Să fim mai buni, mai îngăduitori, mai toleranţi şi mai iubitori… Aşa ar trebui să fim tot timpul, însă asta este o altă poveste. Nu poţi fi tolerant cu prostia şi hoţia. Nici măcar religia nu este înţelegătoare la aceste capitole.
Nu poţi să tolerezi declaraţiile prosteşti, să fii înţelegător faţă de atacul furibund al lui Traian Băsescu la adresa Justiţiei în general şi asupra conducerii DNA şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în special. Cum poţi să înţelegi aberaţiile debitate de un fost preşedinte, care-şi făcuse din independenţa Justiţiei un reper al mandatelor sale, independenţă care nu-i mai place după ce blonda sa preferată, Elena Udrea, a ajuns în arest? Cum poţi trece peste această atitudine dublicitară a celui care, până de curând, garanta că Justiţia căreia el i-a pus bazele este total independentă?
Traian Băsescu nu este parlamentar, nu are nici o funcţie în stat care să-i interzică să se pronunţe pe tema independenţei Justiţiei. El se află în situaţia unui simplu cetăţean care are o opinie. Fostul preşedinte poate isca un scandal şi din poziţia de simplu cetăţean. A şi declarat că asta îşi doreşte. Vrea o dezbatere naţională, iar în toiul dezbaterilor apare şi scandalul. Este bine, este rău? Cel ce îşi arogă meritul de a fi pus bazele sistemului actual de Justiţie se simte obligat să intervină. El este şi cel ce i-a numit în funcţie pe cei care spune el că abuzează de scăpările legislaţiei.
Raţiunea lui Traian Băsescu este simplă. Dacă DNA colaborează strâns cu toate instituţiile de forţă, SRI şi alte servicii secrete, Curtea de Conturi, ANAF, Poliţie şi se oferă material acuzator presei, se pune presiune pe judecătorul chemat să fie imparţial. Săracul om nu mai are curajul să se pună împotriva curentului general creat şi arestează oameni care ar trebui să se apere în libertate. Nu mai funcţionează prezumţia de nevinovăţie, suspecţii, învinuiţii, acuzaţii nu mai au parte de un proces corect. Justiţia nu mai este legată la ochi atâta vreme cât judecătorii sunt oameni şi se uită la televizor. Invariabil se ajunge la Justiţia televizată. Această este, pe scurt, teza lui Băsescu. Ar fi demnă de luat în seama dacă ar fi promovat-o câtă vreme era şeful statului. Însă, când era preşedinte, de la înalta tribună a instituţiei prezidenţiale, dădea sentinţe pentru adversarii săi. Lista este destul de lungă şi cuprinde foştii moguli, foşti miniştri, un fost prim ministru, foşti parlamentari, oameni de afaceri, foşti ziarişti. Într-un cuvânt, el a creat sistemul, iar acum nu face altceva decât să se autoperfecţioneze.
E drept, DNA are dreptate, ţara trebuie curăţată, corupţia a pătruns până în cele mai mici cotloane şi trebuie scoasă la suprafaţă. Ceea ce trebuie să înţeleagă Traian Băsescu este că aşa nu se mai poate. Nu ne putem îndrepta nici spre o republica a procurorilor, numiţi de Băsescu „Dumnezii naţiunii”, dar nici nu pot fi acceptate cazurile de corupţie care duc ţara de râpă.
Lasă un răspuns