Interviu la mormântul Părintelui Arsenie

Așteptam la rând, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Mă dusesem acolo cu 94 de credincioși din parohie și din afara parohiei. Era o coadă imensă, de aproximativ 2.000 de oameni. În parcarea de mașini numărasem peste 20 de județe din care erau venite mașini de tot felul: autoturisme, microbuze, autobuze, autocare etc. Aveam de așteptat peste trei ore. Credincioșii mei se pierduseră în marea de oameni care așteptau. În dreapta aveam soția, în stânga două doamne, pe care atunci le vedeam pentru prima dată. Ușor-ușor, ne-am dat la vorbă și așteptarea nu a mai părut așa apăsătoare. Doamnele erau ,,din apropiere”, probabil din Hațeg sau Hunedoara. De profesie erau avocate. Călătoriseră mult. Cunoșteau Israelul și Palestina, Franța și Marea Britanie, fiindcă fuseseră de mai multe ori pe acolo, mai ales pe la locurile cu semnificație religioasă.

Spuneau că vin de câte două trei ori pe săptămână la mormântul Părintelui Arsenie. M-a surprins această afirmație. „ – Și de fiecare dată așteptați câte trei-patru ore?” „- Acum e o nimic toată!” mi-a spus una dintre ele. „- În zilele de la sfârșitul săptămânii se așteaptă peste șase ore la coadă!” Nu m-am putut stăpâni și am întrebat: „ – Dacă spuneți că veniți așa des, ați observat vreo schimbare în viața dumneavoastră, vi s-a împlinit vreo rugăciune?” Cea mai tânără și mai gureșă s-a grăbit să-mi răspundă: „- Părinte, vă povestesc următorul fapt și vă mărturisesc că acesta mi-a schimbat viața! Sunt om rațional. Nu cred orice și oricum. Trec totul prin filtrul rațiunii. Aveam credință în sufletul meu, mergeam la biserică atunci când timpul îmi permitea, dar nu eram o habotnică. Îmi luasem mașină și permis. Mi-era teamă cu circulația care este acum pe drumurile publice, în aglomerații. Veneam din când în când aici, mergeam la biserică și la mănăstire și întotdeauna mă rugam lui Dumnezeu să-mi dea sănătate și să mă ferească de accidente și de primejdii. Pe mine și familia mea, colegii de serviciu, prietenii, cunoscuții. Nu mă rugam numai pentru mine. Într-o zi am fost aici, la Părintele Arsenie și tot așa m-am rugat la Dumnezeu. A doua zi aveam un simpozion într-un în Alba-Iulia. M-am dus cu un coleg al meu. Fiecare cu mașina lui. Mi-a spus: „ – Mergi în urma mea și nu ai teamă!” Eu am douăzeci de ani de șoferie și știu meserie!” Simpozionul s-a terminat târziu. Am plecat noaptea la drum. A doua zi aveam control de la minister și nu puteam lipsi de la serviciu. Nu cunoșteam drumul prea bine, dar eram atenți la semnele de circulație, la marcaje. La un moment dat, am ajuns la o curbă periculoasă. Colegul mergea înainte. Aveam viteză mare. Cineva retezase indicatorul cu bomfaerul ca să-l ducă, probabil, la fier vechi. Nu știam că acolo este curbă periculoasă. Colegul meu a plonjat în ogaș. Nici nu am realizat situația lui, fiind vorba de câteva secunde, poate fracțiuni. Urma ca și eu să-l ajung din urmă și să sar peste el în ogaș. Fulgerător, a apărut o mână de bărbat, care a prins volanul meu și l-a rotit. Eu eram singură în mașină. Am luat curba pe două roate, ca-n filmele cu cascadori. Nici azi, după zece ani de șoferie n-aș fi în stare să iau curba aceea ca atunci. Colegul meu abia a scăpat cu viață, iar azi se târăște de acolo până acolo în cârje, iar eu am scăpat fără o zgârâietură. Nu se merită, părinte, să vin aici, să mă întâlnesc cu prietenul meu? Atâta vreme cât pățania ce v-am spus-o n-o pot explica rațional, ei o consider un miracol. Am foarte mult de lucru. Am responsabilități la serviciu, acasă, dar găsesc timp și pentru Părintele Arsenie. Parcă îmi încarc bateriile când vin aici, munca nu mi se mai pare grea, soluțiile apar mult mai repede, capăt tragere de inimă pentru muncă, am spor în tot și în toate. De aceea vin!”

„- Doamnă, i-am spus, dumneavoastră faceți parte din categoria creștinilor intelectuali. Eu sunt preot de țară și am de-a face mai mult cu oameni simpli, cu mai puțină cultură. Pe dânșii îi cunosc de-o viață, le știu necazurile, bucuriile, credința și speranțele. Cunosc puțini intelectuali de talia dumneavoastră. Chiar eram îngrijorat de campania aceasta contra orei de religie în școli, socotind că intelectualitatea este responsabilă de această situație. Rezultatul testului privind ora de religie, cât și opinii ca ale dumneavoastră, îmi întăresc convingerea că neamul acesta românesc are mari resurse de regenerare, că nu e totul pierdut. Oameni ca dumneavoastră și ca enoriașii mei păstrează cu sfințenie credința moșilor și strămoșilor noștri, știu ce este bun și de folos copiilor noștri pentru formarea lor ca oameni și creștini. Astfel de oameni nu se lasă influențați de plevușca de la televizor, ci ei formează România tainică și trainică. Oameni ca dumneavoastră îmi dau convingerea că nu vom dispărea în istorie ca nație și ca Biserică. Păstrați-l pe Dumnezeu în suflet, doamnă, și veți trece peste toate greutățile și necazurile! Dumnezeu să vă ajute!”

Discuția noastră s-a prelungit până am ajuns la destinație, dar în sufletul meu eram cu adevărat fericit, văzând cu câtă convingere și putere acea creștină își apără credința . Era comoara ei cea mai de preț!

One Response to Interviu la mormântul Părintelui Arsenie

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *