Mă cheamă Ion şi-mi duc viaţa pe unde pot şi cum pot. Când mai bine, când mai greu, după cum vrea Dumnezeu. Unii apelpisiţi şi puşi mereu pe rele râd de mine şi spun că am un nume de slugă. Nu-i bag în seamă, pentru că sunt proşti şi răi. De ce m-ar surprinde atunci că până şi coniţa Clio, cea mai tare din parcare, cu o investitură pe măsură, mă prinde uneori pe picior greşit şi mă smotoceşte şi-mi trage câte una în plex de-mi uit până şi cum mă cheamă. Numai că, oameni buni, de când există acest binecuvântat pământ, din moşi-strămoşi, îi aparţin cu trup şi suflet, trăiesc şi suport aceleaşi rigori ca şi el, respir şi dăinui prin veacuri la unison cu el, fără să mă plâng de vicisitudinile şi vitregiile îndurate, fără să mă victimizez în van şi mândru că sunt aşa cum sunt.
Coniţa Clio, din amvonul ei, nu se poate abţine şi deseori mă face cu ou şi cu oţet. Că nu sunt bun de nimic. Că mă ţin doar de năsărâmbe. Că sunt afemeiat, beţiv, leneş şi laş. Că sunt aşa şi pe dincolo.Niciodată la înălţime. Niciodată acolo unde ar trebui să fiu. D-aia am devenit tot mai suspect şi depăşit şi inutil, d-aia mă aflu tot mai departe de graţiile ei, marginalizat şi la un pas expulzare.
Când sunt chemat să dau seamă la tribunal, încerc să mă apăr cum pot eu mai bine.Scoţând în evidenţă faptul că m-am zbătut întotdeauna să nu-mi trădez familia, prietenii şi ţara. Că, de voi fi fost iobag sau slugă, am fost în stare să ajung fie un mare campion, fie un mare dascăl sau medic, fie un mare artist sau constructor, fie un mare demnitar sau chiar domn. Că,de-am păcătuit, când cu una când cu alta, n-am pregetat niciodată şi am luptat pentru ţară, oriunde am fost trimis, plătind un greu tribut de sânge şi chiar jertfindu-mă pentru apărarea şi neatârnarea ei.
Oricât de evidente şi convingătoare mi-au fost argumentele, oricât de demn m-am purtat în faţa judecătorilor, niciodată cuvintele mele n-au atârnat prea greu, trebuind să existe un acarul Păun, tocmai nimerit să-şi primească papara. Aşa se face, oameni buni, că am ieşit cu totul din sfera de interes(e) a coniţei Clio, că nu mai reprezint mare lucru, ajungând, nu o dată, până şi de râsul curcilor. Dar vă asigur că nu mă pierd cu firea atât de uşor.Destinul meu atât de controversat e încărcat de glorie şi fapte de vitejie, pe care nimeni nu le poate ignora.
Tăria mea de caracter e recunoscută şi nimic nu mă poate face să-mi pierd respectul pentru semenii mei şi condiţia mea, aceea care este. Bunele mele însuşiri, dragostea pentru adevăr şi frumos, apetitul pentru cunoaştere şi creaţie, în spiritul Celui ce ne-a creat şi întru slava Lui, le-am deprins încă de mic, de la ai mei, din tată-n fiu şi din moşi-strămoşi. Cu mâna pe inimă vă mărturisesc, domnilor juraţi, că nimic din cele de mai sus nu e inventat sau ticluit cu ajutorul mincuinii. Că, responsabil şi tolerant cum mă ştiu, pot merge cu capul sus oriunde şi oricând, nefiindu-mi teamă de nimeni şi de nimic, smerindu-mă numai în faţa Celui de Sus Atotcreatorul.
Şi vă mai precizez, domnilor juraţi, că de mi s-ar oferi tot aurul din lume şi luna de pe cer, nu-mi pot trăda neamul şi ţara, că, pe cât de mult le iubesc,fiind gata să mă jertfesc pentru ele, tot atât de mult urăsc minciuna, trădarea şi gargara.
Oi fi eu Ion, nume de slugă, dar nimeni nu se poate pune cu mine, conştient fiind de apartenenţa, onestitatea şi valoarea mea unice. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !
Lasă un răspuns