Orizonturi confuze…

Fără a avea decât o tangentă consonantică cu Orizonturile roșii ale lui Mihai Pacepa, orizonturile noastre confuze nu promit a se limpezi prea curând și, când spun asta, mă gândesc simultan și la incertitudinile din proximitatea noastră geopolitică, și la maladiile noastre endemice care nu ocolesc nici serviciile secrete, nici Justiția, nici scena politică internă pe care se joacă după aceeași regie diletantistă cuplete și vodeviluri ieftine de un sfert de veac. Suntem cam de mult timp în cumpănă și sorții ne mențin în confuzie. Rușii, care și în pace dorm la umbra tancului visând ca Petru cel Mare hotare-ntre Pacific și Atlantic, amenință din nou Occidentul și atracțiile lui democratice; un conflict de esență între o lume care trăiește sub utopiile acelorași tare istorice și o alta preocupată de sine, care mereu caută soluții.

Încă mai fumegă tunul și mai miroase a praf de pușcă la hotarul nestatornic al Ucrainei mutilându-i harta fizică, iar asasinarea lui Boris Nemțov ‒ liderul opoziției ruse ‒ cu care se intimidează orice șansă democratică a opoziției la Moscova, fac ca la Chișinău comuniștii lui Voronin să jubileze că nu pot fi scoși încă din calcul. Invazia rusească din Ucraina, cu care se legitimează iraționalul, zdruncină la Chișinău elanurile pro-europene și chiar pe cele pro-românești. De la București, susținerea moldovenilor se limitează doar la declarațiile și vizitele președintelui Klaus Iohannis, fiindcă MAE și Guvernul lui Ponta păstrează un ton rece și distant pe această frecvență. Diplomația rusă, pe de altă parte, duce o ofensivă politică evidentă de izolare a României în regiune, nu neapărat pentru statutul ei nord-atlantic și nici pentru scutul antirachetă de la Deveselu, cât pentru a contracara orice influență pro-europeană în teritoriul fost sovietic al eugeniei staliniste.

Ungurii lui Orban oscilează între ruși și Europa în ciuda manifestațiilor maghiare de protest; gazele rusești și eventuale garanții iredentiste pun Budapesta într-o postură șovăielnică. La fel se întâmplă și în Serbia, ca să nu mai spunem că și bulgarii, dincolo de afinitățile lor slave, sunt ispitiți cu alternativa gazoductului care scoate România din calcul. Și tot în plan extern, noi bâjbâim încă după sprijinul marilor puteri; imediat după 1989 spre Franța, iar acum spre Germania. Nu e nimic rău în asta, dar mi se pare că nu de reconfirmări avem nevoie acum. Noi avem serioase probleme interne începând de la contradicțiile puterii, și mă refer la ineficiențele guvernării, la suspiciunile care planează asupra guvernanților mai vechi și mai noi, la incapacitatea de a revigora economia așa încât în aval de aceasta să se echilibreze exodul de inteligență, exodul de forță de muncă de medie sau înaltă competență, să se redreseze sistemului de învățământ și cel de sănătate etc. Apoi decalajul de imagine publică dintre noul președinte și premier, jocurile subtile de putere, efectele mediatice ale unei prese angajate politic, în bună parte adjudecată de moguli șantajiști sau de politicieni de stânga fac ca să bâjbâim încă în confuzie.

Lăsăm impresia unui popor greu previzibil, care se găsește mereu în criză, aproape de abandonul istoric, incapabil să se reproducă într-un continuum ascendent, însă preferând să supraviețuiască într-unul orizontal. Din această cauză, la testul remodernizării clacăm în voință, nu în criteriu. Cu un premier care nici sub presiunile morale ale eșecurilor de orice fel nu admite că e deja expirat, cu o clasă politică coruptă și ineficientă și în declin demografic suntem din nou testați în capacitatea noastră de actualizare. Personal, încerc să cred că pericolul rus e doar unul simptomatic și mă sprijin pe tineretul și elitele ruse care nu pot duce în cârcă stigmatul anacronismului lui Putin la nesfârșit și nici nu vor rămâne indiferenți la asasinatul libertății de opinie, tot așa cum nici maghiarii lui Orban nu își leagă existențial proiectele de nostalgiile ungurilor din Ardeal, din Serbia ori din Slovacia. Tot așa cred că sârbii și bulgarii nu își riscă prezentul pentru himere panslaviste. Excluzând unele resentimente recente ale sârbilor, legate de prăbușirea fostei Iugoslavii, clasa poltică de la Belgrad, cu mai vechile ei orientări pro-occidentale, nu ar opta pentru oferta pro-rusă a lui Putin din moment ce nici în timpul lui Josip Broz Tito nu a făcut-o. Mă tem însă că, în ce ne privește, fondul optimist al așteptărilor de la alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte cu un vot covârșitor ar putea fi contrabalansat și zădărnicit de agonia guvernului Ponta și de majoritatea parlamentară pe care acesta se sprijină. Aș vrea să cred totuși că primăvara asta timpurie nu se va irosi în speculații și provizorat.

One Response to Orizonturi confuze…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*