morţi înviaţi-i, pe cei leproşi curăţiţi-i, pe demoni scoateţi-i afară; în dar aţi primit în dar să daţi.

În versetul întâi, apostolii sunt înzestraţi cu capacitatea de a avea putere asupra duhurilor necurate, iar în cel de al optulea verset sunt instruiţi cum să-şi folosească competenţele primite şi se recurge la folosirea cuvântului demon. Se vede că  între cei doi termeni este o sinonimie perfectă. Dacă am schimba termenii demon şi duh necurat în versetele citate, mesajul nu ar avea nimic de suferit. Termenii duh necurat şi demon sunt perfect interschimbabili între ei fără ca mesajul să se altereze.

Este interesant să observăm că, în Mt.10.1, dintre puterile transmise ucenicilor, prima competenţă cu care aceştia sunt înzestraţi este puterea de a birui duhurile necurate. Întâi îi înzestrează cu această putere şi abia după aceea le dă puterea de a vindeca; şi face asta pentru că, de cele mai multe ori, posedarea de demon este cauza bolii în multe relatări biblice.

Marcu 6.7 Şi i-a chemat pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le a dat putere asupra duhurilor necurate; Marcu 6.13 Şi scoteau mulţi demoni şi pe mulţi bolnavi îi ungeau cu untdelemn şi-i vindecau.

Marcu reia aici întâmplările relatate şi de Sfântul Apostol Matei: prin puterea asupra duhurilor necurate ucenicii scoteau demoni. Din nou vedem o sinonimie perfectă între cei doi termeni – duh necurat şi demon. Din nou apare eliberarea de demon ca o condiţie necesară vindecării trupeşti.

În Evanghelia după Luca, în Capitolul 8, ni se istoriseşte povestea Mariei Magdalena unde apostolul foloseşte alternativ termenii demoni şi duhuri rele: Luca 8.2. Și unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria numită Magdalena, din care ieşiră şapte demoni. La început suntem informaţi că unele femei au fost vindecate de duhuri rele, iar la sfârşit aflăm că din Maria au ieşit şapte demoni. Luca, alături de Matei şi Marcu, foloseşte ambii termeni într-o sinonimie perfectă. Această sinonimie şi interschimbabilitate  a celor trei trei termeni se menţine în tot Noul Testament.

Biblia nu ne spune exact ce sunt demonii şi de unde vin. Pentru a putea totuşi  înţelege ce sunt şi de unde vin demonii trebuie să apelăm la tradiţie şi la un anumit fel de speculaţie. Demonologia creştină are două izvoare: una păgână neoplatonică şi una iudaică. Pentru păgâni, demonii – care pot fi buni sau răi, sunt fiinţe intermediare între zei şi oameni care locuiesc în aerul dintre cer şi pământ şi prezidează acţiunea de mediere dintre aceste două zone prin magie sau religie.

Iudeii şi  paleo creştinii vorbesc, nu de demoni buni sau demoni răi, ci de îngeri buni sau răi, identificându-i în întregime pe demoni ca fiind responsabili de practicile păgâne şi idolatre, cu îngerii răi revoltaţi împotriva lui Dumnezeu. Demonii au devenit cauza principală şi agenţi ai răului prin excelenţă, dar nu numai ai celui religios ci şi ai celui moral psihologic individual.

Literatura iudaică intertestamentară (eseniană) şi paleocreştină a dezvoltat ideea că demonii sunt fiinţe angelice căzute, care au corp invizibil pentru om, alcătuit din aer rece şi urât mirositor, care poate imita însă tot felul de culori şi forme iluzorii şi provocă o mulţime de sunete înfiorătoare. Deci, demonul este creat de Dumnezeu la început ca înger care, din cauza răzvrătirii împotriva Creatorului, a căzut şi a devenit rău.

Să ne întoarcem la Biblie să vedem ce ne spune acesta despre demoni. Biblia ne spune prea puţin despre perioada pre-adamică şi aproape nimic despre viitor. La începutul Cărţii facerii găsim însă un enunţ foarte important: Facerea 1.2 Dar pământul era nedesluşit şi neîmplinit şi întuneric era deasupra genunii; şi duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.

De aici începe speculaţia mea. Putem constata din versetul de mai sus că Dumnezeu exista înainte de facerea lumii, altfel duhul Lui nu ar fi putut să se „poarte” deasupra apelor tocmai create. El a preexistat miliarde şi miliarde de ani înaintea facerii. Crearea lumii nu a fost prima lucrare a Domnului. Cu toate că Geneza nu ne face nici o precizare cu privire la activitatea lui Dumnezeu dinainte de facerea cerului şi al pământului putem uşor să bănuim că Domnul nu este un Dumnezeu al pasivitității şi al non-acţiunii şi că El nu putea să nu facă nimic pînă la facerea cerului şi al pământului. Îmi este greu să-L imaginez pe Dumnezeul meu ca nefăcând nimic în veşnicia de dinainte de geneză!

Din versetul mai sus citat aflăm că era întuneric deasupra abisului. Întunericul nu are substanţă nu este ceva. Întunericul este o carenţă, o lipsă a ceva. Este lipsa luminii. Întunericul fiind o carenţă a ceva este lipsit de putere. Deşi foarte mulţi cred că întunericul este ceva ce se opune luminii. Lumina, în sine, este putere şi este materie, atât din punct de vedere teologic cât şi din punctul de vedere al ştiinţelor exacte. Retragerea luminii creează întunericul. Când stingem becul spunem că întunericul a cuprins camera. Fals: retragerea luminii sau lipsa luminii creează întunericul. Lumina unei singure lumânări este mai puternică decât tot întunericul din Lume.

În Geneza ni se precizează că întunericul era deasupra genunii. Asta înseamnă că, între lumină şi abis, trebuia să fie ceva, un obstacol care să oprească lumina să ajungă deasupra abisului. Orice ar fi fost acest obstacol era creat înaintea cerului şi al pământului. Trebuie să fi fost aşa pentru că Dumnezeu este lumină şi, unde Dumnezeu este, nu poate fi întuneric.

Biblia nu ne spune nimc despre această perioadă care, ca întindere în timp, este mult mai mare decât timpul scurs de la creaţie pînă în zilele noastre. Putem să presupunem că lumea supranaturală a preexistat momentului descris de Geneza 1.1. Biblia cuprinde 6000 de ani de la creaţie. Dumnezeu a creat înainte acel obstacol în calea luminii  care a generat întunericul menţionat în Geneza 1.2. Lumina a călătorit zeci de mii de ani prin cosmos până  a ajuns la noi. Iată dovadă că a au existat „lucruri” create cu mult mai devreme decât momentul descris în Geneză. Crearea lumii şi crearea fiinţelor spirituale nu au prea mare relevanţă pentru mântuirea noastră și, poate de aceea, nici Biblia nu intră în prea multe detalii în ceea ce priveşte geneza şi istoria acestora din urmă.

Nu putem decât să facem speculaţii cu privire la momentul creării îngerilor care, ulterior, au devenit demoni sau spirite rele prin răzvrătire faţă de Dumnezeu. Nu ştim exact când s-au răzvrătit şi când au căzut. Nici nu cred că este important acest lucru pentru dobândirea de către noi a vieţii veşnice. Cu această speculaţie am vrut doar să subliniez că demonii puteau fi creaţi cu mult înainte de facerea lumii. Nu avem nici un indiciu cu privire la momentul creării îngerilor şi nici asupra momentului răzvrătirii lor. (va urma)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*