Printre păduri născute din păduri, ce unele din altele suie către coamă în valuri-vălurețe, sub un cer albastru răsfrânt în ochiuri de apă şi oaze de linişte, se înalță Mănăstirea Ciolanu – mănăstire de călugări – își oferă frumusețea în toată splendoarea sa. Localizată la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe versantul sudic al dealului Ciolanu, către apa pârâului Nișcov, această mănăstire – singura din județul Buzău atestată din secolul al XVI-lea – are în incinta sa două biserici: prima cu hramul Sfântului Gheorghe, iar cea de a doua cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Legenda spune că la anul 1590 Doamna Neaga, soția domnitorului Mihnea Turcitul, a construit prima biserică. Acest lucru poate fi atestat și pe baza unei inscripții descoperite la anul 1857. Alte surse indică ctitori pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu și Dragomir Sorescu din Vernești, la anul 1568, pe baza documentelor legate de biserica veche, una de dimensiuni modeste, considerată puțin probabil a fi o ctitorie domnească. După lupta de la Năieni, pe aici a trecut şi s-a rugat marele voievod Mihai Viteazul – Întregitorul de Țară, fapt pe care ține să îl amintească reputatul istoric Nicolae Iorga. Pădurea, cât şi alte bunuri, au fost donate aşezământului monahal de boierul Dumitru Ciolanu, în secolul al XVIII-lea, iar edificiului existent aici i se anexează un pronaos, peste două veacuri. La anul 1828, episcopul Chesarie al Buzăului înalţă marea biserică. Mănăstirea a fost reconstruită în 1862, după ce, în anul 1855, a fost distrusă de un incendiu. Ea are și un muzeu valoros unde pot fi admirate icoane, obiecte de cult și veșminte religioase. Printre obiectele de cult aflate aici se numără şi trei icoane purtând semnătura marelui pictor român Gheorghe Tattarescu (1886), nepot al lui Nicolae Teodorescu Pitarul, cel care a zugrăvit biserica mare și care a condus școala de pictură de la Buzău, pe la jumătatea secolului XIX. În inegalabilul muzeu de aici, ca dovadă a vetrei de cultură existente, s-au adunat pentru turiștii vizitatori unelte aparţinând foştilor olari, legători de cărţi, stupari, ciobani, cioplitori în lemn, pictori proveniţi din şcoala Buzăului, manuscrise copiate în mănăstire, primele lucrări ale tiparniţei buzoiene, descoperite aici alături de originalul Tetraevanghelului lui Coresi, icoane pe lemn româneşti, ruseşti, arabe, greceşti și obiecte de cult de mare valoare.
Din Grecia, ca un semn de bunăvoință, în jurul anului 1830, au fost aduse la Mănăstirea Ciolanu moaștele mai multor sfinți, care acum se află într-o raclă din biserica mare. Astfel, mănăstirea se bucură de ocrotirea Sfinților Părinți Gheorghe, Mercurie, Pantelimon, Haralambie, Trifon, Eftimie, Ignatie, Acachie, Neofit și Parascheva, ei fiind cei ce ridică un nimb de slavă peste această zonă mirifică.
Dincolo de zidurile mănăstirii, parcă crescute din pământ, se ridică piatra albă a statuilor uitate din fosta tabără de sculptură Măgura, altare ale artei dedicate doar cerului şi ierbii, căprioarelor şi greierilor -lăutari, aflate în așteptarea vizitatorilor.
Aici, în această diademă a naturii, având prinse în monturi de soare lucrări valoroase ale spiritului laic românesc, aici s-ar fi putut construi bijuteria regală a României cunoscut sub numele de Castelul Peleş, dacă în drumul său pe aceste meleaguri, bidiviul Regelui Carol I, aflat aici spre a alege loc de temelie… nu își rupea piciorul la intrarea pe domeniul Mănăstirii Ciolanu. Trăind o asemenea întâmplare și socotind-o ca „un semn de la Dumnezeu”, monarhul a renunţat la ideea de a ridica aici castelul său regal şi mai apoi şi-a îndreptat privirea spre Sinaia, ca loc de aşezământ a monumentalei construcţii. Totuşi, impresionat de vraja acestor locuri şi dorind să răsplătească cumva bucuria şi frumuseţea ce i s-au oferit necondiționat, Domnitorul Carol I dăruieşte biserica de aici, la anul 1870, cu un policandru deosebit.
Deşi au trecut anii, iată că aproape totul este neschimbat aici, pe unde a trecut Domnitorul Carol I al Românei, iar policandrul dăruit dăruieşte la rândul său la nesfârşit din lumina sa pelerinilor ce, cu iubire în inimă, au trecut și încă trec pragul aşezământului monahal.
Lasă un răspuns