Zorită de nerabarea noastră, primăvara dă semne, lunâdu-se parcă după calendar, că i-a venit sorocul, în roata anotimpurilor, să ne inunde cu lumina ei diafană. O să ne mai încurce poate, cu încruntările lor, urâcioasele Babe, dar martie dă semnalul mişcării sevei în urzicile de prin pădurile bătrâne şi în sălciile despletite, languroase şi tandre, din prundurile cursurilor de apă, care mai păstreză amintirea iernii, vestind natura încremenită că are să învie. Deja mugurii stau să plesnească. Vântul subţire şi rece perie arăturile şi grâul plăpând de asta-toamna. Sigur, este şi în firea primăverii să fie capricioasă, dar, deocamdată, firave fumuri aburii se ridică spre cer, un cer din care au dispărut vătuiţii nori ai iernii.
Ieri, coborând la scara blocului, ducându-mă până la magazinul din colţ, am văzut trei dintre vecinii mei cum stăteau la taifas în faţa blocului. Am crezut, pentru o clipă, că sunt martorul naşterii unui nou partid. Auzisem de legea care permite înfiinţarea unui nou partid cu minimum trei membri şi credeam că vestea a ajuns şi la urechile lor. M-am liniştit când, apropiindu-mă, că discuţia era despre nu ştiu ce meci de fotbal. Cel puţin deocamdată, blocul în care locuiesc nu va avea propriul partid.
După ce o formaţiune de mare viitor – Partidul Piraţilor – a generat legea care permite înfiinţarea unui partid politic cu un număr de doar trei membri, ne putem aştepta la o inflaţie de găşti autointitulate formaţiune politică. Sigur, această posibilitate n-ar trebui sa ne deranjeze, fiecare om fiind liber să se întovărăşească cu alţi doi semeni pentru a bagă în chinurile facerii o doctrina politică zămislită la bufet, la o vodcă sau la încordarea aşteptării reacţiei peştilor la momeala prinsă în cârligul undiţei. S-ar putea spune despre noi că suntem obtuzi, desueţi, dacă am blama această şansă dată fiecărui român chinuit de microbul politicii. Totuşi, avem dreptul să observăm nivelul preocupărilor din ţară asta, maturitatea lor şi asemănarea izbitoare dintre acest episod şi frământările lui Remus Cernea. Păi, cum ghiduşul parlamentar nu a putut dormi de grija statutului delfinilor, nici judecătorii CCR nu s-au putut odihni pană ce n-au rezolvat problema Partidului Piraţilor.
Nu contează că zace praful de două degete pe legi de care ţara asta chiar are nevoie pentru a se înzdrăveni, că funcţionăm după prevederi lăsate în coadă de peşte, trebuia lămurită povestea asta cu înfiinţarea partidului politic, măsură ce va rezolva o sumedenie de probleme. Nu timpul sacrificat pentru punerea pe direcţie a acestei formaţiuni e problema, ci indisponibilitatea deranjantă în privinţa rezolvării altor chestiuni, mult mai dureroase. Când s-or epuiza toate nimicurile, poate se apucă şi ăştia de lucruri mai serioase.
Lasă un răspuns