Și dă-i şi luptă!

Desen de Octavian Bour

Şi-o să fie o luptă pentru pace, de n-o să mai rămână piatră pe piatră!, îmi spunea un mucalit, încă pe vremea socialismului, persiflând marşurile pentru pace pe care partidul comunist le organiza cu forţa, cu scoatere din producţie şi cu întreruperea cursurilor şcolare.

Fiind noi închişi în spatele cortinei de fier, vizionând numai ceva meciuri de fotbal din Champions League şi ceva concerte pop-rock, de la fraţii noştri sârbi, habar n-aveam cu cine ne luptăm pentru pace şi dacă ne vede cineva afară de oamenii de ordine de pe margini şi de securiştii infiltraţi printre rânduri.

În subteran, înţelegeam că este vorba despre „lupta” lui Ceauşescu de a-şi legitima regimul, de a „promova” neamestecul în treburile interne, astfel încât să poată edifica un stat comunist după chipul şi asemănarea lui. Cei care nu-l lăsau să edifice socialismul multilateral dezvoltat şi înaintarea României spre comunism erau statele imperialiste: America şi Uniunea Sovietică.

Pe această bază s-a umflat patriotismul în mulţi români mai ceva ca pufuleţii. S-a umflat în aşa hal, încât unii vedeau în România un fel de „Grădina comunistă a Maicii Domnului”.

După acest sentiment mai tânjesc mulţi şi astăzi. Unii sunt nostalgici comunişti, alţii sunt doar nostalgici şi au scos comunismul din ecuaţie, păstrând doar visul paranoic cu „grădina”. N-a fost să fie, n-a fost să fim centrul lumii, ne-am contopit şi noi cu lumea şi astăzi „luptăm” pentru democraţie şi stat de drept. Cu idei şi instituţii împrumutate, cu frustrări, cu fentarea regulilor, cu rapoarte trimise la Uniunea Europeană, cu pâra, cu reclamaţia, cu mimarea legilor democraţiei şi ale economiei de piaţă.

De economia de piaţă s-au săturat mai mulţi, dar, până nu pui ceva în loc, tot aceasta-i regula: cine are castraveţi, vinde, cine are bani, cumpără. Cine n-are nici una nici alta trebuie să-şi vândă munca şi ideile. Ceilalţi, fără bani, castraveţi, idei sau aptitudini, stau pe margine. Toată treaba e că, în aceast mediu departe de a fi paradisiac, justiţia a căpătat tot mai multă independenţă şi acţionează. Ce să facă şi ea, săraca, dacă dosarele sunt stivuite în rafturi, dacă politicul şi-a pierdut, încet-încet, privilegiul de a da justiţiei peste mâini! Deschide dosarele şi cercetează. Şi, iaca, s-a deschis cutia Pandorei!

După valurile de reţineri, arestări şi cercetări ale unor personaje din politica de vărf, iese la iveală o reţea de complicităţi în corupţie şi abuzuri, care duce direct la foştii şefi de stat. Dacă justiţia îşi face treaba în acest ritm, dacă nu se pune la cale vreo „contrarevoluţie”, în scurt timp o să avem toţi foştii preşedinţi condamnaţi. În frunte cu Ion Iliescu şi cu Traian Băsescu. De Emil Constantinescu nu ştiu ce să cred, fiindcă despre el s-a spus că n-a colaborat cu sistemul corupt, ci a fost învins de sistem. Dar nici pe prim-miniştrii Emil Boc şi Victor Ponta nu-i văd prea bine, fiindcă au tutelat regimuri profund corupte.

One Response to Și dă-i şi luptă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*