Nu sunt absolut deloc surprins de nivelul foarte jos la care acționați și nici de agresivitatea șovinismului pe care-l practicați. În loc că fiți persoane echilibrate și să-i reprezentanți pe toți locuitorii orașului, respectiv ai județului, indiferent de etnie, sunteți promotori activi ai șovinismului și urii interetnice. Dar, pot să înțeleg faptul că, în lipsă de altceva, promovați și domniile voastre ce vă pricepeți mai bine.
Pentru că nu suntem chiar toți proști (i-ați găsit pe unii să vă susțină tacit), îndrăznesc să vă reamintesc faptul că de 25 de ani nu faceți altceva decât să semănați ură și dezbinare, în timp ce invocați respectul și toleranța. Menționez, la întâmplare, doar câteva exemple la care se mai pot adăuga zeci, poate chiar sute.
Ați maghiarizat denumirea Spitalului Județean Covasna, care a fost redenumit, fără consultarea românilor din județ, în Spitalul Fogolyan Kristof. Sunt convins că sunt mii de maghiari în Covasna care habar nu au cine a fost acest personaj, altfel propabil perfect respectabil. Dacă vroiați să arătați că sunteți toleranți ați fi denumit spitalul județean, la care apeleză și românii din județ, și cu numele unui doctor român.
Ați maghiarizat denumirea Bibliotecii Județene Covasna, care a fost redenumită, fără consultare românilor din județ, Biblioteca Bod Peter.
Ați maghiarizat denumirea galeriei de artă din Sfântu Gheorghe, pe care ați denumit-o, fără să-i consulați pe românii din județ, Galeria de Artă Gyarfas Jeno.
Ați maghiarizat denumirile a zeci de străzi și piețe publice din județul Covasna, fără consultarea românilor din județ.
Ați maghiarizat denumirea Școlii Generale din zona gării din Sfântu Gheorghe, care a fost redenumită, fără consultarea românilor din județ, Școala Generală Ady Endre.
Ați maghiarizat denumirea Liceului din orașul Covasna, care a fost redenumit, fără consultare românilor din județ, Liceul Korosi Csoma Sandor.
Ați maghiarizat denumirea Liceului de Artă din Sfântu Gheorghe, care a fost redenumit, fără consultarea românilor din județ, Liceul de Artă Plugor Sandor.
Ați maghiarizat denumirea mai multor grădinițe de pe teritoriul județului Covasna, fără consultarea românilor din județ. Aici aș aminti doar câteva exemple, la întâmplare: Grădinița Hamupipőke, Hófehérke, Benedek Elek, Árvácska, Kőrösi Csoma Sándor, Napsugár, Csipike, Néri Szent Fülöp.
Ați maghiarizat simbolurile locale, stemele și fanioanele localităților și al județului Covasna, ați inventat steaguri locale, transformându-le în simboluri etnice maghiare, din care românii lipsesc. La adoptare acestor simboluri nu ați binevoit să țineți cont și de doleanțele românilor din județ.
Pentru orice persoană cu bun simț sunteți ridicoli, domnilor. Invocați respectul dar nu manifestați respect. Ura interetnică și șovinismul, valori pe care le promovați atât de agresiv, sunt complet opuse toleranței și respectului reciproc, valori pe care nu le înțelegeți pentru simplul fapt că nu vin din Evul Mediu.
Puteți să coborâți mai jos?
Aceste personaje sunt din categoria NICIODATA EUROPENI. Prietenii maghiari din urbea mea natală, Timişoara, sunt dezgustaţi de asemenea primitivisme incalificabile. Desigur, sunt oameni cu o inteligenţă deosebită, de o civilitate desăvârşită. Datorită lor, Tökes Laszlo NU a ajuns senator, în 1990 (pur şi simplu NU l-au votat), iar mitul revoluţionarului cu respectiva identitate a început să se prăbuşească, chiar din acel an. Ulterior, s-a dovedit, nu doar că este un individ imoral, care, chiar din tinereţe, şi-a terorizat, umilit familia, ci şi un năimit al unor înverşunate grupuri de interese antiromâneşti.
Chiar de, numericeşte, nu sunt majoritari în Harghita şi Covasna, românii sunt peste 60.000, acolo. Ar trebui să se organizeze impecabil: dacă un demers scris adresat, ACUM, Guvernului şi UE, nu va avea efect (inclusiv, fiind publicat în presă, fireşte), să iasă — paşnic, dar ferm — în stradă şi să ceară persoanelor din rândul autorităţilor locale ce s-au comportat abuziv să-şi dea demisia, deoarece respectarea legilor, şi a democraţiei nu este facultativă. De nu are efect gestul lor, astfel de solicitări trebuie exprimate şi în alte oraşe, comune din România, Guvernul trebuind a fi trezit din aţipire.
Nu pot rămâne nesancţionate comportamentele unor extremiştii care-l admiră pe Horthy, din al cărui ordin au fost — în anii ’40 — ucişi foarte mulţi evrei în lagărele de exterminare naziste, de asemenea, tot în sate şi oraşe din teritoriul cedat Ungariei fasciste prin Diktatul de la Viena, fiind asasinaţi cu ferocitate peste 800 de români, evrei şi slovaci (tentativa de purificare etnică fiind evidentă), au fost pângărite şi distruse, jefuite sute de biserici, locuinţe. Între victimele sălbăticiei fără margini au fost şi prunci străpunşi cu baioneta în pântecele mamei lor, sugari, copilaşi sub 14 paisprezece ani, adolescenţi, au fost comise violuri, au fost terorizate, torturate alte mii de persoane, iar sute de mii de oameni au fost alungaţi din casele lor, fiind siliţi a se refugia în diverse zone ale Regatului României.
Este adevărat, un maghiar demn de a-i fi cinstită memoria, Iosif Gall, a salvat de la moarte sigură mai mulţi localnici din Treznea, iar Iuhasz Sarolta, a împărtăşit soarta crudă a familiei preotului Andrei Bujor din Mureşenii de Câmpie, unde muncea, ea fiind tratată ca un om ce făcea parte din familie; după cum, spre onoarea sa, un general maghiar a fost revoltat de cruzimea imposibil de calificat a unor tineri ofiţeri unguri, ce ordonaseră represiuni, crime absolut aberante contra populaţiei civile lipsite de apărare.
“Somnul raţiunii naşte monştri”, se ştie! Imnul de stat îndeamnă la vigilenţă, demnitate, omenie, solidaritate.