România sperie America!

Când am ajuns la preferatul Sarbucks, de pe York Avenue, locul unde îmi citesc zi de zi ziarul, de obicei, “Wall Street Journal”, m-am bucurat că de data asta dau peste un număr din “The New York Times”. Şi m-a izbit acest titlu: “România’s Anti-Corruption Mania”! Na, românii sunt grav bolnavi, suferă de mania anti-corupţiei, aşa cum se spune despre un psihopat că suferă de mania persecuţiei! Şi când ni se semnalează acest lucru? Pe 4 martie. Zi fatală pentru noi, când a fost cutremurul din ’77!

În final, aflu că autorul articolului, un anume Patrick Basham, este director al Democracy Institute, ca mai apoi să aflu că e un protector al jocurilor de noroc! Şi în acest articol, care a apărut şi în versiunea Internaţională a ziarului, dl. Director, specializat în studii democratice, atacă dur procurorii din România, politica judecătorească de la Bucureşti, adică e un articol împotriva campaniei anti-corupţie. Spune că ceea ce se întâmplă la Bucureşti, arestările în lanţ pe tema corupţiei, nu e de bine, sunt un pericol la adresa democraţiei!

Ohoo, zăpadă de primăvară care cade în valuri de câteva zile nu e nimic faţă de ce am citit acum şi n-aş fi crezut s-o fi citit chiar în “The New York Times”. Da, dar tot aici am întâlnit mai an pledoariile federaliste ale lui Tokes et co împotriva României!

Noul atac are însă o conotaţie fantastică, e ca un diagnostic pus asupra istoriei, asupra civilizaţiei, asupra democraţiei! Adică ne oferă clar cheia situaţiei în care ne aflăm, noi şi lumea. După unele semne ale realului, mă aşteptăm la un asemenea afront. Păi nu se spune că America e ţara imperialistă, care şi-a consolidat democraţia pe bază de jocuri de noroc, noroc de toate felurile, pe toate fronturile?! Sigur, dacă sunt arestaţi toţi oamenii de afaceri, adică oamenii corupţi, fiindcă nu există altfel de oameni de afaceri, decât corupţi, aceasta e definiția lor, atunci unde ajungem? La comunism, la lichidarea inegalităţilor, a celor mai şmecheri, a profitorilor, a celor care au metode să-i înșele pe alţii.

Iată că se recunoaşte, prin vocea celui mai mare cotidian al Americii, că democraţia se face pe bază de corupţie. Se elimină corupţia, se elimină democraţia. Dar d-l protector al jocurilor de noroc nu ştie că în România nu poate fi eliminată corupţia, că ea e o plagă infinită, că ţine de sute de ani. Nici comunismul nu a putut-o elimina, dimpotrivă, a consolidat-o prin apariţia unei clase puternice de hulpavi, numită burghezia socialistă.

Apoi arestările se fac de ochii lumii, să audă şi madam Merkel, şi Unchiul Sam că la Bucureşti se lucrează. Cei șaptesau 17 granguri judecaţi şi băgaţi la zdup sunt mizilic faţă de marea masă a corupţilor, de hoţia instituţionalizată şi generalizată.

Şi totuşi, am trăit-o şi pe asta, e un semn, să văd că România poate speria America. Nu America ne-a speriat pe noi, care am suportat bombardamentele americanilor, apoi i-am tot aşteptat să ne elibereze de sovietici, dar tot noi ne-am eliberat şi tot noi îi invităm pe americani să facă din România un focar anti-rusesc, ceea ce ne-a pus direct în starea de război cu marele Ivan.

E un moment când se prefigurează o nouă etapă în politică românescă: se dă de la New York semnalul că procurorii României s-o lase mai moale cu arestările, cu anti-corupţia. Autorul articolului, Basham, parcă ar fi din neamul lui Bashescu, fără nici un balsam, prevede o Românie ca un “stat al procurorilor”. Am trăit s-o citesc şi pe asta, că americanii să-i plângă pe cei arestaţi, pe Adrian Sârbu, de pildă, în general, pe corupţii României! Şi concluzia schizoidă că anti-corupţie în România înseamnă anti-americanism!

Dar îi asigur pe toţi americanii că nu există nici un pericol ca România să scape de corupţie şi de corupţi! Exclus! Să nu-şi imagineze că procurorii României sunt nişte sperietori, nişte incoruptibili, un fel de supermeni. Sunt şi ei români, din acelaşi aluat cu hoţii. Că mâine se schimbă foaia, şi-i vedem pe hoţi că-i arestează pe vardişti. Poate că dom’ Basham nu a auzit de dom’ Dan sau de dom’ Gigi, care nici nu a intrat bine la pârnaie, că a şi ieşit. S-a retras numai puţin să-şi conducă afacerile din puşcărie, să vadă cum e mai bine, iar acum începe iar s-o facă pe justiţiarul! Presa e fericită, i-a venit obiectul fără de care se dădea de ceasul morţii! Începe iar vânătoarea de mistreţi. Deci şi corupţii şi incoruptibilii n-au mamă, n-au tată. Accidental acum nu sunt în aceeaşi barcă, fiindcă o cer “enteresele” multinaţionale. Dar ia să lase domnii de peste pârleaz jos garda, să vezi atunci ditamai cafteala!

Iată ce însemană presă liberă, adică o presă plătită, dirijată, fiindcă miroase de la o poştă că e ceva curat-murdar, nene Iancule, aşa cum alde Tokes şi-au făcut tot în “New York Times” propagandă pentru autonomia ținutului secuiesc!

Sigur, americanii ştiu bine că democraţia se consolidează cu ajutorul mafiei. Ori dacă nu e mafia, e jale, se cade în comunism. Dar ei nu au trecut prin comunism, nu ştiu că şi în acest sistem există mafie, mafia comunistă, nomenclaturistă.

Aşadar, între două extreme, e bine că românii să se uite în trecutul lor brav, în marile lor momente de independenţă şi cumpănă istorică. Vor avea ei clarviziunea să depăşească acest moment de menghină, aflat între estul apropiat şi vestul îndepărat?