Neamţ la sas trage!

Să nu credeţi că presa germană e liberă şi independentă. Când e vorba să apere interesele Germaniei în străinătate devine la fel de mincinoasă ca organul de propagandă Pravda al PCUS. Presa germană influenţată de guvernul de la Berlin şi finanţată de multinaţionalele cu capital majoritar german au finanţat ziarele din Germania sau Austria şi au plătit jurnalişti să scrie minciuni despre alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Presa germană şi austriacă, în acele zile electorale din România şi Diaspora a devenit expresia unor foi de propagandă demne de vremurile întunecate ale nazismului şi comunismului, un fel de oficină pentru manipularea opiniei publice. Evident Germania a dorit să-şi planteze „marioneta”, un minoritar sas cu casa părintească în landul Bavaria, în fruntea României: Klaus Werner Iohannis. Şi atunci au pus la cale atacuri mârşave împotriva ziarelor independente sau neutre şi a jurnaliştilor români din Germania sau Austria. Un caz clar de manipulare, devenit şcoală, de transformare a presei libere în oficină de propagandă l-a oferit celebra publicaţie germană Allgemeine Deutsche Zeitung. Aceasta a publicat pe 18 noiembrie 2014 un articol manipulator: „Alegeri în Diaspora la Graz”. Din acesta aflăm că un anumit consul onorific al României din Graz, contele Andreas a BARDEAU, a făcut „minuni” la alegeri organizând impecabil scrutinul, deşi într-un spaţiu îngust pus la dispoziţie de autorităţile române. De ce a organizat bine alegerile? Pentru că românii din Graz au votat covârşitor cu „neamţul” Klaus Werner Iohannis şi nu cu…”naţionalistul” român ortodox Victor Ponta.

Allgemeine Deutsche Zeitung a căzut la examenul de deontologie jurnalistică, criticând Jurnalul Românesc, singurul ziar tipărit al românilor din Austria, cea mai citită publicaţie din spaţiul germanic. Jurnaliştii germani nu se opresc aici, ci atacă pe redactorul şef al publicaţiei Ionică Armanca, care împreună cu redactorii veniţi din Ardeal (de la Cluj-Napoca) sunt o „echipă naţionalistă şi ortodoxă”. Deci în opinia şi logica Allgemeine Deutsche Zeitung, cei care susţin pe sasul lutheran Klaus Werner Iohannis sunt „democraţi”, „liberali” şi „europeni”, iar cei care îşi afirmă identitatea naţională şi ortodoxă sunt „naţionalişti” şi „religioşi”, conform convingerii  jurnaliştilor germani. Mai mult, Allgemeine Deutsche Zeitung critică şi lansarea din luna octombrie, la un celebru restaurant din Ringul vienez al Jurnalului Românesc, ca o expresie a expansiunii naţionaliste şi ortodoxe în Diaspora românească. Cum scrie, în stilul superiorităţii occidentale Allgemeine Deutsche Zeitung în legătură cu alegerile din Diaspora românească, îmi aduce aminte de cercetările mele din arhive despre propaganda germană din timpul războiului şi de oficina ministerului propagandei. Adică nemţii îşi pot sprijini „marioneta” minoritară de religie lutehrană la alegerile din ţara noastră, iar dacă noi românii ne apărăm interesele naţionale suntem făcuţi imediat naţionalişti ortodocşi. Ruşine Allgemeine Deutsche Zeitung!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*