Mâna întinsă a ministrului fără Dialog (sau de ce oamenii inteligenți eșuează în viață, iar proștii reușesc…)

Nu ne-am bucura dacă prostia ar durea! Căci nu ne-ar ferici defel durerea semenilor noștri… politici. Dar poate așa ar mai sta și ei pe acasă. Și nu s-ar mai afișa public cu tot felul de aberații. Din păcate, prostia nu le provoacă suferință celor stăpâniți de ea! Ci acelora vizați de măsurile acestor bolnavi politici. Adesea, pacienți fără să (se) știe! Și care, în loc să stea acasă, feriți de ochii lumii, își expun nestingheriți rețetarul de inepții.

Liviu Marian Pop este (încă) ministru! Și nu s-a vindecat peste noapte de prostie. Dar nici n-ar avea șanse să se vindece chiar dacă ar renunța la funcția politică. Pentru că, uneori, minunile chiar sunt imposibile. Și, deși nu știe el prea multe, că de aia e încă ministru!, Liviu Pop are măcar un principiu în viață: „decât să muncească degeaba, mai bine stă degeaba”. Că de aia e și om politic, nu?!

Și dacă tot stă degeaba, pe banii noștri, măcar să se dea sfătos. Și fudul. Și revoltat. Și înfoiat. Așa că s-a trezit pe post de gura soacrei naționale. Un fel de Vocea Prostului Naționale, cu junele Lică Pop Mareanu Agreseanu pe post de aforist politic al Dialogului neSocial al cărui tartore-trântor este (firește, „stând degeaba”!). Și ne zice cu aer de filfizon social-democrat, că s-a săturat să tot vadă în ultimii 25 de ani „oameni care ajung în diverse funcții și preferă să fie eterni spectatori”. Păiʹ, dar tu ce ești măi Lică al lui Pop?!

Și mai zice ministrul, cu aerul teatral al „scriitorului Hamlet”, dixit ministrul colega de la Cultură – tot un fel de minister al Dialogului, dar mai stilat (de pe unde i-o fi adunat PSD-ul pe toți ageamii ăștia, adevărate cranii goale nehamletiene – aceasta este întrebarea?!), că s-a săturat de „eternii spectatori” care refuză „să devină actori acolo unde au fost aleși de către colegii lor”. Și noi care credeam că sunt bilețele de papagal din butaforia managerială a lui Ponta, regizorul plagiator! De fapt, gura nărodului o spune pe ăia dreaptă.

Și poate nici nu ne-ar interesa cine alege miniștrii! Puteți, fraților, să va faceți și loterie fiscală pe roată de bancă țigănească…

Dar Popică ăsta o mai dă de un pomelnic! Că el, „Marean”, dar nu pe persoană fizică, că pe ăla l-au indexat la tubulatură, ci pe stat (degeaba) de ministru, e supărat că un sfert dintre angajații țării „continuă să aibă contracte de muncă pe salariul minim”. Și fiscalizează prin impozitul pe negândire, transmițând, cică subtil!, că „trebuie schimbat acest lucru”. Iar asta ne îngrijorează. Și chiar ne face să ne pară rău că prostia nu doare!

Pentru că, după pitrocirea aberației de a forța firmele, cât de curând, să aibă cel puțin trei angajați (altfel, le va pune mușchiul lui Ponta o taxă trimestrială să-l ținem minte) probabil se vrea și o ordonanță pentru a limita numărul contractelor pe salariul minim.

Că trebuie mulți bani la buget pentru a le asigura acestor bolnavi politici de la guvernare banii necesari pentru „a sta degeaba”. Adică a munci degeaba, că la ei, măi Popică, cam tot aia e!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*