Mai sunt câteva luni până la marea digitalizare… Și abia acum a constatat conu Tănase că TVR ar putea rămâne fără o parte din piață. Nu e mare, câteva procente pierdute pe dealuri, dar care nu vor mai putea folosi furculița nici măcar pe post de antenă. Că pentru mâncare oricum nu le mai trebuia la câte bucate mai are românul pe acasă…
Iar treaba, deși pare hazlie, nu e! Conform unor studii românii au internet și în fundul curții (pardon de pleonasm!), acolo unde au și ultimul artefact al legăturii lor cu mama natural!, dar s-ar putea să nu mai aibă Tv-ul „la sârmă”.
Și nu e de bine. Mai ales pentru satele din Ardeal unde, dacă românilor li se va tăia accesul la posturile naționale transmise analogic, pe cele trei sârme pe post de antenă, aceștia vor rămâne doar cu analogicul de la Budapesta. Și să vezi atunci găleți de lături turnate de „Dunele” dintre Buda și Pesta. Că o să i se rupă lui Orban de deciziile Europei, mai ales pe segmentul atât de important al comunicării „analogice”. În cazul de față al comunicării către poporul din fundul curții!
Așa că, deși s-a trezit târziu, conu Tănase are dreptate când cere guvernului să mai prelungească transmisiile analogice și pentru ăia șapte la sută care nu au bani decât pentru un tv vechi și răsucesc furculița pe post de antenă. Și are dreptate pentru că, fiind televiziune publică, TVR are obligația de asigura transmisia analogică chiar și dacă va mai rămâne un singur privitor uitat printre dealuri. Și mai are conu șef de la TVR și inima largă, așa pare!, când propune pachete financiare pentru sprijinirea defavorizaților pentru a-și achiziționa echipamente moderne de recepție. Iarăși, până când și ultimul telespectator va reuși să aibă acces la un decodor digital.
Numai că nu s-a pus conu Tănase contra reacțiunii de digitalizare a analogicului chiar de dragul ălor săraci. Nu mai poate el de grija lor! Și nici nu are el inima așa de largă la gândul românismului! Numai că, din toată povestea asta, ar putea să-i mai iasă, lui, de niște subvenții de la stat, chipurile, pentru a asigura transmiterea de programe pentru defavorizați, în fapt, un supliment de buget să mai crească un pic și conturile TVR-ului, iar pentru apropiații puterii de o comandă fermă (pentru 500 000 de gospodării!) de echipament minimal.
De aia a și stat Tănase până în ultima clipă… pentru că, dacă Puterea vrea să mai beneficieze și de mândria de români a celor șapte procente, mai ales pentru 2016, trebuie nu doar să-și dea acordul pentru prelungirea emisiei analogice, dar să mai scoată și niște bani de la buget.
Că așa e la noi! Marile tunuri se dau pe seama defavorizaților. Iar ipocrizia lui Stelică se vede din propunerea lui de a se acorda un ajutor financiar acelor procente de telespectatori „defavorizați„. Dar nu ar renunța la partea lui de abonament TV pentru aceeași categorie, nici în ruptul capului!
Și ca dovadă că totul a fost pregătit din vreme, ca strategie de lamentare acum pe seama celor șapte procente, avem și proiectul de lege pe care șeful TVR l-a pus pe masa guvernului. Un proiect de acordare a unui ajutor financiar pentru achiziţionarea de aparatură necesară recepţionării programelor de televiziune de cele 500 000 de gospodării care depind de sârmele și grătarele analogicului.
De fapt, totul este doar o altă mare diversiune! Pentru că, în realitate, cele 500 000 de gospodării riscă să nu recepționeze nimic doar câteva luni. Adică de la 17 iunie 2015 până la sfârșitul lui 2016, când expiră termenul acordat de CNA operatorilor TV pentru crearea unui pachet de emisie digitală prin eter („free to air”) care să asigure recepționarea posturilor cu vechile antene.
Și iar avem dovada lucrului premeditat! Pentru că, deși termenul european al trecerii la digital este 17 iunie a.c., CNA a impus operatorilor ca dată limită pentru crearea pachetelor digitale pentru „furculițe” până la sfârștul lui 2016! Adică, atât cât să se creze riscul de neacoperire a campaniei electorale. Un motiv suficient de bun pentru a stimula guvernul să scoată niște bani de la buget! Să mai facă de un comision și clienți de partid furnizori de echipamente. Ce, să nu mânânce și gura lui Ghiță cu furculița digitală?!
Lasă un răspuns