Da, îmi asum această afirmație. Nu e prima oară când o fac. Este isprava cu care, dacă este cazul, mă laud cel mai mult! De data asta am și documentul, copia textului prin care s-a făcut propunerea ca premiul Nobel pentru Pace să se acorde deținuților politici din România. Am rătăcit – dar sper să-i dau de urmă, documentul celălalt, prin care Comitetul Nobel a răspuns pozitiv la această propunere, informând, după câteva luni, că propunerea respectivă a intrat în selecția finală, se află printre propunerile reținute de comisie ca fiind valabile, compatibile cu criteriile comisiei. Acest document se află, cu siguranță, în arhiva comitetului și poate fi găsit și acolo. Dar sper să-l găsesc și eu, în propria mea arhivă, chiar așa vraiște cum e…
Atunci când am primit răspunsul Comisiei, abia atunci am arătat și altora scrisoarea mea către Comitetul de decernare a Premiului Nobel. I-am dat o copie lui Radu Vasile, director la ziarul țărănist „Dreptatea”, nu este exclus să-i fi dat spre publicare și răspunsul primit. În orice caz, acest răspuns, atât de încurajator, i l-am arătat lui Corneliu Coposu, acesta l-a chemat și pe Ticu Dumitrescu să discutăm situația. Din superstiție (sic!), eu nu am făcut caz mediatic din această situație, am sperat că e mai bine, dacă va fi să fie, vestea să explodeze neașteptată de publicul larg.
I-am spus lui Corneliu Coposu că acum este nevoie să intervină românii din străinătate, din Statele Unite mai ales, care să găsească ei pe ce căi să facă loby-ul necesar. Am aflat ulterior, după moartea marelui român, că la insistențele sale românii din SUA și Canada „s-au mișcat”, Dumnezeu știe dacă au făcut tot ce puteau să facă…
Din păcate, așa cum am aflat ulterior, s-au mișcat mai bine cei ce au făcut la New York loby evreiesc împotriva candidaturii românești! Căci, spre gloria eternă a Sionului, evreii – ca să nu fiu exact și corect zicând „unii evrei”!, din SUA au intervenit la Oslo cu mai multă eficiență decât românașii noștri, zădărnicind demersul nostru prea naiv, probabil. Oricum, sunt mai familiarizați evreii cu locul unde se decernează premiile Nobel… Nu e de mirare că a ieșit pe a lor!
Pun la dispoziția concetățenilor mei textul la care deseori m-am referit doar parafrazându-l:
•
„Stimați domni,
Mă simt onorat să vă scriu și să vă fac o propunere la premiul Nobel pentru Pace. Uzez, în acest scop, de calitatea mea de membru al Parlamentului României. Propunerea mea nu vizează o persoană, ci un grup de persoane: foștii deținuți politici din România.
În România, după încheierea celui de al II-lea Război Mondial, puterea instalată de Armata Roșie a stârnit reacția de opoziție a majorității poporului român. Această opoziție a luat diverse forme: lupta armată în munți, atitudinea publică prin articole, predici, discursuri etc. Represiunea comunistă antidemocratică a fost cumplită: sute de mii de oameni au fost arestați și condamnați la ani grei de temniță, mulți dintre ei plătind cu viața îndrăzneala de a fi făcut chiar și cea mai mică observație critică la adresa comunismului, a lui Stalin, a URSS-ului etc.
În închisorile comuniste deținuții politici au avut parte de un veritabil regim de exterminare. Se pare că rezistența împotriva comunismului a fost în România anilor 1945-60 mai puternică decât în celelalte țări est-europene. De aceea, probabil, replica autorităților comuniste a fost și ea de o cruzime și de o sălbăticie fără egal.
În 1989, România și-a redobândit libertatea. În noile condiții, create de Revoluția din Decembrie 1989, care a răsturnat dictatura comunistă, consider că este cu totul remarcabilă comportarea foștilor deținuți politici din România în cei patru ani care s-au scurs. După cum se știe, în celelalte țări foste comuniste deținuții politici au cerut cu insistență pedepsirea foștilor torționari: procurori, anchetatori, judecători, gardieni etc., iar deseori au trecut la fapte
și acte de vendetă, la agresionarea fizică și chiar la uciderea unor foști torționari comuniști.
Spre cinstea lor, foștii deținuți politici din România au avut un comportament extrem de creștinesc, de umanitar. Ei nu au cerut răzbunare, nu au cerut să se plătească „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Ei au enunțat și au repetat mereu principiul iertăm, dar nu putem uita.
Iertare poate exista pentru crimele de odinioară, dar nu și uitare.
Singura lor procupare în acești patru ani a fost dezvăluirea întregului adevăr despre crimele comuniste, pentru a face astfel imposibilă repetarea unui capitol de istorie atât de jalnic, de penibil. Prin intervenții publice, la tribuna Parlamentului sau la întâlnirile cu tineretul din școli și universități, în presă sau TV, prin cărți și reviste publicate în acești ultimi patru ani, foștii deținuți politici din România au promovat o atitudine civică extrem de benefică pentru un climat social destins, climat de pace și reconciliere națională.
Dacă în România, țară confruntată după 1989 cu nenumărate focare și momente de instabilitate politică și socială, nu s-a ajuns totuși la un război civil – așa cum se pare că au dorit unii (a se vedea situația din Yugoslavia), aceasta de datorează cel mai mult atitudinii pe care au avut-o foștii deținuți politici față de cei care odinioară i-au schingiuit, i-au batjocorit și le-au distrus tinerețea. Foștii deținuți politici au avut puterea să-i ierte și în felul acesta au făcut un imens serviciu păcii din România și din această parte a Europei. Valoarea morală a atitudinii lor, exemplară pentru lumea în care trăim, este, deci, argumentul cu care propun candidatura foștilor deținuți politici din România la premiul Nobel pentru Pace, pe anul 1994.
În luarea unei decizii cu privire la propunerea de față va trebui să cunoașteți mai multe lucruri despre societatea românească înainte și după Revoluția din Decembrie 1989. Vă stau la dispoziție cu documentația pe care eu, personal, pot să v-o ofer. O parte din documentația necesară o puteți găsi la Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Așadar, propunerea mea îi are în vedere pe foștii deținuți politici din România, reprezentați prin Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.
Cu cele mai bune urări,
Ion Coja
București, 24 Ianuarie 1994”
•
Notă: Textul de mai sus a fost înaintat pe adresa Comitetului de decernare a Premiului Nobel pentru Pace prin intermedierea extrem de amabilă a Ambasadei Norvegiei la București, prin dl Harald van Rees Rotler, secretar I la Ambasada Norvegiei, care s-au arătat bucuroși că există o candidatură românească. Oameni normali! Rămâne să vedem de ce i-a deranjat pe evrei că există o candidatură românească!…
Lasă un răspuns