N-aş mai scrie nimic despre fostul preşedinte Traian Băsescu dacă vorbăria lui publică nu ar fi relevantă pentru situaţia noastră de azi, a întregii societăţi, de la cei care conştient au participat şi participă la ce se întâmplă, la aceia care, fie din dezinteres, fie din incapacitate intelectuală, nu se implică în nimic, dar se plâng că lucrurile merg prost.
Fără îndoială cea mai vocală persoană aflată după gratii şi care nu recunoaşte nici una dintre acuzaţii, este Elena Udrea. Pe cât sunt procurorii DNA de porniţi, pe atât de mult se implică în apărarea nevinovăţiei sale Traian Băsescu. Dar, iată, Băsescu s-a grăbit să sară în televiziuni că să-şi apere, cum zice el, imaginea despre cei zece ani de stăpânire a populaţiei României. Nu de „imagine” îl doare, ci de posibilitatea de a ajunge pe mâna Justiţiei. Justiţie în legătură cu care se laudă că a adus-o pe calea cea bună. Atât de bună, încât simte nevoia acută să dea de pământ cu tot sistemul judiciar pe care l-a moşmondit.
Într-un recent interviu la un post „de casă”, Băsescu se declara uluit de faptul că Elena Udrea, Alina Bica şi Horia Georgescu au fost aduşi în justiţie, de către, spune el, Livia Stanciu, Kovesi şi Coldea. Mai exact, „trei oameni din echipa mea, arestaţi de alţi trei oameni din echipa mea”, oameni dintr-o echipă, înţelegem noi, mai largă, „cu care am reuşit să schimbăm sistemul judiciar”.
Aşadar, la o primă lectură a declaraţiilor sale, reiese că Băsescu îşi crease o „echipă” a sa, de parcă el ar fi fost stăpânul ţării. Nici un paragraf din Constituţie nu-i acordă preşedintelui dreptul de a-şi face o „echipă”, în afara celor legale, specifică Preşedenţiei, o echipă compusă din procurori, şefi de servicii de informaţii, miniştri şi şefi de partide. El, însă, ca un vătaf pe moşie, a considerat că este normal să-şi facă, pe lângă echipa prezidenţială legală, o echipă de argaţi care să-i satisfacă toate poftele de stăpân absolut. Mai clar: nu există prerogativă constituţională care să-i permită să schimbe sistemul judiciar. Orice legiferare de acest gen este de competenţa Parlamentului. Acum înţelegeţi cauza furiei cu care, sistematic, Băsescu a sabotat sistemul parlamentar?
Băsescu nu poate accepta ideea vinovăţiei celor trei arestaţi: „Va rog să mă credeţi că ştiu ce spun”. Deci, preşedintele ştie! Însă imediat se contrazice: „Nu pot să cred”, un preşedinte a numit nişte oameni şi nu îi vine să creadă că aceşti oameni au fost parte la furt. Să ne înţelegem: de la „a şti” la „a crede” este o distanţă ca de la cer la pământ şi fie în mintea lui Băsescu nu există suficientă inteligenţă pentru a face această deosebire, fie continuă să încerce să prostească oamenii care încă mai cred în el.
De fapt, problema gravă pentru Băsescu este una simplă: nu poate înţelege cum trei oameni din echipa sa arestează alţi trei oameni din echipa sa. Pentru că este a sa. Nu contează dacă cei trei arestaţi ar fi necinstiţi, important este că au fost slugile sale! Şi cum îşi permit ceilalţi trei să-şi contrazică stăpânul?! Asta pentru că se crede încă preşedintele României.
Lasă un răspuns