Deznaţionalizarea ţării…

Națiunea - DecebalDupă ce s-a concretizat şi s-a materializat devalizarea economico–socială a ţării, urmează supremul supliciu. Deznaţionalizarea ţării! Metodele sunt simple şi vin ca o completarea a ceea ce s-a întâmplat în cei 20 de ani până în această perioadă. Prin infiltrarea politicului şi în Biserica Strămoşească, aici din păcate cu acordul clerului, şi nu există nici o scuză pentru aceştia… Nu doresc să dezvolt subiectul mai mult decât este necesar. Sunt român ortodox prin naştere şi nu sunt un specialist în religii. Dar, faptele vorbesc de la sine.

Aceasta „cumetrie/încuscrire” a politicului cu BOR nu a fost şi nu este în avantajul omului de rând. Apoi transformare BOR într-un imens SRL cu marketing şi management este total inadecvată! Nu mai vorbin de parteneriatele, deja ştiute de toată lumea, între diferiţi interlopi/politicieni şi unii înalţi ierarhi, folosindu-se lozinca… „totul pentru binele credincioşilor”! Avem din păcate, asemenea „parteneriate” în fiecare judeţ… Una peste alta, BOR, prin reprezentanţii săi, continuă să-şi menţină aceaşi linie de nerecunoaştere, de negare şi de ignorare a grşelilor grave din interiorul său. În momentul în care nu-ţi recunoşti păcatele, nici nu ai ce să îndrepţi…

Şi… Lipsa programelor naţionale (de la cel mai mic sat si până la Patriarhie) socio-educative şi de întrajutorare a nevoiaşilor de oriunde s-ar afla, în special din ţară, de la copii din familii destrămate şi până la omul de rând fără adăpost, fără serviciu, şi fără asistenţa socio-medicală, aici este o mare lipsă de responsabilitate şi de uniune naţională, aşa cum proclamă adeseori clerul BOR… Ca să ai uniune naţională, în primul rând, trebuie să ai compasiune pentru nevoiaşi, să te cobori la nivelul durerilor şi necazurilor lor şi să ai deschidere pentru rezolvarea gravelor probleme sociale ale acestora, nu să te afişezi în maşini de lux de zeci de mii de euro, pe lângă politicieni şi să clădeşti mii de lăcaşuri de cult, care, în curând vor fi pustii. Goana după bani, funcţii şi putere a zăpăcit totdeauna şi minţile cele mai luminate!

Nu este o critică la adresa BOR, ci o reprezentare a faptelor sale, văzute şi ştiute de toată lumea şi care, încet dar sigur, vor îndepărta enoriaşii de Biserica Strămoşească. Aici se doreşte să se ajungă, să scindeze naţiunea, să taie legătura care uneşte, biserica şi societatea! Pentru toate minţile limpezi care pot vedea, marele pericol ce ne paşte.

Falsificarea istoriei şi tradiţiilor româneşti, având la îndemână presa şi mass-media precum şi subordonarea principalelor instituţii de cultură şi de control, anumiti „istorici/jurnalişti erudiţi” încearcă să denatureze faptele şi personajele cheie ale istoriei neamului românesc. Avem aşadar articole tendenţioase despre marii domnitori şi eroi ai neamului, prin care se prezintă insinuant şi calomniator, viaţa lor privată. Prin urmare putem citi despre viaţa intimă a lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş, Alexandru I. Cuza. Despre amantele lor, despre numărul soţiilor, despre orgii şi despre copii ilegitimi ai acestora, despre fapte de arme, care nu s-ar fi derulat aşa cum am învăţat noi toţi!

Unii ar putea spune, că nu este nimic rău aici, să fie transparenţă. Da, dar până unde merge aceasta transparenţă?! Şi ştim deja cum se aplică educaţia în şcoli unde nu se învaţă despre patriotism şi unde nu se pune accentul pe faptele de jertfă şi sacrificiu ale înaintaşilor noştri şi unde în general educaţia lasă de dorit. Se promovează incultura şi Kitsch-ul. Cum va fi considerat de generaţiile tinere patriotismul şi vitejia acestor înaintaşi, dacă vor învăţa (citi pe net) mai întâi că au avut amante, trei-patru soţii şi copii nerecunoscuţi. Că luptele lor şi faptele lor ar fi fost eronat arătate până acum, iar în prezent au fost scoase la iveală ’„adevaratele’’ lor fapte!?

Inutil să mai comentez că se umblă subtil la fiinţa naţională, că generaţiile care vin nu vor avea respect pentru istoria ţării, istorie care nici în prezent nu este definitivată, ca şi studiu în şcoli, şi care se rescrie pe alte coordonate cu false valori!

Apoi avem şi o dezfiinţare subtilă a unor clasici ai literaturii şi culturii române, cum ar fi: Slavici ca fost spion… Maiorescu un mason… Eminescu, un afemeiat mort de sifilis… Creangă, marele povestitor, un răspopit şi primul scriitor de povestiri pornografice… Nichita Stănescu un alcoolic etc. etc. sunt doar câţiva denigraţi subtil şi promovaţi într-o lumină, proastă, compromiţătoare, iar tânăra generaţie îi va cunoaşte aşa, înainte de a le cunoaşte opera şi faima lor de poeţi, scriitori, artişti consacraţi, care au pus piatra de temelie naţiunii române.

Prin urmare se umblă subtil la deznaţionalizarea României prin defăimarea marilor valori de patrimoniu şi a unor celebritaţi Naţionale/Internaţionale ale istoriei şi ale Literaturii şi artei româneşti! Uşor dar sigur, tânăra generaţie, ajunsă la putere, nu va avea nici discernământul, nici o reţinere şi nici un scrupul în a înstrăina tot, de a vinde inclusiv mormintele „părinţilor” spirituali, ai celor care au păzit şi apărat ţara de cotropitorii săi, cu preţul vieţii lor şi care nu au putut s-o ia prin lupte, o vor lua acum prin aceasta „Deznaţionalizare a României”.

De departe cel mai dureros lucru este lipsa de reacţie şi lipsa de atitudine faţă de aceste acte de vandalism asupra istorie şi culturii naţionale, de denigrarea a tuturor valorilor patrimoniale şi toate acestea pentru un pumn de arginţi şi pentru puterea care împietreşte inimi şi orbeşte privirea vigilentă a societăţii în ansamblul său.

Nici o instituţie nu este capabilă să se redreseze şi să ia atitudine şi nici o organizaţie apolitică nu a reuşit să se ridice şi să se opună acestui tip de sistem politic.

În lipsa oricăror opozanţi serioşi, acest grup infracţional de politicieni veroşi îşi fac de cap, eludând legi şi reglementări, devalizând tot ce se poate devaliza, acaparând averi inimaginabile devenind o forţă negativă demoralizând şi demolând societatea românească! Dar puterea politică avangarda crimei organizate are mereu pregătit

„Un sistem eficient de manipulare a opinei publice si de neutralizarea controlului social”. Pentru a câta oară ridic această întrebare: Mai există o forţă de opoziţie capabilă să se opună acestor devalizări, acestui vandalism socio-economico-cultural? Mai avem capacitatea de a ne regrupa forţele, pentru a contracara derapajul definitiv al naţiunii române? Vom mai putea recupera vreodată cei 25 de ani de haos total şi de ruinarea ţării? Aceasta este moştenirea ce o lasăm copiilor şi nepoţilor noştri?

Inutil să mai cautăm răspunsuri atâta timp cât singura noastră acţiune de protest se rezumă doar la articole sau la critici pe bloguri și/sau alte site-uri virtuale… O opoziţie virtuală nu va duce si la o Naţiune Română virtuală? Nu cumva peste 10-15 ani vom arăta generaţiilor viitoare, doar o istorie virtuală a României?

2 răspunsuri la “Deznaţionalizarea ţării…”

  1. Dragos spune:

    Din pacate nu mai e nimic de facut. Pe cei care ne conduc nu-i intereseaza problemele Romaniei si romanilor. Copii lor deja traiesc in occident, ei isi fac cumparaturile si vacantele acolo. Sa ne intoarcem la un socialism democratic sau o democtratie socialista iar nu e posibil. Am fi mancati cu fulgi cu tot in cateva luni. Asa numitele democratii occidentale isi bazeaza prosperitatea pe subjugarea economica a altor tari. Franta controleaza fostele colonii africane, Germania si-a asigurat prosperitatea pe spatele fostelor tari comuniste, UK are armate in 40 de tari de unde isi asigura materii prime si venituri substantiale. Exceptia sunt tarile nordice care au un interesant si unic sistem democrato-socialist, dar noi suntem la polul opus ca si mentalitate. Trebuie sa ne impacam cu gandul ca vom dispare ca stat si ca natie in max., zic eu 50 ani

  2. Martianu1969 spune:

    Corect,total de acord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*