Codul cucutenian…

– despre preocupările cucuteniene într-un dialog cu profesorul Lorin Cantemir –

Există oameni printre noi, purtători de viitor, generos oferit celorlalţi, cei a căror primă grijă este să-l secretizeze, să-l securizeze, să-l amâne într-o necorepondenţă de în-ţelegere, de voinţă a celorlalţi. „Săgeata galbenă”, vehiculul cu sustentaţie electro-magnetică nu circulă decât în dosare, monoraiul suspendat pe orizontul unei căi de circulaţie urbană – alt dosar, doar două exemple de viitor refuzat. Şi se miră, sigur, prof. dr. ing. Lorin Cantemir unde vreau să ajung, ce bilete de călătorie oi fi având prin buzunare. Se miră surâzând, rememorând, vizualizând propriile contribuţii ca pe nişte fotografii greu vizibile acum.

– Descopăr un orizont al preocupărilor dumneavoastră aidoma unei săgeți albastre…

– Săgeata galbenă? A dispărut în van. În ultima perioadă mă ocup tot de vehicole pe o istorie devansând apariţia lui Adam. Sunt partizanul ideii că nu roata s-a inventat mai întâi, din simplul motiv că nu este capabilă să facă nimic; în primul rând este instabilă. Apoi obligă să fie înhămată în ceva, cere un ax, lagăre, trebuie să-i pui un cadru. Or asta, pentru oamenii primitivi depăşea posibilităţile de atunci. Ce avem noi, artefactele de acum patru mii de ani înainte de Hristos sunt altceva, sunt roţi evoluate, cu totul evoluate faţă de prima fază, cea a butucului rostogolitor. Dar cum să care copacii răzleţi, fulgeraţi sau chiar tăiaţi, până acasă ? Ce soluţie aveau pentru tăierea acestora? Lamele de silex de 40-50 cm., un fel de ferăstraie. Bun, în câteva zile reu-şeau aşa ceva. Dar cum le cărau pe amărâtele de poteci din acel timp, când animalele pentru povară încă nu erau domesticite? Cărate? Târâte? Ce forţă are un om oarecum antrenat? 30 kg forţă, echivalentul ducerii a două găleţi de apă. Dar de unde iei 20-30 de oameni pentru mişcarea buşteanului. Şi s-a găsit soluţia rostogolirii.

Cât şi cum gândeau aceia? Asta e greu de definit dar asumarea stării de mai bine, dintotdeauna a mişcat ceva în mental. Nevoia deci. Nevoia de a avea butucii acasă, pentru a face un zid de protecţie, un adăpost, să-şi asigure o stare de mai bine. Dar mai este o problemă: butucii au conicitate, una mică dar existentă, observabilă. La un arbore de 40 de metri conicitatea este de un grad. Să vedem efectele. Luaţi un pahar din acelea de la automatele de cafea, are formă tron-conică, şi încercaţi să-l rostogoliţi. Veţi obţine un cerc. Cam aşa se deplasau şi butucii ăia, în volte de stânga, de dreapta. O multiplicare a distanţei pe un efort imens.

– Căutaţi să redefiniţi arta, ştiinţa inventicii în formele matriciale. Recrierea în alt registru a sagăi obiectelor de utilitate, cele aflate în prim planul atenţiei omului în cele mai vechi timpuri. O nişă de cercetare nouă în recuperare de valori, în definirea evoluţiei inteligenţei primare.

– Am creat o acţiune, un front de cercetare Cucuteni-5000 – Redivivus. Sigur că am adăugat ceva pe experienţa de multe ediţii a târgului de ceramică din Copou, o realizare de prestigiu a ieşenilor. Şi am plecat atunci la Cucuteni, unde l-am găsit pe dl. Mihai Tun, fost primar, un om de mare integritate şi simţire românească, împreună făcând proiecţia primului simpozion. Acum ne aflăm pe suma a zece ediţii. La prima am organizat şi o expoziţie de vase cucuteniene, cópii, desigur, contributor principal fiind Universitatea Tehnică din Chişinău, colegii mei şi români de mare simţire: Valeriu Dorogan şi Valeriu Dulgheru, inventatori de mare valoare, da, au fost medaliaţi la Bruxelles, la Geneva, au recunoaşteri ale calităţilor lor creative.

– Dar ce v-a împins şi i-a împins pe ei, promotori de noutate, să decopertaţi timpul imemorial?

– Hai să ne oprim la vasele care m-au făcut renumit la vamă ca profesor de olărie. Ce este deosebit la ele… în afară de temperatura de coacere, reţeta lutului, de maximă importanţă este geometria vizualizată pe acestea. Şi majoritatea, peste 90 la sută conţin spirala. Nimic complicat, veţi spune. Dar încercaţi să desenaţi spirala şi veţi descoperi că sunteţi în dificultate. Şi asta fiindcă spirala cere două coordonări: o mişcare de înaintare liniară şi concomitent, una de rotaţie. Într-un test cu studenţii mei, 50 la sută nu au fost în stare să facă spirale. Pe acest traseu de admiraţie pentru meşterii cucutenieni, manifestarea noastră a atras doi profesori de matematică de la Buhuşi şi Piatra Neamţ, domnii Antonovici şi Ştefan Andrei care au dezvoltat pe calculator variantele moderne ale spiralei de artă cucuteniană încât acum avem o familie fantastică generată din prototipul străvechi. Concluzionez: în evoluţia cunoaşterii umane, spirala, calităţile sale intelectuale şi artistice s-au transmis genetic până astăzi. Marii români sunt din zona cucuteniană: Eminescu, Enescu, Iorga, Dimitrie Cantemir, George Emil Palade…

– Un cod cucutenian?  

– Eu spun aşa: cultura Cucuteni se manifestă până la Tripolie, pe Nipru, în zona Kiev. Dar de ce istoricii utilizează genericul Cucuteni-Tripolie când avem o dezvoltare, o continuare densă pe teritoriul Basarabiei? Iar harta culturii cucuteniene acoperă 350.000 de kilometri pătraţi. Ar fi corect, aceasta este ipoteza oficială, că ar fi existat atunci o puternică explozie demografică ce ar fi împins populaţia până spre Nipru? Personal nu cred asta. Mizez pe ipoteza transhumanţei pastorale. Spre exemplu, conform unui studiu personal, cred că neamul cantemireştilor se trage din oierii din Săliştea Sibiului. Am stabilit drumul oierilor până la Cetatea Albă. În mişcare, şi acum, turma face un parcurs până la 13 kilometri pe zi. Avem documente care descriu atingerea Caucazului. Am refăcut drumul pastoral din Mărginimea Sibiului până în Moldova. Şi uite că un popas este la Târlugeni (Târla Lungă). Pe acest traseu, la Traian, spre Brăila, ajungeau la Valul lui Traian (al doilea fiind, dincolo de Prut, de la vadul lui Isas până la Cetatea Albă). Or, după părerea mea aceste valuri nu au fost valuri de apărare. De ce? Luaţi Zidul chinezesc, Valul lui Hadrian. Toate au din loc în loc fortăreţe, spaţii de şedere a ostaşilor de strajă, de apărare. La noi atât la cele două valuri cât şi la Brazda lui Novac nu există nici un semn de fortăreaţă. Or la Dimtrie Cantemir, pe legenda valului există consemnat Via Traiani deci un drum făcut de romani pentru circulaţia convoaielor de negustori şi, revenind la ce spuneam, turmele se mişcau pe repere clare.

– Vorbim de rambleuri.

– Tehnologic, romanii făceau două şanţuri la 12 metri unul de altul iar pământul era aşezat pe rambleul interior.

– Aveţi şi o ipoteză, o teorie privind descălecatul Moldovei.

– De curând mi-a fost publicat un material privind toponimul Moldova. Şi am făcut cercetări după ce m-a enervat Voronin care a spus că Moldova n-a fost niciodată românească plus alte aiureli. Şi am luat la scociorât istoria. Se presupune, între altele, că legenda ar fi fost scornită de maghiari ca să justifice starea socială precară a locuitorilor din acest spaţiu, uşurinţa vasalizării lor. După mine Moldova este un cuvânt compus din celtul mol şi dacicul dava. Celţii au venit în Maramureş prin sec. III î.e.n. căutând minereu de fier. 300 de ani au locuit în această zonă. Iar la celţi, strămoşii galilor, ai francezilor, este cuvântul muiat mul şi mol pentru apă pe când în Irlanda, alt spaţiu acoperit şi de celţi, sensul cuvântului mol este cel de adunătură, de grămadă. Celţii, în drumul lor spre Dobrogea, zonă prielnică vinderii produselor lor din fier, când au ajuns în spaţiul Moldovei au fost impresionaţi de numărul davelor de pe mol-ul Siret, mirare sonorizată şi moştenită astfel. Deci cuvântul Moldova a apărut în limbajul populaţiei şi nu ca denumire oficială sau din surse exterioare. Cât priveşte pe Dragoş, acesta a fost trimis de maghiari împotriva tătarilor şi astfel îl găsim la Prislop, un punct strategic important dar şi o zonă unde regele Geza spera să să găsească aur. Or ajungând pe râul Moldova şi nu pe Bistriţa aurie, Dragoş dă veridicitate legendei prin camparea de care vorbeam, în Baia, un sătuc fără importanţă atunci. Denumirea găsită în cronicile maghiare, Civitas Baia are doar valoare topometrică.

– Domnule profesor Lorin Cantemir, un altul ar fi tentat să găsească în noile dumneavoastră preocupări un mod de a reduce dezamăgirile, lipsa de sprijin în realizarea proiectelor novatoare. Eu însă cred, sunt convins că preocupările cucuteniene, cele istorice, au un alt sens: motivarea orgoliului, a voinţei înconjurătorilor, dorinţa de a-i convinge că au o zestre moştenită de valori, fapte, modele comparabile şi peste măsura celor existente în alte istorii, la alte popoare, că posedăm genetic o moştenire creativă. Cât trebuie să coborâm pentru a urca? 4000, 30.000 de ani?

– La 30.000 de ani este peştera Coliboaia unde s-au descoperit desene rupestre, deocamdată cele mai vechi din lume şi atestate ca atare. Acestă peşteră Coliboaia este în Munţii Apuseni, la vreo 15 kilometri de Beiuş, şi mai aproape de localitatea şi peştera Măgura. Fiind peşteră în calcar forma o casă caldă, un loc benefic ca adăpost. Pictura rupestră de la Coliboaia este prima reprezentare a capacităţilor noastre intelectuale. Majoritatea figurilor prezintă chipuri de animale, hrana. Important este că ei au ştiut, au gândit şi au descoperit cum printr-un contur poţi face distincţia între animale.

– Ideograme până la urmă.

– Da. Iar aceste ideograme preced, anunţă viitorul scris. Sunt primele reportaje. Pasul următor, necontestat şi verificat ne conduce spre tăbliţele de la Tărtăria care sunt cu 1000 de ani anterioare scrierii sumeriene. Deci Maria Gimbutas când a zis că civilizaţia a început aici, nimeni nu a crezut-o şi uite că apar, treaptă cu treaptă, elementele adevărului său, al nostru. Treptat, treptat istoria se confruntă cu un proces antagonic. Pe de o parte o serie de informaţii se depreciază iar pe partea cealaltă apar o serie de informaţii neaşteptate, cum s-a găsit nu demult comoara de monezi de 40 de kilograme în apropiere de Vâlcea.

Eu consider că orice istoric ar trebui să aibă o formaţie enciclopedică. De aici necesitatea existenţei unor colective interdisiplinare de unde nu trebuie să lipsească, în primul rând, reprezentanţii ştiinţelor tehnologice. Şi asta pentru că artefactele descoperite reprezintă un rezultat al tehnologiilor primitive. Apropo de roată, evoluţie, tehnologii, instrumente. Am găsit la Părhăuţi un rotar, rara avis, cunoştinţele sale obligându-mă să redactez o lucrare de profil cu informaţii de mare interes. Spre exemplu grosimea la roata de car: exact cinci centimetri şi nimic în plus sau în minus oriunde, şi aici, şi la Sibiu. Oriunde. S-a ajuns la raportarea perfectă a grosimei la rezistenţă, formă, impactul mişcării în natură. Şi revin la trunchiul amintit. Pentru a-l mişca mai uşor, acesta a fost subţiat la mijloc. Iar capetele au reprezentat primele roţi primitive. Deci nu roata s-a inventat mai întâi ci trenul de roţi, invenţie îmbunătăţită în timp de alte şi alte generaţii.

– Ascult şi înţeleg acest Cucuteni 5000 Redivivus ca o participare contributivă interdisciplinară, deschisă, cu perceperi elastice ale fenomenelor, cu un liberalism necenzurat al discursului.  

– Exact. O agoră istorico-ştiinţifică în care vine oricine are ceva de comunicat în domeniu, indiferent de unde vine, ce pregătire are, ce vârstă are. De exemplu au venit nişte elevi care au prezentat spirale volumetrice care, vizualizate, dau impresia mişcării. La primul simpozion un mare istoric care din păcate ne-a părăsit, Vartic Andrei de la Chişinău, a vorbit despre crearea unor laboratoare de arheologie. La aproape nouă ani, la Cluj, domnul Mihai Munteanu a anunţat înfiinţarea laboratorului. În sine arheologia intră pe făgaşul unor ştiinţe exacte pentru că la prima ediţie, sub generic am scris: Simpozion de ştiinţe exacte şi mai puţin exacte. O ştiinţă înseamnă să poţi măsura ceva şi să poţi prevedea ceva. Acest lucru este posibil, deocamdată, la materia moartă care este relativ constantă în proprietăţi.

– Reiau. Ar exista un suport, un cod genetic care ar im-pune o mai bună, o educată atenţie în evoluţia creativă a tinerilor din România. Pe planul inventicii, un mediu cu arhitectură specială, rezultatele inventicii româneşti au acoperire în recunoaşteri internaţionale la marile saloane. Domnul profesor Beolousov scrie undeva că românii, ca valoare, capacitate creativă, ar ocupa un onorant loc într-un clasament de profil. Cât, cum şi spre ce accedem?

– În 2008 a fost o expoziţie Cucuteni-Tripolie la Vatican. De la ucrainieni a fost Iuscenko iar de la noi, la acest nivel, nimeni. M-am enervat şi continui să mă enervez. Ne vom trezi la un moment dat că dispare Cucuteniul şi rămâne numai Tripolie. Ştiţi că Ucraina are un brend de ţară Cucuteni? Iar noi trecem în viteză peste existenţa unor artefacte de 18000 de ani, existente la Cărbuna sau Brânzeni (Republica Moldova). Or toate aceste urme din adânc demonstrează că în spaţiul nostru de existenţă a fost o civili-zaţie foarte veche şi foarte avansată.

– Avem obligaţia să ne recuperăm identitatea în întregul ei.

– Da. Şi cum spunea Iorga, nu se negociază ci se luptă pentru ea.