O idee bună şi de urmat. Băsescu cere cetăţenia Republicii Moldova!

De numeroase ori am fost un critic al preşedintelul Traian Băsescu, dar recenta iniţiativă a sa de a cere cetăţenia Republicii Moldova mi se pare salutară şi demn de urmat şi de către ceilalţi români. Cu ocazia vizitei la Chişinău, fostul preşedinte Băsescu a declarat că va cere autorităţilor moldovene acordarea cetăţeniei Republicii Moldova. În timp ce-l decora pe Băsescu cu ordinul „Ştefan cel Mare”, cea mai mare decoraţie acordată de fraţii noştri, preşedintele N. Timofti a declarat că îi va acorda cetăţenia Republicii Moldova fostului preşedinte român. Cu această cerere Traian Băsescu aruncă mănuşa autorităţilor de la Chişinău şi le încearcă basarabenilor cu adevărat dacă dorinţa de unire cu România e reală. Peste 20 de ani nomenclatura politică de la Chişinău s-a scuzat că nu poate realiza unirea cu România, ba că nu îi lasă Rusia, ba că Ucraina se împotriveşte, ba că sunt comuniştii lui Voronin la putere.

Mereu s-au găsit pretexte ca Republica Moldova să nu se unească cu Ţara Mamă. Şi la 1859 marile puteri s-au opus unirii, dar românii au găsit o soluţie inedită şi ingenioasă, în ciuda opoziţiei Rusiei şi Austriei, ca să se unească, alegându-se un singur principe la Iaşi şi Bucureşti în persoana colonelului Cuza.

După 1990, România a acordat sute de mii de burse la elevii şi studenţii moldoveni să înveţe în Ţara Mamă, Bucureştiul a oferit ajutoare financiare, curent electric, petrol şi gaze Chişinăului în speranţa unirii. Mai mult peste un milion de moldoveni au primit cetăţenia română, mulţi dintre ei profitând de paşaportul românesc ca să poată lucra în Uniunea Europeană.

În acest context, gestul lui Traian Băsescu e o chemare la adevăr, a autorităţilor moldovene şi a fraţilor noştri de dincolo de Prut. Sunt ei oare sinceri în dorinţa de unire? Clasei politice de la Chişinău îi sunt mai dragi privilegiile funcţiilor de preşedinte, premier, de miniştri, ambasadori sau statutul de parlamentari ai unui stat independent decât unirea cu România, care ar duce la dispariţia acestora? Eu doresc ca noi, cât mai mulţi români din România, să cerem cetăţenia Republicii Moldova şi să facem unirea de facto. Poate aşa nu vor mai găsi scuze politicenii moldoveni de la Chişinău că nu se poate face unirea că nu vor ruşii, deşi Duma de stat de la Moscova a cerut public revenirea Moldovei la România. Gestul lui Traian Băsescu e o chemare pentru basarabeni spre ceasul adevărului şi sincerităţii, în faţa Ţării Mamă, România.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*