Comentariul liber, pe marginea lecturii cărţii semnate de Laszlo Tökes „The Fall of Tyrants” (Căderea tiranilor), apărută în ediţii separate în Anglia şi Statele Unite, îmi aparţine. E dreptul fiecărui cititor să vorbească sau să scrie despre ceea ce citeşte, la fel ca şi al autorului să scrie ce-l duce capul pătrat sau de orice altă formă geometrică. Cu adevărat, această publicaţie intră în categoria luptei „ştiinţifice” împotriva dreptului românesc, cum spunea N. Iorga.
Nu-mi face nici o plăcere să scriu despre Laszlo Tökes, dar cineva trebuie, cel puţin, să semnalizeze malignitatea, ipocrizia şi parvenirea acestui rebut social ce a umplut lumea largă cu ura sa împotriva românilor şi României! Dacă citiţi părerea mea despre autor şi despre scrierea pe care a semnat-o şi nu vă convinge, citiţi-i cartea, se găseşte în librăriile din Anglia şi din Statele Unite. Din motive de nemernicie şi josnicie, autorul nu a publicat-o în România. Cartea semnată de el The Fall of Tyrants are un subtitlul „The incredibile Story of One Pastor’s Witness, the People of Romania and the Overtrow of Ceauşescu”, apărută în Editura Crossway Books Wheaton, Illinois, USA în 1990. Începe cu un fals Laszlo Tokes (în continuare LT) nu a fost martorul (witness) al incredibilei poveşti la răsturnarea lui Ceauşescu, pentru că se afla foarte departe, într-o comună sălăjană, Mineu, unde afară doar de tăierea porcilor de Crăciun, când primea cârnaţi şi caltaboşi de la enoriaşii parohiei reformate. Această carte trebuie să apară şi în România, altfel românii nu vor şti ce istorie li s-a fabricat de pastorul reformat, istorie din care reiese iredentismul şi segregaţia creştinului reformat. Dacă ar fi apărut în România, cititorii ar fi avut ocazia să-şi dea seama de la început cine este LT, ar fi fost mai atenţi, ar fi observat mai bine ce se petrece în jurul lor, cum pastorul începe să fisureze buna înţelegere dintre unguri şi români pentru un conflict etnic de proporţii.
Am făcut această introducere de drepturi şi intenţii pentru aducere la cunoştinţă tembelilor de supra toleranţi români, iredentiştilor ticăloşi şi puternicilor cu influenţe maligne în societate că românii trebuie să fie bine informaţi când se scrie despre ei şi să contracareze cu argumente istorice, etnice şi demografice propaganda anti-românească .Să nu se abată de la învăţătura lui Avram Iancu atât timp cât mai există indivizi ca Laszlo Tökes în Dacia Superioară (Ardeal)
♦
Fişa biografică a lui Laszlo Tökes ,cu date din cartea semnată de el. Laszlo Tökes s-a născut la întâi aprilie 1952 (pag. 22). Mulţi se nasc de întâi aprilie, dacă tocmai atunci se împlinesc (sau nu) nouă luni, e soarta lor, de care se pot face glume bune sau proaste! De LT însă, soarta sau divinitatea reformată şi-a bătut joc! A văzut prima dată lumina la Napoca în Dacia Superioară, acum în România se spune în Ardeal, la Cluj ! În capitolul „Early Years” (Primii ani) ce începe la pag. 21, cititorul anglofon, de-a lungul şi latul planetei, va afla că acest teritoriu a fost parte a Ungariei, nici mai mult nici mai puţin, decât o mie de ani! Pentru orice transilvănean – indiferent de etnie, dar cu bun simţ şi educaţie medie – afirmaţia lui LT şi al multora ca el echivalează cu o mie de minciuni! Sunt convins că numai geologul fără naţionalitate Emil Constantinescu, ex-rex-ul Mihăiţă şi încă nişte elite post decembriste de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi probabil cred că aşa o fi fost, pentru că niciodată nu au deschis Cărţile cele adevărate de Istorie şi cu ajutorul aritmeticii elementare puteau număra anii: în anul 890 ajung în Panonia, iar după anul 1000 încep intrarea în Transilvania, în anul 1526 – Mohacs regatul ungar dispare sub cotropirea otomană, Transilvania principat aparte, vasal otomanilor, în anul 1686 habsburgii ocupă Buda alungând turcii şi devin dominanţii Europei de Est, 1767 în Principatul Transilvaniei o reformă administrativă cu germana ca limbă oficială, 1848 o încercare nereuşită a ungurilor de independenţă de sub habsburgi. În anul 1867 se formează dualismul austo-ungar iar în anul 1920, după Tratatul de Pace de la Trianon, Ungaria, după patru secole de ocupaţie şi dominaţie, otomană şi habsburgică revine din nou stat independent. Aceasta este realitatea istorică a marelui mileniu ungar, pe care naţionaliştii unguri continuă să-l tot cârpească cu aţă albă. Nu ne-ar deranjea, dacă ne-ar da pace, că am avut şi noi secole grele de dominare străină, dar ei nu pot da pace vecinilor, ei înainte cu iredentismul falsificând istoria, pe a lor glorificând-o şi pe a vecinilor defăimând-o fără ruşine.
Apoi, LT sare istoric direct la anul 1916 „precizând” că armata română a ocupat Transilvania (pag. 21) care după el ar fi fost a Ungariei, nu făcând parte dintr-un imperiu la fel ca şi Slovenia, Croaţia, Banatul, Slovacia. Cititorul anglofon din zilele noastre echivalează ocuparea lui LT cu un act de agresiune (uitându-şi-le pe-ale lor de-a lungul secolelor) şi va fi stăpânit de o atitudine de condamnare a românilor ce au ocupat „partea de o mie de ani” a Ungariei! Intoxicaţi cu acest fals grosolan, cititorii devin automat adepţii ideii de reviziune a acestei „agresiuni” româneşti! Exact ceea ce se urmăreşte! De unde să ştie cititorul anglofon că Transilvania a fost parte a Daciei, leagănul poporului român din înainte de Christos şi aici trăiau, au fost majoritari tot timpul şi luptau, cum puteau şi cât puteau, pentru ţară, limbă şi credinţă, pentru independenţa naturală şi normală.
“Tatăl meu a fost un pastor”. (de la pag.23). Tatăl său era pastor „protestant” – protesta şi împotriva României Mari – care după ce a absolvit Institutul Teologic Reformat din Cluj, în 1938, a plecat la studii în Germania, că aşa era pe vremurile acele, când Transilvania „era ocupată” de armata română. S-a întors la Cluj, ghici când? În 1940, odată cu „viteaza armată” a lui Horthy! Ce coincidenţă, ce interesant! Şi ce a devenit tatăl său sub administraţia horthyistă? Nu mare lucru, doar secretarul episcopului reformat! Sunt convins cât i-a iubit creştineşte pe puturoşii de valahi cărora guvernul horthist le-a luat universitatea şi liceele şi a început a doua maghiarizare intensivă. Sunt încă în viaţă destui români clujeni care în vremea ocupaţiei horthiste şi-au făcut studiile în ungureşte, ceilalţi rămâneau fără studii superioare sau se refugiau în România.
La pagina 24, aflăm ’’ am ieşit în lume cântărind zece livre’’ adică 4350 de grame! Era foarte important pentru cititorul anglofon să cunoască „marea lui greutate” cu care a intrat în lume viitorul episcop reformat! De ce era aşa de greu LT ?! Fiindcă avea capul greu! Sosind el pe lume de întâi april, divinitatea ce i-a dat dreptul să fie protestant (noi acceptăm!) dar l-a înzestrat cu puţină hidrocefalie, adică ceva mai multă apă în cutia craniană decât creier. Nu multă, doar atât cât să aibă un cap mare şi greu, observat chiar şi de fraţii şi surorile sale care au fost primii ce l-au numit Cap Pătrat (vezi pag. 24 expresia „square – head” ). Lăsând la o parte celelalte semne descrise de el însuşi, amintim doar „capul meu mare devenea plat pe orice parte a-şi fi dormit” e suficient să se pună în discuţie diagnosticul de hidrocefalie, nu numai de orice student medicinist, dar chiar şi de cititorul obişnuit ce a citit definiţia hidrocefaliei din orice dicţionar .
„Episcopii nu sunt născuţi de întâi aprilie, Cap Pătrat!”
Aşa i-au spus fraţii şi surorile când el le-a declarat, în copilăria sa, că are să se facă episcop. (pag.25) Două pagini mai jos aflăm, că deşi avea cap pătrat, fiul secretarului episcopal era precoce nevoie mare, explicându-ne cum la patru ani asculta radio şi înţelegea evenimentele politice! Înţelegea de exemplu că o mare putere (URSS) asupreşte o comunitate mică (Ungaria) Ce infatuare ridiculă, că ştia asta e posibil, fiindcă tot timpul asta vorbeau în casă, dar a înţelege e cu totul altceva şi ţine de gândirea abstractă de care mă îndoiesc că e capabil acum, darămite la patru ani! Acum la maturitate, abia dă dovadă de o capacitate neuropsihică modestă, borderline IQ pe îl foloseşte numai în scopuri meschine. Înţelegerea realităţii sociale nu-i la îndemâna tuturor, cu atât mai puţin în cazul lui LT, născut de întâi aprilie cu cap pătrat şi încătuşat într-o dogmă religioasă ! Poate cititorul se îndoieşte de cele de mai sus şi vrea argumente precise. În acest caz îi recomand psihoanaliza lui Sigmund Freud (cred că nu are obiecţiuni) mai direct la stagiile de dezvoltare ce definesc clar că între 3 şi 6 ani este perioada „genito-locomotorie” (“phalica” zice Freud, iar Alcibiade de Bucureşti ar spune că „la patru ani Tokes se juca cu puţa în nisip”, ceea ce nu-i prea departe de Freud).
Copiind modelele americane de autobiografii, scrie că tăticul şi bunicul (tot pastor, pe undeva pe lângă Dej) au fost cei ce i-au influenţat „gândirea” şi ghidat „principiile” în viaţă! Suntem convinşi de influenţă ancestrală şi ştim şi în ce direcţie a fost făcută, dar că l-au învăţat să fie principial sau să aibă principii nu putem accepta după lectura cărţii sale, după comportament lui de impostor.
Cap Pătrat s-a şcolarizat şi educat numai în limba ungară!
Întâi o paranteză: în textele englezeşti nu se scrie „maghiar language” ci „hungarian language”, deci le urmez exemplu şi din alte motive. A doua paranteză, această declaraţie personală este dovadă că propaganda pe care o face de-a lungul şi de-a latul cărţii, în lungul şi latul lumii, că minoritatea ungară nu are posibilitatea de a studia în limba ei este absolut falsă! Această grosolană minciună ne-a adus nouă, românilor, tot atâta rău în lume cât le-au adus lor tancurile ruseşti la Budapesta în 1956! Dar actualul guvern român, reprezentanţii lui diplomatici în străinătate şi noile elite apărute ca ciupercile de bălegar după 1989, mai bine îşi bagă degetul în nas decât să contracareze această denigrare adusă statului român. Cât despre pastorul deformat de perfidie, ce să mai zicem, acesta este un “principiu” învăţat de la bunicul, tăticul şi alţi luptători „ştiinţifici” împotriva dreptului românesc în Transilvania!
La pagina 31-32, Cap Pătrat le explică americanilor, o injustiţie strigătoare la cer, faptul că istoria Ungariei nu se învaţă în şcolile româneşti, de parcă, în timpul ocupaţiei horthiste în Ardeal, românii în şcolile ungureşti îşi învăţau istoria lor, iar în Statele Unite învăţământul începe cu istoria fiecărei minorităţi în parte. Dar, LT precizează că dascălii lor, în secret, le dădeau lor priviri aţâţătoare (tantalising glimpses) din vremea când Transilvania era în frontierele ungureşti! Foarte bine, mai că ar merita felicitări aceşti profesori, dacă le-ar fi spus corect tot adevărul istoric, geografic şi demografic despre drepturile românilor ardeleni din vremurile frontierelor ungureşti. Dar şi ei tot iredentişti, vai de capul lor.
„Am crescut cu o sălbatică mândrie în naţionalitatea mea ungară”, precizează Cap Pătrat la pag. 32! Simţământul naţional este o completare a personalităţii individuale sau colective, aşa trebuie înţeleasă şi respectată! Dar, mândria sălbatică este patologică, mai ales când nu respectă naţionalitatea altora precum face LT. Cunoscându-i rădăcinile mândriei sălbatice (fierce pride) nu ar trebui să-i permitem să şi le manifeste în Dacia Superioară, adică în Ardealul pământ românesc! Dacă doreşte să se manifeste cu mândrie sălbatică, îi propunem să imigreze în Statele Unite, să le arate el americanilor ce poate, când, aceştia primindu-l cu braţele deschise, îl vor arunca în melting pot cu tot cu istoria lui milenară! Ştie el şi ai lui ce înseamnă melting pot-ul american. Emil Constantinescu şi alţi elitişti de Dâmboviţa nu ştiu ce înseamnă democraţia americană ce îi aruncă pe toţi în oala de topit, ca să-i americanizeze, total şi rapid, după o reţetă specifică. În Europa de astăzi sălbatica mândrie a lui LT este privită decât ca o reminiscenţă sălbatică.
„Nu a fost o carieră. God m-a chemat să fiu pastor”
Citat de la pag. 35, arătându-le americanilor cu cine au ei de-a face ! Din acest motiv am să folosesc în continuare cuvântul God. Eu nu cred că God ar fi avut motive speciale să fie părtinitor cu Cap Pătrat şi să-l implore de pastor, ar fi făcut-o de oaie cum zice românul, dar dacă tipul s-a vârât i-a dat pace, deziluzionat. El (God) crease OMUL, societatea capetele pătrate! Din această propoziţie, scrisă şi semnată, reiese pregnant cât de departe îi merge grandomania încercând să-i uimească pe americanii cei naivi cu „God called me” Săracul God a rămas cu gura căscată, surprins şi încurcat, în faţa credincioşilor cinstiţi, a şi roşit la faţă de atâta îngâmfare ugurească! Ce tupeu, ce necuviinţă! Niciodată God nu a chemat pe nimeni pe poziţii de pastor (reformat) aceasta fiind o alegere din proprie credinţă şi simţire, până la acest nesimţit. În fond şi la urma urmei, mulţi ştiu de ce a devenit pastor, pentru nu era bun de nimic altceva şi atunci tăticul pastor la băgat la el, la Institutul Teologic Reformat din Cluj, unde ajunsese profesor. În paranteză, pentru prostovanii de guvernanţi şi cei ce se afişează elite post decembriste, tăticuţul Capului Pătrat, fost secretarul episcopului reformat pe vremea ocupaţiei Horthiste, sub Ceauşescu a ajuns profesor la Institutul Teologic Reformat din Cluj – instituit integral în limba ungară – ccceea ce este o altă dovadă, cât i-a asuprit şi deznaţionalizat Ceauşescu pe minoritarii unguri, dar şi un exemplu al sistemului de pile la reformaţi! Apoi, oricare cititor, ce se informează şi din alte surse, va afla că, în timpul institutului nu s-a devotat cu seriozitate şi pioşenie „chemării”, ci a intrat în conflict cu educatorii care nu corespundeau „stasului său”! Să mai precizăm, tot după cartea sa, că întregul personal administrativ şi profesoral era unguresc. Alta lipsa de drepturi ale ungurilor din România! Din acest moment, pe lângă mândria sălbatică i se observau şi grave deficienţe de caracter, de personalitate! Nu vreau să intru în amănunte etiologice sau diferenţiale, mă mărginesc doar la cele citite. În institut de la început a fost rebel, comun la tineri, dar când pretinzi că „ai chemare de la God” laşi la o parte rebelismul, înveţi şi te rogi, înduri, devii mai bun, mai înţelegător cu toţi semenii tăi indiferent de etnie. Rebel poţi fi la filozofie, sociologie, arte, nu la teologie. Ce îl mai interesau dascălii când era alesul lui God!?! God îi vede şi îi judecă pe toţi după fapte, nu după vorbe, indiferent dacă sunt sau nu reformaţi. God ştie că sunt destui care din dogmele religioase îşi fac trambulină personală de glorie, în cazul lui LT găunoasă. God nu avea nevoie de LT ca să scape minoritatea ungară de Ceauşescu, putea să ne scape pe toţi din România de el, cel puţin cu un deceniu mai devreme!
Acest Cap Pătrat însă, vrea să-şi asume nişte merite, să-şi facă aureolă în faţa enoriaşilor săi, în faţa cititorilor anglofoni, dar prea puţin cunoscători ai realităţii, ai intenţilor meschine ale acestui pastor. Ca să impresioneze şi mai mult, scrie pentru ei cum a plecat în munţi să se roage pentru institut şi naţiunea din Kiralyhago country! Americanii reformaţi sunt copleşiţi până ce încep să vadă în alesul lui God, un adevărat salvator al minorităţii ungare din Transilvania, ceea ce a şi urmărit. În continuare scrie cum s-a rugat lui God aşteptând de la el un plan specific (specific în ce?!). Indirect, apoi, lasă să se înţeleagă că God i-a dat planul în minte, fiindcă el era într-o adevărată apostolică misiune! În fapt, LT cu tupeu induce cititorilor ideea că au de-a face cu un Moise unguresc, sprijinindu-se pe pasaje întregi în carte şi comparând suferinţele evreilor în lume cu a ungurilor în Transilvania ocupată (pag. 26, 29, 36, 50). O asemenea comparaţie este la mare preţ în Statele Unite, mai puţin în Fâşia Gaza.
La terminarea institutului, creştinul reformat este „reformat” de la armată. În Ungaria ar fi făcut armata, la Cluj însă funcţiona înfrăţirea pilelor româno-ungureşti ca alt semn de asuprire a minoritarilor. Reformat, pleacă în stagiatură la Braşov, unde se întâlneşte şi cu Securitatea locală, care, după Cap Pătrat oprimă numai minoritatea ungară! Nici nu se putea altfel şi descrie cu lux de amănunte cum din predicile sale, securiştii (ce în 1975 nu mai erau capete pătrate ca L.T.!) au dedus că este şovin, revanşard, antiromân, dacă susţine că nu România este ţara lui. Întrebat la Securitate în ce ţară trăieşte, le răspunde cu mândrie sălbatică printr-o idee tot atât de pătrată ca şi capul său: ’’Nici Ungaria, nici România nu este ţara mea, „but heaven” (numai paradisul sau cerul, pag. 50) Ce bufon ticălos de amvon şi-a mai ales şi God, o fi devenit şi el reformat între timp. Securiştii au rămas cu gura căscat în loc să-i dea un paşaport pentru Heaven să-i lămurească pe cei de sus să se alipească la Ungaria milenară.
La Dej nu era poziţie liberă de pastor, dar s-a făcut una de „assistant pastor” pentru Cap Pătrat, fiu de deputy bishop. ’’Chematului lui God’’ nu-i plăcea la ţară, unde erau poziţii de pastori reformaţi dar şi noroi, el vroia numai la Dej pe floaşter (asfalt) unde se „dedică muncii cu tineretul”, învăţându-i biblia pe englezeşte, aşa scrie. De atâta muncă cu tinerele reformate a intră în conflict cu episcopul reformat de la Oradea, Laszlo Papp şi restul comunităţii ungureşti ce nu se lasă „reformata” de el. Totul degenerează într-un proces între LT şi conaţionalii săi ce se termină cu trimiterea sa la ţară „in the tiny village” (sat mititel). LT refuză, ceea ce echivalează cu abatere de la ordinea socială de atunci, dar mai ales cu o desconsiderare faţă de chemarea lui. God, ce e drept l-a recrutat de pastor, dar fără să-i promită o repartizare specială în mediu urban, având în vedere echitatea creştină; şi în mediul rural ungurii au nevoie de preoţi. Animozităţile cresc şi în 1985 mai marii săi pe linie religioasă reformată şi ungurească îi interzic orice activitate pastorală. Dar adevăratele conflicte dintre ei, reformaţii, LT le maschează cu tot felul de explicaţii de opresiunea ungurilor de către naţionalistul Ceauşescu şi urmărirea lui de către Securitate, ce îl avea în colimator de când ‚’’România nu era ţara lui’’ dar în ea trăia şi-şi câştigau pâinea, nu în Ungaria şi nici în heaven.
Junele Cap Pătrat se căsătoreşte şi renunţă la „păstorit”
Confuzând cititorul american, căruia odată îi spune că refuză să meargă într-un sat mititel (“tiny village” pag. 65), ca apoi să dea de înţeles că el începe o campanie pentru drepturile omului fiindcă a fost oprit să fie pastor (pag. 71-72)… Este penibil chiar şi pentru un cititor ungur corect să urmărească cum, de acum înainte, începe să-şi construiască un eşafodaj de mare dizident pentru drepturile minorităţii ungare, când în fapt, nu a vrut să-şi servească conaţionalii ca pastor într-o comunitate mai periferică, preferând bulevardele clujene, până când, în sfârşit, i s-a făcut loc într-o biserică reformată la Timişoara! Locul de pastor la Timişoara i l-a făcut însuşi God, să nu-l mai vadă clujenii cum alesul lui bate bulevardele inutil. Trebuie adăugat, acum se ştie, ca acest aranjament God l-a făcut cu mâna Securităţii. Nebănuite sunt planurile şi căile lui God, mai ales când pune şi Securitatea română pe urmele alesului său…
Disidentul Cap Pătrat în lupta cu Laszlo Papp şi Leo Peuker!
Primul, fiind episcopul reformat de la Oradea, al doilea, pastorul bisericii reformate timişorene unde a fost şi el înghesuit pe o poziţie fără noroi. Cu aceştia s-a luptat cruciatul ungar pentru ciolanul cel mare în tagma lor şi nu pentru drepturile ungurilor, ce nu erau cu nimic mai prejos decât ale românilor sub Ceauşescu, cum fals afirma şi induce în eroare opinia nord-americană. În acea vreme numai două idei făceau să-i fiarbă apa din creier: una iredentistă, că Transilvania să fie a Ungariei, a doua, o ambiţie pe care a avut-o şi tăticul său, să ajungă episcop cu orice preţ. Pe pastorul Leo Peuker, îl portretizează mizerabil, denigrându-l: evreu convertit la catolicism, apoi a trecut la reformaţi şi maliţios afirmă că, dacă ar fi avut timp ar fi trecut şi la ortodoxism. Nu a mai avut timp, l-a îngropat Cap Pătrat în şase luni. Fără alte citate şi insistenţe, ce reies clar din carte, el este autorul moral al decesului bătrânului pastor, pe care îl considera „spion dublu”, al episcopiei reformate şi al Securităţii. Apoi cu cinism, afirmă despre moartea lui Leo Peuker, că enoriaşii parohiei au văzut prin asta mâna lui God (pag. 90) Ce grobian, să-l treacă pe God pe post de moarte! Pe episcopul Laszlo Papp nu l-a înmormântat, dar l-a pus pe fugă şi i-a luat scaunul episcopal după decembrie 1989, de data aceasta God, revenit pe poziţia sa iniţială şi fără să facă discriminări între creştini şi atei, a lucrat prin Ion Marcel Ilici Iliescu.
Cap Pătrat devine un „militant activ” împotriva sistematizării rurale a lui Ceauşescu, afirmând peste tot că numai satele ungureşti sunt ameninţate cu demolarea! Cu această ultimă minciună, falsificarea realităţii în care sute de sate româneşti aveau aceiaşi soartă, God şi-a întors faţa de la el şi prin mâna episcopului reformat, LT primeşte ’’mutarea în plic’’ într-o parohie rurală, locuită de unguri, ca să vadă că nu toate vor fi demolate de Ceauşescu. Refuză şi data aceasta, dând episcopia reformată în judecată. Şi începe un interminabil proces.
Manipulând cititorul anglofon cu poveşti despre activitatea sa pastorală excepţională, cu acuzaţii permanente la adresa episcopului reformat şi ungur, dezinformând că sistematizarea lui Ceauşescu urmăreşte distrugerea totală a minorităţii ungare, se erijează în faţa opiniei americane ca un mare luptător ungur. Din carte aflăm cu totul altceva, nu a fost un luptător ci un filistin amărât! La începutul evenimentelor revoluţionare din Timişoara, LT a refuzat mulţimea, ce a fost de partea lui, de a o însoţi la marea manifestaţiune antiguvernamentală, anticomunistă şi anti Ceauşistă. Acest refuz este în fapt ultima şi cea mai importantă dovadă că, tot ce a scris în cele două sute de pagini despre sine sunt doar o sumă de minciuni şi laude cu care ar vrea să-şi îndoape cititorii anglofoni, ce habar nu au de realitatea istorică şi socială din România!
Recapitulând aceste pagini citite, LT s-a auto-portretizat în mare revoluţionar ungur, în mare reformator cu plan specific de la God, de luptător şi mare disident, dar când vine momentul suprem, când mulţimea îl vrea de conducător, prilej unic de a dovedi ceea ce s-a considerat, se ascunde după jaluzele! (vezi pag. 156) Motivările refuzului sunt acceptate doar de needucaţi, neinformaţi şi sunt destui din aceştia. A răsuflat uşurat când mulţimea revoltată a plecat din faţa casei parohiale, îndreptându-se spre sediul partidului comunist cu revendicările ei. Din această manifestaţie s-a născut revoluţia timişoreană de care Cap Pătrat a beneficiat la fel de mult precum parveniţii de Dâmboviţa. Şi încă ceva, la pagina 155, cu imensă desconsiderare şi nesimţire jigneşte adevăraţii eroi ai revoluţiei, scriind despre ei was a rising hysteria in the crowd (era o creştere a isteriei în mulţime). Acestea au fost cuvintele alesului lui God, episcop uns Ilici Iliescu despre revoluţionari şi eroi revoluţiei: o mulţime isterică. Şi nimeni, dintre cei ajunşi la putere, nu îl trage de mânecă să înceteze să facă pe marele luptător revoluţionar după revoluţie, la care nu avut curajul să participe ! Dar, se prea poate, că guvernul şi lefegii lui Iliescu să-i se ridice o statuie lui Cap Pătrat la Timişoara, sub soclul căreia vom îngropa adevărul, dreptatea şi identitatea românească, să le arate ei Europei cât de mult se pot depersonaliza.
Luat în papuci şi dus pe sus de Securitate până la Mineu, în Sălaj
Era în noaptea de 16/17 decembrie. Revoluţia timişorenilor era în plină desfăşurare, iar reuşita lor era încă incertă. Departe de evenimentele ei, în care manifestanţii au devenit revoluţionari înfruntând reprimarea lui Ceauşescu , LT se gâlcevea cu God că l-a trimis pastor în „tiny village, an ocean of mud” (mic sat, un ocean de noroi). Asta era marea lui problemă şi că trebuia să scrie declaraţii la Securitate din Zalău, în limba română! A scris şi semnat câteva zeci de pagini de declaraţii! S-a cerut publicarea acestor declaraţii care ar fi relevante pentru duplicitatea acestui informator al Securităţii şi agent străin, dar Virgil Măgureanu, fost Imre Asztalos a zis nem sobod! ( Gura lumii spune că ar fi pus mâna pe ele, fiindu-i o bună muniţie de şantaj ) Adevărul nu are voie să iasă la suprafaţă, doar dezinformarea e liberă. De exemplu, după 22 Decembrie LT era liber, ţinea slujbe reformate la Mineu şi Zalău, dar fratele său din Montreal spunea canadienilor, prin intermediul televiziunii, că LT este grav maltratat de Securitate şi cu un braţ fracturat în spital. Ambasadorul român în Canada, ar fi trebuit să facă rost de acel interviu şi să-l prezinte în România, să-i trezească la realitate pe români. Numai că ambasadorul era din aceiaşi ştofă ca Ion Marcel Ilici Iliescu şi Petre Roman.
Recomand această carte supra toleranţilor români din Timişoara şi Cluj, din Alianţa Civică şi Convenţia Democratică, în ideea că poate ingratitudinea şi inimiciţia lui Laszlo Tökes să-i trezească la realitate ! O recomand şi ungurilor transilvăneni, să ştie ce ticălos îi reprezintă în lume şi să nu uite înţeleptul lor proverb: Minciuna e prinsă şi de un câine şchiop!
Lasă un răspuns