„Femei mai bărbate decât soții lor!”

– cuvînt pentru întrUnirea de la Chișinău a primărițelor din toată Țara –

Zilele trecute s-a ținut la Chișinău o întrunire a primărițelor din spațiul românesc. Spre mirarea și plăcerea mea am fost invitat să le adresez câteva cuvinte. Am făcut-o cu emoție și încântare! Am admirat dintotdeauna virtuțile femeii, fără de care se alegea praful de viață și de umanitate. Iar după anii petrecuți în politică după 1990, sincer cred că soluția salvatoare pentru Țară și Planetă include un rol decisiv acordat femeii, femeii mame, femeii bunică. Subiect pe care îl voi dezvolta curând. Până atunci mă rezum la rândurile de mai jos, citite în plenul șezătoarei de starostele primarilor din România.

Am aflat cu mare plăcere de întâlnirea dumneavoastră, a doamnelor primărițe, care conduc comunități urbane sau rurale din cele două state românești. Sper ca în viitor numărul dumneavoastră să crească. Este bine, pentru neamul românesc, ca femeile să joace un rol tot mai important în viața noastră politică, publică! Un rol care să fie pe măsura contribuției esențiale pe care femeile noastre au avut-o în istoria Neamului românesc.

În mod deosebit mă bucur că vă întâlniți la Chișinău. Data viitoare probabil la Craiova, la Iași ori la Constanța sau Bălți. M-aș bucura să apuc și ziua în care primărițele noastre se vor întâlni la Cernăuți. Căci aceasta mi se pare a fi semnificația cea mai înaltă a întâlnirii dumneavoastră, doamne de pe ambele maluri ale Prutului: dovediți astfel că deși există azi două state românești, Țara noastră este una singură, ca și graiul nostru, ca și neamul nostru.

Am fost vreme de 45 de ani profesor la Facultatea de limba și literatura română, Universitatea din București. Adică am predat la zeci de promoții de viitoare profesoare de limba română! An de an, în preajma zilei de 1 martie le țineam o lecție specială, era mărțișorul pe care-l ofeream de la catedră fiecărei studente. Le vorbeam, în termenii dicotomiei mamă-tată, despre rolul mamei în dezvoltarea ființei fiecăruia dintre noi, demonstrând în detaliu faptul că limbajul, graiul omenesc, acest instrument care ne ascute mintea și ne modelează sufletul, este o creație a femeilor, a mamelor noastre, mult mai mult decât a bărbaților. Drept care și graiul se numește limbă maternă, cea învățată la sînul mamei, de neuitat pentru fiecare dintre noi.

Faptul că suntem ființe umane fiecare îl datorăm în primul rând mamei care ne-a deprins cu rânduielile naturii umane. Tocmai de aceea, în tradiția românească, sunt așa de importanți cei „șapte ani de acasă”, adică anii în care ai învățat să fii om. Iar asta se învață de la mamă și, dacă ai noroc, și de la bunici.

În mod deosebit, mult mai mult decât la alte popoare, în istoria noastră a românilor a contat efortul continuu de a ne păstra graiul strămoșesc, de care ne-am ținut uneori chiar cu prețul vieții! Dacă suntem azi tot români, după veacuri de grele încercări prin care am trecut, asta se datorează faptului că nu am acceptat să ne lepădăm de graiul și obiceiurile noastre românești! Or, în privința aceasta, este lucru vădit pentru toată lumea, că mama, mama și bunica, în fiecare familie de români a avut un rol precumpănitor, decisiv, în păstrarea graiului românesc și a datinilor strămoșești. A sufletului românesc.

Nu fac acum prima oară această afirmație, dar nu strică s-o repet: principala ispravă a românilor în istorie este că au dăinuit, cu graiul lor, cu modul lor de viață, cu specificul lor sufletesc unic. Și-au dat viața mii și mii de bărbați ca să apere ce aveau mai de preț: acest tezaur sufletesc al cărui depozitar era femeia, muierea de acasă, mama copiilor săi!

La capătul istoriei lor, în zilele noastre, noi românii constatăm că suntem, în Europa, dar și în lume, poporul cu cel mai bogat folclor. Folclorul românesc este nu numai deosebit de bogat, dar este și viu în viața fiecărui român, îl trăim și ca indivizi, și la nivel comunitar. Or, acest folclor este și el în primul rând opera femeilor, mai tinere sau mai în vârstă. Voi, mame și soții, mândre ibovnice sau respectabile bunici, ați creat această cultură populară în fața căreia străinii se minunează ca de ceva de neînchipuit! Fiți mai departe credincioase acestei opere: grai și suflet românesc! Este bogăția noastră cea mai de preț. N-o putem lăsa moștenire copiilor noștri prin acte notariale, printr-o semnătura pusă pe un testament. Acest tezaur trebuie sădit în fiecare suflet de copil, iar apoi trebuie să ne îngijim ca răsadul să prindă rădăcini viguroase, să aibă căldură și hrană să poată să crească, să înflorească, să rodească!

Am avut și studente și studenți din Basarabia, din Bucovina. Le-am dat la toți același sfat: să nu-i preocupe grija de a vorbi românește ca la București! Dimpotrivă, să cultive și să conserve cu mândrie vorba lor de acasă, deoarece în multe privințe în Basarabia sau în Bucovina, se vorbește mai românește ca la București!

Am scris pe acest subiect un text la care țin foarte mult, intitulat Școala Basarabeană a iubirii de Neam! Permiteți-mi să vă citez câteva rânduri din acel text, care a fost de nenumărate ori citit la radio Chișinău de marele român care se numește Ion Ungureanu:

„Dacă vorbim de o Școală Ardeleană, cu rolul ei decisiv în istoria noastră, școală prin care cu toții ne-am românit și mai mult decât eram, apoi se poate vorbi și de o Școală Basarabeană, cu același rol istoric, de fortificant al românismului la ceas de cumpănă, de restriște și de răscruce! (…) Descopăr mereu alte și alte temeiuri pentru încredințarea că rolul Basarabiei în istoria Neamului românesc aparține mai ales viitorului! Iar faptul că la 27 august 1989 la Chișinău s-au adunat mulțime de norod, cum nu s-au mai adunat vreodată românii de mulți, pentru a proclama dreptul lor de a vorbi și scrie românește, faptul că de la acea minunată întâmplare ne-am ales cu Ziua Limbii Române, confirmă că pentru neamul românesc funcționează acum și Școala Basarabeană de suflet și cuget curat românesc!”

Cu aceste cuvinte prefațez încheierea mesajului meu:

Stimate doamne primărițe, iubite mame și soții ale românilor, fie ca întrunirea dumneavoastră să descătușeze energiile latente în așa zisul „sex slab”! Este un adevăr trist să constați că în zilele noastre bărbații nu prea sunt la înălțimea exigențelor impuse de istorie. De o parte și alta a Prutului s-a ițit, pe furiș, prin vicleșug și minciună, o clasă politică ne-demnă de înaintașii neamului nostru, de Brătieni, de Pan Halipa, de Alexandru Averescu. S-ar putea ca singura noastră șansă de a primeni această clasă politică râncedă și lâncedă este ca un număr cât mai mare de românce, de soții și mame, să coboare în arenă și să preia frâiele cetății, ale Țării.

Modelul, mai bine zis icoana Vitoriei Lipan, a Anei Ipătescu, a Ecaterinei Teodoroiu, a Aniței Nandriș, să vă dea curaj să fiți mai bărbate decât bărbații voștri, și să rostiți clar și sonor, în auzul lumii întregi, că vreți să trăim laolaltă toți cei ce simțim și grăim românește. Din păcate, Unirea noastră a românilor nu este prilej de bucurie ori de satisfacție pentru vecinii noștri, pentru multe cancelarii ale unor imperii mari și tari. În fața noastră se ridică încă de pe acum semnele adversității fățișe pe care o va declanșa împlinirea Țării la dimensiunile României Mari.

Nu este ușor de precizat pașii pe care îi avem de urmat! Dar dincolo de feluritele strategii pe care le pot imagina politicienii, lucrul cel mai important este ca în cele două state românești să ducem o viață cât mai românească! Să ne îngrijim de graiul și sufletul nostru românesc, de creșterea limbii românești și a Patriei cinstire!

Să le dăm copiilor noștri în cei șapte ani de acasă avântul și elanul ca toată viața lor să și-o trăiască în demnitate și onoare, în respectul părinților și al înaintașilor, nutrind o sinceră și deplină recunoștință către bunul Dumnezeu care le-a hărăzit norocul de a se naște români! Să facem din acest noroc, norocul de a fi român, temeiul vieții noastre, al petrecerii noastre pe aceste plaiuri minunate, adevărată grădină a Maicii Domnului!

Să facem din fiecare colț de Țară un colț de rai! Această misiune vi se potrivește cel mai bine dumneavoastră, aveți simțul frumosului, al dreptății, al datoriei față de urmași, față de urmașii urmașilor noștri. Viitorul României este în mâinile voastre. Voi sunteți adevăratul chip al României! Să fiți sănătoase pe cât sunteți de frumoase!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*