Am urmărit cu multă emoţie pe 27 aprilie, într-o seară de luni a anului 2009, cum Doamna Teatrului Românesc Margareta Pogonat urca pe scenă la Gala decernării premiilor UNITER. A urcat cu multă demnitate pe scenă, pentru a primi Premiul pentru întreaga activitate.
Atunci, vocea sa caldă, dar vibrând de emoție, avea să ne transmită un mesaj aproape testamentar: „Totul este să vrei să faci ce-ţi place să faci. Asta am făcut eu făcând actorie. Dacă vrei să-ţi faci bine meseria trebuie să depui foarte mult efort ca să fii cel mai bun. Cred că este o deviză generală pe care o are toată lumea”. Doamna Margareta Pogonat, în afară de cariera teatrală care a consacrat-o, şi-a construit cu răbdare şi meşteşug o carieră prestigioasă de pedagog, predând din anul 1992 la Facultatea de Teatru a Universităţii Ecologice, dar şi la Media Pro – Facultatea de Film. Din anul 2002 a fost conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti.
„După ce am ieşit la pensie de la Teatrul Nottara, am mai avut câteva roluri principale la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. Făceam naveta, dar în anul 1998, nu am mai putut să rezist. Aveam an terminal cu studenţii mei şi trebuia să creez spectacolele de licenţă. Nu am suferit atât de tare pe cât credeam în momentul în care am părăsit scena. Mi-am revărsat toată creativitatea şi puterea în toate spectacolele pe care le-am semnat ca profesor şi care sunt în totalitate realizate de mine: decorurile, costumele, regia, lumina, ilustraţia muzicală – lucruri pe care nu le făcusem în viaţa mea. Am cumpărat materialele, am făcut schiţele, am lucrat totul cu mâinile mele. Munca aceasta m-a solicitat, a fost incitantă, şi în felul acesta am uitat că nu mai sunt pe scenă. Am încercat să-mi pun la treabă imaginaţia”, mărturiseşte doamna profesoară. „Sunt multe vârfuri ale tinerei generaţii care trebuie stimulate cu roluri noi. Este important să aibă chiar şi eşecuri. Nu au altă şansă decât să joace, ca să reuşească”. Margareta Pogonat îşi plănuise întoarcerea pe scenă la Teatrul Nottara, dar proiectul a căzut şi nu i s-a mai propus o altă colaborare. „Nu m-am dus niciodată să-mi aleg un rol sau să presez un director de teatru să mă lase să joc într-o anumită piesă. N-am făcut-o niciodată. Există o demnitate a meseriei, pe care n-o pot ignora”.
Știa că în acestă profesie de credință trebuie să ai și demnitate, nu să accepți tentantul compromis aflat la îndemână: „Mama mea a fost actriţă. M-am născut şi am crescut în teatru. Mi se părea un lucru foarte simplu. De fapt, visam să fiu medic şi nu orice fel de medic, ci chirurg că aşa era pe vremea aceea. Copil fiind, nu-ţi dădeai seama cât e de greu. Eram născută între actori şi mi-era foarte la îndemână. S-a întâmplat să fiu nevoită să dau la facultate şi să aflu astăzi că poimâine este examenul la facultatea de teatru. Am învăţat două poezii, am luat şi aşa am rămas în teatru. Dacă te apuci de o facultate vocaţională, de artă, de taetru, de pictură, de canto, trebuie să ştii că nu este mai uşoară decât medicina sau orice altceva. Munca în artă nu se măsoară cu nimic. Tu consumi din tine şi, deci nu te economisi dacă vrei să o faci bine. Pe studenţii mei îi învăţ ceea ce am învăţat şi eu: …Teatru. Adevărul, realitatea, sinceritatea, inventivitatea, îi învăţ să se culturalizeze, pentru că eu consider că un actor prost şi incult nu îşi mai are locul. Nu întotdeauna reuşesc, dar măcar ştiu că am încercat. Toată viaţa am făcut sacrificii pentru teatru, în ceeea ce mă priveşte, în ceeea ce priveşte familia mea. Am o fiică şi o nepoată cărora le-am alocat mai puţin timp decât ar fi meritat. Am jucat foarte mult în provincie, au fost ani de zile în care făceam naveta de dimineaţa până noaptea târziu. Mă felicit pentru răbdare şi pentru perseverenţă. Oricât de multe greutăţi am întâmpinat, am mers cu perseverenţă înainte şi am ajuns nu chiar acolo unde mi-am dorit, dar nu mă pot plânge. Fiecare rol pe care l-am interpretat a avut ceva care făcea parte din mine, pentru că altfel nu puteam să ajung până acolo. Niciodată nu am fost tentată să renunţ la cariera mea. Dacă nu eram conştientă că am îmbătrânit, nu coboram de pe scenă. Am coborât şi mi-am prelungit cariera în studenţime…Mi-a fost foarte dragă şi îmi este foarte dragă meseria de actor de teatru şi de cinema. M-am simţit bine atât pe scena de teatru cât şi în film. Sigur că un mic avantaj a avut filmul, pentru că exprimarea este mai cu economie de mijloace, mai interiorizată, cu mai puţină expansivitate decât în scenă. ”
Profesoara şi actriţa Margareta Pogonat s-a născut pe 6 martie, 1933, la Iaşi. Tatăl, Alexandru Pogonat, (fiul lui Petru Pogonat), a fost jurist şi ofiţer, mort în război în prima linie când armata română a trecut Prutul. Mama sa a fost actriţă. Margareta Pogonat a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în anul 1959, la clasa profesorului Alexandru Finţi.
Imediat după debutul cu „Două lozuri” (1959) alături de Grigore Vasiliu Birlic, pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, actriţa joacă pe scena naţionalului ieşean (1961-1963) şi mai apoi, până la pensionare, la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Din 1974 a jucat și la Teatrul Giuleşti, iar Teatrul Nottara i-a fost casă. Aici a jucat în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, „Copiii Soarelui” de Maxim Gorki, „Jocul” de Aurel Băieşu, „Dansul morţii” de August Strindberg și multe alte spectacole.
Actrița este cunoscută în film, mai ales pentru rolul pe care l-a avut ca mama lui Pistruiatul, din celebra serie de filme cu același nume. Margareta Pogonat a interpretat multe roluri în filme artistice, dintre care menționez pe cele din peliculele „Pasărea Furtunii” (1956), regia Dinu Negreanu, „Două lozuri” (1957; rol: Tinca) – regia Gh. Naghy, „Lumină de iulie” (1961) – regia Gh. Naghy – Miheles, „Amintiri din copilărie” – regia Eugenia Bostan (rol: Țiganca; 1964), „Tinereţe fără bătrâneţe” – regia Eugenia Bostan (1969), „Apoi s-a născut Legenda” (1969), „Meandre” – regia Mircea Săucan (rol:Andra; 1967), „Actorul şi sălbaticii” – regia Manole Marcus (rol: Elvira Caratase; 1975), „Gloria nu cântă” – regia Alexandru Bocănet (1976), „Zestrea” (1972), „Pope Joan” (Papesa Ioana; rol: Village woman; 1972), „Drum în penumbră” (1972), „Dragostea începe vineri” (rol: Șefa de echipă Marieta; 1972), „Pistruiatul” – regia Francisc Munteanu (rol: Mama lui Pistruiatul; 1973), „Când trăiești mai adevărat” (TV; 1974), „Trei scrisori secrete” (1974), „Orașul văzut de sus” (1975), „Pasărea speranței” (TV; 1976), „Regăsire” (1976), „E atât de aproape fericirea” (rol: Mimi Raiu; 1977), „Clipa” (1979), „Visul unei nopți de iarnă” (TV; rol: Doamna Panait, mama Mariei; 1980), „Lumini şi umbre” – regia Andrei Blaier (Partea I – 1981; Partea II – 1982), „Convoiul” (1981), „Pistruiatul” regia Francisc Munteanu (I – Evadatul; II – Ascunzișuri; III – Insurecția; rol: Mama lui Pistruiatul; 1986), „Gaițele” (film TV; 1993), „Crucea de piatră-ultimul bordel” – regia Andrei Blaier (1994), „Binecuvântată fii, închisoare” (rol: Maria Antonescu; 2002), „Cuscrele” (serial TV, 2005), „Amantul marii doamne Dracula” (serial TV; 2005), „Margo” (2006). Îmbinare de forţă şi tandreţe, personajele sale cinematografice sunt ataşante prin echilibrul şi sobrietatea interpretării.
La Teatru Național Radiofonic vocea inegalabilă a actriței Margareta Pogonat a rămas pe suportul magnetic în următoarele piese de teatru: „Băiatul care nu vrea să crească mare”, „Caravana cinematografică”, „Dumnezeu binecuvântează America”, „Eugenie Grandet”, „Maitrey”, „Om și Luceafăr – Eminescu”, „Rudin”, „Troienii din Cartagina” și în multe alte piese memorabile.
Pentru deosebita sa contribuție la dezvoltarea culturii române, în anul 1967 i s-a acordat medalia Meritul Cultural Clasa I „pentru merite în domeniul artei dramatice”. De asemenea, mai primeşte Premiul ACIN de interpretare în 1972 (cu filmul „Drum în penumbră”, regia Lucian Bratu), dar şi în anul 1973 (cu filmul „Zestrea”, regia Letiţia Popa şi „Dragostea începe vineri”, regia Virgil Calotescu). În 2009 a primit Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
După activitatea didactică din cadrul celor două facultăți de teatru la care a fost profesoară în perioada 1992 – 2011, doamna Margareta Pogonat a predat ştafeta de profesor asistentului universitar Cristian Toma, cel alături de care a lucrat mulţi ani. Apoi, într-o zi de mai a anului 2014, a pornit în lunga sa călătorie de dincolo de nori. Foștilor studenți, actuali absolvenți ai specializării Artele Spectacolului (Actorie), Doamna Teatrului Românesc Margareta Pogonat le-a lăsat un mesaj testamentar: „Vreau să-şi aducă aminte că au terminat facultatea cu un rol care le-a pus probleme şi că au avut un ajutor în existenţa mea lângă ei.” Și noi, colegii profesori din cadrul Departamentului Arte al Facultății de Arte din cadrul Universității Spiru Haret din București vom păstra o memorie vie acestei mari actrițe și profesoare.
În anul 2011, ca un ultim omagiu adus marii actrițe Margareta Pogonat, aceasta a primit o stea pe aleea „Walk of Fame” din faţa cinematografului din Ploieşti.
Lasă un răspuns