Când lumea e așa cum este…

De când e lumea pe pământ, uimitorul şi înfiorătorul ei spectacol nu încetează să fascineze şi să captiveze întreaga suflare care-i dă viaţă. S-ar putea zice că umanitatea a fost creată anume pentru spectacol şi, parafrazând, am putea spune şi noi că dacă spectacol nu e, nimic nu este. Pe tot parcursul zbuciumat al evoluţiei sale balanţa acestuia s-a înclinat când într-o parte când în cealaltă, lupta acerbă dintre raţiune-moralitate şi lipsa raţiunii-imoralitate neîncetând nicio clipă.

Istoria culturii şi civilizaţiei din cele mai vechi timpuri şi până astăzi consemnează şi atestă cu prisosinţă acest adevăr axiomatic. Spectacolul uman, în infinita-i grandoare şi nimicnicie, palpită viu şi frenetic în toate operele constituind tezaurul spiritual al omenirii, niciun dezastru, de nicio natură, neputându-i pune capăt şi continuând să ne implice ca actori ai lui, cu aceeaşi insaţiabilă şi prodiguă fervoare miraculoasă.

De când e lumea pe pământ nu osteneşte să-i confere, în implicarea sa, aura unică şi bipolară de frumuseţe şi măreţie, pe de o parte, de grotesc, absurd şi nimicnicie, pe de altă parte. Tocmai această perpetuă şi aprigă confruntare, când luminoasă şi revelatoare, când sângeroasă şi întunecată, îl face să fie unic, de o splendoare sublimă, ce-l poate face mândru până şi pe însuşi Creatorul care i-a dat naştere.

O mărturie veşnic vie şi emoţionantă constituie capodoperele de orice gen din Marele Tezaur al Culturii Universale, deschis fiecărui muritor, de oricând şi de oriunde, cu magnetismul lui absorbant şi irezistibil. O listă a marilor repere reprezentative şi revelatoare ar fi atât de consistentă, încât, numai încercând să-i dăm citire, am deveni hilari şi ridicoli.

Se poate naşte întrebarea firească, de unde acest nestăvilit apetit pentru retorism răsuflat şi poliloghie. Nimic mai simplu! Contemporaneitatea şi lumea noastră modernă fac parte integrantă din Infinitul Spectacol Uman, şi nimic din grandoarea şi nimicnicia lui n-ar trebui să-i rămână străin, atâta timp cât sunt implicate direct, atât în calitate de creator, cât şi de actor şi regizor. Or, dacă noi ţinem ca balanţa să se încline într-o parte şi nu în cealaltă, avem o mare şi sfântă responsabilitate. Ei, aici e-aici!

Atât de încurcate sunt căile pe care mergem, încât se pare că însuşi diavolul pătruns în noi îşi face mendrele şi ne dă cu tifla la orice pas, în hohotele-i cinice şi batjocoritoare. Când, pe toate canalele de informare, te izbeşti de sarabanda sexy şi porno, devenită un adevărat tratat de turmentaţie şi alienare, pentru toate vârstele, ce-ar mai fi de spus?

Când celebrităţi de tot rahatul, dive închipuite, asemenea unor scroafe aflate în călduri, se tăvălesc în public prin pulberi, doar să-şi etaleze nurii goi şi nestăvilita superbie stupidă, uitându-şi că pe pământ mai există şi copii, iar prostimea needucată se dă de ceasul morţii să savureze asemenea momente groteşti, ce-ar mai fi de făcut? Lumea se distrează, e bine şi frumos.

Când până şi dascălii, care ar trebui să fie adevăraţi apostoli ai neamului, se descalifică prin actele lor degradante, pervertind şi siluind vlăstarele crude ale copiilor, în aplauzele iresponsabile ale tuturor celor neduşi la biserică, ce rost ar mai avea instrucţia şi educaţia? Când înşişi părinţii, bunicii,fraţii şi surorile se complac în aceeaşi mizerabilă concupiscenţă, cine ne-ar mai putea salva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*