Cum vă cheamă, domnilor?

În ziua în care toţi iubitorii de muzică au lăcrimat şi şi-au îndoliat gândul şi veşmântul, atunci când în pământul ţării cobora pentru odihnă trupul lui Luchian Mihalea, cel care a fost una dintre vocile de aur ale neamului nostru, o măicuţă bătrână, lăcrimând, a oprit-o pe actriţa Teatrului Odeon, Adriana Trandafir (în prezent actriță a Teatrului „Constatin Tănase”) și privind-o îndelung, a întrebat-o: „Spune-mi, mamă, cum te cheamă?”. Actriţa, aflată într-un moment dificil, fiind tulburată de moartea confratelui artist, a încercat să treacă mai departe, fără să răspundă. Bătrâna a insistat: „Hai, spune-mi cum te cheamă, să ştiu şi eu cu cine m-am întâlnit și cu cine am vorbit, că prea muriţi repede!”

Câtă dreptate avea bătrâna… În aceşti ani postdecembrişti ne-am despărţit de foarte mulţi artişti, pentru totdeauna. Destinul a repetat, în felul lui, sfârşitul iubitei noastre interprete Mihaela Runceanu şi în cazul cunoscutului şi îndrăgitului Ioan Luchian Mihalea. Ne-au murit sugrumate privighetorile… De ce Doamne? Artişti sau neartişti, prea murim repede, câteodată. Murim într-un cătun uitat de lume sau într-o mare metropolă, murim „în picioare” sau „la pat”, murim pentru un ideal, murim pentru un semen sau, murim pur şi simplu. …Şi atunci, pentru că istoria sau țara nu mai are grijă, vine o măicuţă bătrână, sau altcineva, şi ne întreabă: „Cum te cheamă, mamă?” Asta ca să te pomenească în rugile ei, în rugăminţile ei, în visurile ei împlinite sau neîmplinite, atâtea câte i-au mai rămas şi ei.

Au venit zilele lui decembrie, au trecut zilele lui decembrie… Spune-mi, cum îi cheamă pe martirii noştri? Pe eroii noştri? Dar pe criminalii noştri? Pe teroriştii noştri? Eu nu am putut afla până acum nici un nume. Cum se numesc cei ce s-au prins cu dinţii de scaune şi de teamă de a nu rămâne fără scaun, au înfipt adânc ghiarele în carnea poporului? Numărăm mărunţişul din buzunare şi furaţi cu grijile zilnice ne aşezăm cuminţi, dar totuşi întotdeauna grăbiţi, la coadă, strângând pe corp o zdreanţă ce în vremea trecută folosea de culcuş motanului. Neavând creioane, copii noştrii cu adidaşi descusuţi şi ghete scâlciate scriu pe pereţi cu noroi, în timp ce femeia curăţă o sfeclă pe jumătate putrezită pentru supă. Soţul este plecat la muncă în străinătate… Libertate? Poftim? Dar ţi se prind tălpile în noroiul străzilor, iar câmpurile agricole sunt pârloagă. Nu mai avem şeptel, nu mai suntem „campioni” în producţia de… ceva acolo, mă rog! „Deh, ce altfel era mai bine ?”, ar zice cineva. „Da! Era mai bine!”, zice altcineva. Până să ne lămurim cu problema asta a Revoluţiei, zi-mi repede cum te cheamă. Hă? Cum? Dar spune-mi iute, că mâine nu vei mai fi şi mă vor întreba urmaşii, şi urmaşii urmaşilor noştri: „Cine au fost înaintaşii noştri?” şi nu vom şti ce să le răspundem.

Vor întreba copii, dar şi copii copiilor noştri, şi copiii copiilor copiilor noştri… Vă rugăm, spuneţi-ne, cum vă cheamă? Asta pentru că, odată şi odată istoria ne va întreba, iar noi vom răspunde ca în bancul acela: „Cum te cheamă, băieţaş?”, iar răspunsul a fost unul sec: „Pe mine nu mă cheamă, pe mine numai mă trimite!”

Sunteţi cumva Vasile? – nume împărătesc (Basileus), sunteţi Ioan? – vestit prin atâtea şi atâtea fapte bune, sunteţi Marin?, sunteţi Ilaşcu?, Nemeş?, Ştefan-cel-Mare?, Mihai Viteazul?, sunteţi Mihai de România care va reinstaura monarhia? Sau sunteți dintre acei Escu de care nu mai scapă România? Hai, spuneţi-ne cum ne cheamă şi cum vă cheamă… Chiar este foarte important. Cine suntem şi încotro mergem? Ce ne dorim? Cine ne întreabă şi cine ne răspunde? Cine ne doreşte şi cine ne trădează? Cine ne fură şi cine ne ajută? Deschideţi bine ochii, priviți împrejurşi întrebaţi în clar: „Cum vă cheamă domnilor?”, iar apoi notați cu grijă, literă cu literă, să știm și noi la JUDECATA FINALĂ cine și ce…

One Response to Cum vă cheamă, domnilor?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *