Cea mai mare statuie de piatră din întreaga Europă – Statuia Regelui Decebal

Colosul de piatră de 128 de metriîn care este sculptată statuia regelui dac Decebal, se află amplasat pe malul stâng al fluviului Dunărea, în golful Mraconia (zona cataractelor de la Cazanele Mici), pe malul stâng al Dunării, acolo unde adâncimea apelor este cea mai mare (120 de metri), între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropierea orașului Orșova și a fost ales de către Iosif Constantin Drăgan, încă din anul 1985. Locul ales pentru sculptura monumentală este foarte bine plasat; se vede perfect de pe orice navă ce străbate Dunărea la Cazane și nu este accesibil decât cu barca. Statuia lui Decebal modelată în munte, se înalță maiestuos într-un ținut ce marchează originea umanității și consemnează milenii de civilizație. Mărturie stau descoperirile făcute în zonă de-a lungul timpului. În peșterile Chindiei și Livădița, la 7 kilometri de Moldova Nouă, au fost descoperite cele mai vechi semne de viață, datate cu 35.000 de ani î. Hr.

Gigantica statuie în basorelief îl reprezintă pe viteazul Decebal, ultimul rege al Daciei și este înaltă de 55 m și lată de 25 m (lungimea ochilor: 4,3 m, lungimea nasului: șapte metri, lățimea nasului: patru metri). Ea a fost sculptată după modelul chipurilor celor patru preşedinţi americani reliefați în stânca Muntelui Rushmore din statul american South Dakota: Washington, Jefferson, Lincoln şi Theodore Roosevelt. La ora actuală este cea mai mare statuie sculptată în piatră din Europa: are cu doar șase metri mai puțin decât Statuia Libertății, dar cu opt mai mult decât monumentul lui Hristos din Rio de Janeiro, și cu aproximativ 10 metri mai mult decât înălțimea anticului Colos din Rhodos. Dacă o încadrăm doar în categoria basoreliefuri-montane-in-situ, ea se plasează undeva pe locul al IV-lea în lume, după Complexul statuar de la Abu-Simbel de pe valea Nilului din Egipt (construit cu circa 1.300 ani î.Hr. de către faraonul Egiptului antic – Ramses al II-lea), Sculptura celor patru președinți americani din munții Rushmore, Statele Unite (construită între anii 1927-1941), urmată de ansamblul celor două statui reprezentându-l pe Buddha de la Bamiyan din nord-estul Afghanistanului (construit în primele secole ale erei noastre și distruse în anul 2001 de către milițiile Talibane).

Ideea și inițiativa construirii acestei statui i-a aparținut în întregime omului de afaceri italian de origine română Iosif Constantin Drăgan (1917–2008), un pasionat cercetător al istoriei vechi a României. Iosif Constantin Drăgan a întreprins studii și cercetări personale în acest domeniu și a scris numeroase cărți despre istoria dacilor și a tracilor („Noi, tracii”; „Imperiul Romano-Trac”, „Mileniul imperial al Daciei”). Tezele sale sunt deseori asociate cu protocronismul și extrem de controversate în rândul istoricilor.

Dacă este să comparăm lucrarea românească cu sculpturile realizate pe Muntele Rushmore (SUA), realizarea celor din urmă a durat 14 ani (1927-1941), la acel proiect lucrând peste 300 de sculptori-alpiniști, iar activitățile de creație la chipul regelui Decebal s-au desfășurat pe timpul a zece ani (1994-2004) și numai 12 persoane au lucrat la realizarea lui. Execuția proiectelor și a machetelor la statuia lui Decebal a început în anul 1993, după ce Iosif Constantin Drăgan a cumpărat muntele ce urma să fie modelat. Costurile realizării sculpturii s-au ridicat în final, la peste un milion de dolari. Sculptorul italian Mario Galeotti, din Piatra Santa – localitate în care și-a avut atelierele și Michelangelo – a venit la fața locului, a luat probe pentru analiza rocii și a făcut primele schițe. Tot el a făcut în anul 1994 prima machetă a lucrării, dându-și concursul și la partea de degroșare a stâncii, partea artistică revenind apoi lui Florin Cotarcea, sculptor român. Pentru modelarea stâncii native s-a folosit peste o tonă de dinamită.

Executarea lucrărilor a demarat cu defrișarea tufișurilor crescute pe stâncă. Următoarea etapă a constat în curățarea bucăților de rocă friabile, care puneau în pericol viața oamenilor. Datorită amplasării acestui pinten de stâncă, nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru și materialele necesare fiind transportate cu barca și în saci de 40-50 de kilograme, transportați cu spatele sau pe brațe. Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic și foreza, șpitul și barosul. Lucrările s-au desfășurat doar în perioada martie-octombrie a fiecărui an, perioada de iarnă nefiind prielnică acestui proiect. Legătura cu pontonul pe care se afla stânca modelată de sculptori a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii și până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuiau să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în doua ture de câte șase ore: de la 7,30 la 13,30 și de la 13,30 până la 19,30. În perioada de vară, pentru că stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile, se lucre mai mult dimineața și seara. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor, atât de necesare. Din cauza acestor condiții dificile de lucru au avut loc și câteva accidente. S-a întâmplat ca o echipă de cinci persoane, care lucrau pe schelă, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii, odată cu prăbușirea acesteia, au căzut în gol câțiva metri. Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin. A mai fost o întâmplare demnă de a fi menționată: la un moment dat, ca urmare a trepidațiilor din timpul lucrului, dar și a stâncii cu tendințe friabile, nasul lui Decebal, care avea o înălțime de șapte metri, s-a fisurat și exista pericolul de desprindere și cădere. Pentru că nu exista nici o posibilitatea de salvare, s-a renunțat la acel bloc imens de piatră. Astfel, o mare parte din nasul lui Decebal a fost dinamitat, pentru o mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat din marmură și fixat de restul statuii cu tije de oțel-inox de doi metri lungime, fiind întărit cu armătură de fier și ciment.

Întreaga odisee a realizării altoreliefului sculptat în stînca de calcar cu inserții de marmură, înfățișând capul regelui Decebal, a durat 10 ani, fiind finalizată în anul 2004. Sub capul lui Decebal s-a săpat în stâncă o inscripție în limba latină: „Decebal Rex – Drăgan fecit” („Regele Decebal – făcută de Drăgan”). În cei zece ani de modelare a muntelui au fost date 20.000 de găuri, s-a folosit o cantitate impresionantă de dinamită, sute de capse și peste 20 de mii de metri de fitil, fiind dislocați peste 6.000 de metri cubi de stâncă. Este o lucrare titanică, în care s-a investit enorm de mult. Singurul lucru care deranjează, după ani și ani, este că, după părerea mea, acestei opere de artă nu i s-a făcut suficientă publicitate în țară. Au venit turiști și echipe de filmare din Ungaria, Germania, Italia, Olanda, SUA și alte țări, și s-au minunat de frumusețea peisajului și de maestuozitatea lucrării sculpturale. Bine că au venit ei singuri.

De ce s-a dorit amplasarea acestei statui în acestă zonă? Pentru a răspunde unui alt mesaj în piatră vechi de 2000 de ani, aflat chiar în fața statuii, dar pe malul sârbesc al mărețului fluviu Dunărea (Istru; Danubiu). Aici se găsește „Tabula Traiana”, o placă memorială antică, având 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime, ridicată de adversarul de moarte al regelui Decebal, împăratul Imperiului Roman Traian, pentru a marca marșul trupelor imperiale romane spre Dacia, dar și finalizarea drumului militar roman al lui Traian prin zona Cazanelor Dunării. Acest monument roman, în perioada de dinaintea construcţiei barajul de la Porţile de Fier I, a fost strămutat de la locul de origine, ţinând cont de faptul că apele fluviului aveau să crească considerabil. Astfel, pentru a putea fi salvat, acesta a fost ridicat la o înălţime de aproape 30 de metri. Este de altfel locul unde se poate vedea şi astăzi. „Este unul dintre cele zece monumente de acest gen care au fost dăltuite în stâncă de-a lungul celor 40 de kilometri cât avea acest drum, realizat de romani. Ştim că o parte din aceste tabule s-au mai păstrat până în secolul al XVIII-lea sau al XIX-lea, potrivit câtorva stampe din epocă păstrate”, spune Marin Neagoe Iulian, muzeograf la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier. Placa antică este fixată în piatră şi pe ea sunt reprezentaţi doi delfini plutind pe ape şi un vultur pe cer.

Scrisul este cioplit în piatră, iar figurinele şi ornamentele sunt sculptate în relief. Din informaţiile existente în literatură, există şi certitudinea că o replică a acestei tabule s-ar fi aflat şi pe malul românesc. „Din nefericire astăzi nu se mai cunosc foarte multe detalii referitoare la această replică, însă importanţa acestui monument este dată şi de faptul că a rămas unicul monument de acest gen din zona defileului Porţile de Fier şi are o valoare artistică deosebită întrucât pe suprafaţa acestei tabule sunt realizate în basorelief imaginile a doi delfini superbi şi a unui vultur şi, bineînţeles, se poate vedea destul de bine şi inscripţia dăltuită în piatră, se păstrează şi numele Împăratului Traian şi întreaga titulatură a împăratului, precum şi informaţia că împăratul a scos piatra din munţii din zona Defileului pentru a construi acel drum de care am amintit mai devreme”, explică același muzeograf. În traducere, textul acestei Tabule sună astfel: „Împăratul Caesar, fiul divinului Nerva, Nerva Traianus Augustus Germanicus, preot suprem investit cu puterea de tribun a IV a oară, părinte al patriei, consul a III a oară, spărgând munţii a durat drum de-a lungul fluviului”. Mai spune Marin Neagoe Iulian: „Mesajul este că acel efort considerabil la vremea respectivă trebuia imortalizat printr-o astfel de inscripţie. Era de altfel un obicei al timpului, după fiecare lucrare grandioasă, exista acest obicei de a se consemna epigrafic realizarea acelei lucrări. Lucrul acesta s-a întâmplat cu drumul din zona defileului, s-a întâmplat şi cu alte monumente de acest gen”.

Ca semnificație, prin construcția acestei statui modelate în piatra muntelui a marelui rege dac Decebal, Iosif Constantin Drăgan a dorit să comemoreze, dar să și demonstreze contribuția românilor la formarea culturilor europene încă din cele mai vechi timpuri, pornind de la premisa că identitatea culturală a românilor poate fi definită în primul rând prin componenta sa daco-tracă. „Neînvinsul rege Decebal, care a preferat să-și ia viațaNațiunea - Decebal decât să depună armele la picioarele împăratului roman, merită un loc de cinste în peisajul acestei țări, pe care el a apărat-o cu dârzenie, cutezanță și mândrie. Însuși împăratul Traian a știut să aprecieze mândria regelui dac, dedicând luptelor crâncene pe care le-a dus împotriva acestuia Columna lui Traian, de la Roma. În fond, Traian poate fi socotit urmașul lui Decebal”, spune Iosif Constantin Drăgan – inițiatorul și finanțatorul monumentului.

În cadrul proiectului său patriotic, Iosif Constatin Drăgan urma să ridice în orașul Cluj-Napoca o copie în mărime naturală a Columnei lui Traian de la Roma, proiect care, din păcate, nu s-a mai concretizat. Acum, regele Decebal privește senin de pe malul românesc al fluviului graniță, peste apele adânci ale Dunării, spre mesajul scris în piatră de către adversarului său de moarte, împăratul Traian al romanilor, și-i transmite acestuia mesajul său fără de cuvinte. Decebal stă acolo la fruntarii ca o stâncă, maiestuos și monumental, așa cum a stat și acum aproape 2000 de ani… Este chipul unui mare rege-erou al istoriei românilor, este „Decebal Rex”.

3 Responses to Cea mai mare statuie de piatră din întreaga Europă – Statuia Regelui Decebal

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *